Șeful promoției 2026 de la Drept UBB Cluj: ”Viața înseamnă feedback”

Dávid Székely este șeful de promoției 2022-2026 de la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai Cluj, cu media 9,77. Vă prezentăm discursul ținut de acesta la festivitatea de absolvire:

”Specializarea de drept la Universitatea Babeș-Bolyai este organizată pe două serii, însă mă aflu acum singur în fața dumneavoastră, în calitatea de student din seria II. Nu aș putea să rezum fiecare moment important din ultimii 4 ani, însă vă propun o călătorie pe axa timpului și una în spațiu!

Povestea noastră a început la primul curs de drept roman, cu 1366 de zile în urmă, calculate pe zile libere, în amfiteatrul Traian Pop, respectiv în Amfiteatrul Mare al Facultății de Chimie. După ce am trecut peste frica inițială că jumătatea generației s-a înscris din eroare (invincibilă) la Facultatea de Chimie, am început în forță primul semestru.

La primele seminare din anul I, deschizând pentru prima oară codurile noastre, primul șoc a venit când ni s-a explicat că unele instituții de drept, precum declararea judecătorească a morții, nu sunt prevăzute într-un singur loc și suntem nevoiți să folosim mai multe legi ca să înțelegem reglementarea per ansamblu, precum și faptul că misteriosul Monitor Oficial al României – care poate fi găsit doar de cei selectați – are 7+1 părți.

Revenind cu toții la sediul facultății noastre, la primul curs de Drept civil II am aflat cu mare surprindere regula conform căreia contractul se încheie în momentul în care avem acordul cu privire la prețul și la pixul vândut, nu în momentul în care ne punem semnătura pe o hârtie.

În semestrul III am ajuns la concluzia că unele articole de lege, aparent au fost scrise de filosofi, precum art. 900 din Cod civil care, prevede că ceea ce este, este, ceea ce nu este, nu este și asta e. De asemenea, dreptul penal ne-a învățat că putem lovi alte persoane fără consecințe… doar trebuie să respectăm cele 8 condiții ale legitimei apărări.

Însă, doar în următorul semestru am înțeles în totalitate cărțile funciare, și că scopul acestora este îndeplinit în cazul în care notăm rezerva dreptului de proprietate, iar acesta devine mega-opozabil. Tot în acel an a început un fenomen inexplicabil, mai ales la disciplinele unde examenul scris a avut un prag: cuvintele din grile precum nu, de regulă, prin excepție efectiv nu erau pe foaia noastră, ci au apărut doar în barem – dar în acel moment era deja prea târziu să încălcăm regula nr. 1: nu schimbați grilele!

În anul III… am avut contractele speciale, nimic special de menționat aici, mai ales pentru seria norocoasă… Și am continuat aventura noastră în lumea infracțiunilor, unde cea mai importantă lecție a fost că în viață trebuie să evităm cu orice preț următorul lucru: să devenim funcționari publici.

La drept comercial am dus calculele la un alt nivel: cât e diferența dintre 252 și 251? – întrebare foarte complexă, răspuns foarte dificil – este fix 80, pentru că atâtea articole au fost inserate în mijlocul legii în ultimele două decenii.

Și așa am ajuns în anul IV, cel mai frumos an – unii au zis că prezența noastră la cursuri și la seminare a scăzut – în schimb, eu sunt convins că totul a fost o iluzie optică și doar sălile sunt mai mari la noul sediu.

Trecând la călătoria noastră în spațiu, ea este definită de două opriri: vechiul și noul sediu al facultății noastre. Amintirile de pe str. Avram Iancu nr. 11 au fost de multe ori pline de emoții: de ex. când am așteptat pe coridor să intrăm la consultarea lucrărilor sau la un examen oral, în săli nemaivăzute, a căror existență era doar o legendă, sau cel mult o hârtie pe o ușă.

Emoțiile au fost aproape de același nivel în momentul apăsării butonului de la aparatul de cafea – vom primi băutura noastră aleasă, sau doar apă fierbinte?

Miza nerăbdării noastre a fost mare după fiecare examen când eram în așteptarea baremului… Însă aceasta nu se compara cu minutele de la finalul orelor când venea pauza de la ora 11 și ne pregăteam să mergem la cantină să mai prindem un șnițel elvețian, un șnițel crispy sau chiar un șnițel normal! Deși coada era deseori lungă, nu am renunțat la binele meritat prânz, chiar dacă prețul era o întârziere de 2-3… 10-15 minute de la seminar – mai des am renunțat însă la statul la coadă când era vorba despre cumpărarea unei cărți de la librăria facultății.

Alte ori am primit apeluri foarte importante în timpul cursului și am încercat misiunea imposibilă de a ieși pe geam din sala Traian Pop fără a face zgomot. Geamul ne-a dat însă și prilejul să ne mândrim cu abilitățile noastre organizatorice – am fost însă mult mai eficienți în a intra în sală decât în a părăsirea ei.

A doua stație a călătoriei este la o distanță de 850 m, la noul sediu al facultății.

Dacă despre vechea clădire am putea zice că pereții ei vorbesc despre mulți ani de amintiri, inclusiv ale noastre, la noul sediu, aceștia chiar spun povești și etajele se recunosc cel mai bine după juriștii care sunt pe pereți.

