Suspectul de viol din noaptea de Revelion a fost reținut. Și-a recunoscut fapta, dar dă vina pe alcool și droguri

Polițiștii clujeni l-au reținut pentru 24 de ore pe tânărul căutat pentru violul din noaptea de Revelion din cartierul Mărăști. El este acuzat și de furt calificat pentru că i-a luat telefonul victimei.

Suspectul Emil Berki (sursa foto stiridecluj.ro)

”La data de 3 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, de 29 de ani, din Cluj-Napoca, bănuit de comiterea infracţiunilor de viol şi furt calificat.

În fapt, la data de 1 ianuarie 2018, în jurul orei 04:00, cel în cauză ar fi urmărit o tânără care se deplasa pe jos, pe raza municipiului Cluj-Napoca, din centrul municipiului până în cartierul Mărăşti. În momentul în care tânăra ar fi intrat în scara blocului în care locuieşte, ar fi intrat şi bărbatul, care ar fi constrâns-o, prin violenţă, să întreţină relaţii sexuale cu acesta, sustrăgându-i şi telefonul mobil.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Potrivit Stiridecluj.ro, tânărul a fost reținut în cursul dimineții la un magazin alimentar unde fusese și în seara violului. Acesta și-a recunoscut fapta, după ce, inițial, Emil Berki, a susținut că el este victimă în acest caz și că este nevinovat, dar ulterior, pus în fața probelor, a recunoscut.

Surse judiciare au precizat pentru Clujust.ro că tânărul a susținut că ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice și a unor substanțe psihoactive.

Potrivit Codului penal, suspectul are posibilitatea să se împace cu victima.

Măsuri de autoprotecţie recomandate de Poliția Cluj:

  • evitaţi, pe cât posibil, deplasările la ore târzii, în parcuri, zone slab iluminate şi izolate, terenuri virane, clădiri părăsite, pasaje, străduţe lăturalnice necirculate;
  • la coborârea din mijlocul de transport în comun, la ore târzii, căutaţi să mergeţi aproape de persoanele care se îndreaptă spre aceeaşi destinaţie cu a dumneavoastră;
  • în cazul în care sesizaţi că sunteţi urmăriţi, continuaţi-vă drumul spre o zonă populată, intraţi într-un magazin. Adresaţi-vă primului poliţist întâlnit sau, în caz de nevoie, cereţi ajutor celor din jur.
  • nu consumaţi din băuturile oferite de necunoscuţi deoarece pot conţine droguri, somnifere etc.
  • anunţaţi pe cineva de încredere (familia sau prietenii) că plecaţi la o petrecere şi cine vă însoţeşte.
  • nu daţi curs provocărilor venite de la persoane aflate în stare de ebrietate;
  • nu vă faceţi singur dreptate lovind persoanele cu care intraţi în conflict, aceste gesturi pot avea uneori consecinţe grave;

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns