Comisia de analiză a proiectelor depuse la Primărie pentru cofinanțare a prezentat propunerile pe care le înaintează Consiliului Local. Dintre marile evenimente, doar TIFF primește cât a cerut: 1,4 milioane lei. În rest, sunt tăieri de sute de mii de lei, chiar și de la Federația Share sau Student Plus. Proiectul festivalului Untold, pentru care se cereau 2,5 milioane, a fost retras. Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor pentru cofinanţare, depuse la Registratura Primăriei Municipiului Cluj-Napoca în baza Legii 350/2005 şi a Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, și-a …
Citește mai multTag Archives: analiza
Membru UNJR despre durata anchetelor DNA: ”Merită o analiză specială a cauzelor acestor întârzieri”
Membru în consiliul director al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), judecătoarea Dana Gîrbovan de la Curtea de apel Cluj susține, într-un interviu pentru ziare.com, că trebuie făcută o analiză asupra întârzierilor din unele dosare DNA pentru a se identifica factorii care au dus la scurgerea unei durate îndelungate între comiterea presupusei fapte și cercetarea sa. Magistratul mai spune că Guvernul trebuie să facă eforturi pentru recuperarea prejudiciilor din cauzele de corupție. Dana Gîrbovan este purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Cluj și a fost primul președinte al UNJR, înființată în 2007. Actual membru în consiliul director UNJR, …
Citește mai mult