Ne-am obișnuit destul de repede cu sălile mai mari, cu scaunele confortabile ori cu biblioteca plină de lumină naturală și uneori prea plină de viață – cea mare durere, a fiecăruia dintre noi, cred eu, a fost transformarea piscinei într-o sală curs… eventual și lipsa meselor.

Cea mai interesantă provocare dată de noul sediu a fost folosirea lifturilor – varianta de ruga pe un posesor al cardului de acces a funcționat destul de bine; nu a fost imposibilă nici varianta de a opri liftul când o persoană împuternicită mergea în direcția corectă, însă vă mărturisesc că nu am avut niciodată succes când am intrat în lift la parter și am așteptat să-l cheme cineva la un etaj superior.

Însă pe parcursul anilor, de multe ori am simțit haosul (ca la UBB gen)…

Relațiile între noi au fost marcate deseori de o rivalizare prietenoasă sau… mai puțin prietenoasă dintre cele două serii. Ne-a fost greu să înțelegem de ce unii trebuie să vină la ora 8 la curs, iar alții doar după amiază sau de ce dăm examene destul de diferite. Uneori părea că la litera J era trasă o linie care ne desparte în două facultăți.

Uneori nu am fost suficient de diligenți când puneam întrebări panicate precum din ce învățăm la disciplina X?, cu 2 zile înainte de examen, cu încălcarea principiului neinvocării propriei culpe. Alteori am avut discipline obligatorii la răspunsul a fost că nu am primit materiale din care să învățăm și ne simțeam pierduți în căutarea răspunsului la întrebarea la ce s-a gândit legiuitorul când a scris textul acesta?

Uneori nu am fost suficient de curajoși. Dacă în grupurile noastre de chat ne-am exprimat o nemulțumire, nu am dus-o mai departe, ci am lăsat să prevaleze dorința evitării „scandalului”, nu cumva să primim un subiect mai greu data viitoare – o temere destul de nejustificată.

Alteori am fost prea curajoși și am început pe cont propriu misiuni de eliminare a diferențelor dintre serii prin modificarea examenelor – ca și cum diferența de greutate dintre două examene ar fi doar numărul de variante corecte la o grilă. Și așa am ajuns la alte discuții, dezbateri… certuri… în momentul în care doi juriști au 3 opinii, atunci sute de studenți la drept vor avea o mie de opinii.

Și revenind asupra motivului prezenței noastre scăzute în ultimul an, acesta poate fi completat, cel puțin în cazul meu, cu ora la care am învățat că în Regatul Unit dacă martorul se deplasează cu bicicletă la instanță să dea o declarație, atunci primește 20 de penny per milă – informație interesantă, dar utilitatea ei este comparabilă cu cea a procedurii prealabile din dreptul administrativ (destul de scăzută).

Apropiindu-ne de final, trebuie să vorbim și despre următoarea stație din povestea noastră: viitorul. În acești ani, mi-am dat seama care sunt cele 3 valori pe care le consider că vor fi definitorii în activitatea mea profesională și care cred că pot să ne ghideze pe noi toți.

Prima este etica, de care eu leg ideea de a avea un comportament corespunzător și când alții nu știu ce facem. Pe parcursul facultății ne-am confruntat cu multe situați în care această valoare a fost pusă la încercare. De la referate făcute jumi-juma – eu și Chatul –, încercări de delegare a sarcinilor de acest fel, până la ispita de la examene de a arunca o privire la o foaie care conține răspunsurile altuia.

Însă succesul obținut în acest mod nu ne duce mai departe și ne vom aminti mereu de modul în care am atins rezultatul. Ori, ne vom obișnui cu aceste scurtături și vom trăi într-o societate în care trebuie să căutăm mereu calea cea mai simplă, indiferent de preț.

A doua este democrația. Ea înseamnă, printre altele, și spiritul critic – să ne exprimăm părerea când suntem întrebați, dar și când nu suntem. Viața înseamnă feedback – am citit în notițele de la dreptul urbanismului.

Deși este greu să oferim feedback, mai ales când nu vedem cât mai repede, preferabil retroactiv, efectul dorit, nu trebuie să uităm de el. Concluzia se aplică și în cazul celor care vor alege o profesie care presupune o obligație de rezervă – și magistrații își pot exprima opinia cu privire la politicile publice în domenii de interes public, fără caracter politic.

Dacă veți fi într-o poziție de conducere să nu uitați niciodată că problema în sine trebuie adresată sau infirmată motivat – dacă devine mai importantă întrebarea cine a ridicat problema, de ce sau de ce la un anumit moment, atunci nu am reușit să primim feedbackul.

Și a treia este umorul. Pentru că dincolo de toată activitatea noastră profesională, suntem și vom fi oameni în continuare. Umorul, adică doza zilnică de distracție poate proveni din multe surse, de la prieteni, de la familie, dintr-o piesă de teatru sau dintr-o carte în care nu sunt note de subsol.

Asemănător puterilor de stat, și în viața noastră trebuie să găsim echilibrul între munca diligentă și timpul liber – după ce lucrăm zilnic pentru comunitățile din care facem parte, trebuie să luăm o pauză și să vedem ce oportunități ni se oferă. Iar dacă nimic nu iese așa cum am anticipat, atunci aplicăm ultima regulă învățată la dreptul urbanismului și facem haz de necaz.

Dragi colegi, vă doresc mult succes în continuare!”

Comments

comentarii