Acasă » SISTEMUL JUDICIAR » Șefa ÎCCJ: ”Din 4 ani în 4 ani, are loc ceea ce pentru unii înseamnă reforma justiției”

Șefa ÎCCJ: ”Din 4 ani în 4 ani, are loc ceea ce pentru unii înseamnă reforma justiției”

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiției, judecătoarea Cristina Tarcea, a vorbit la bilanțul Ministerului Public despre ”legi multe, neclare şi imperfecte, instanţe supraaglomerate, sistem haotic al căilor de atac, noi coduri, care au avut dept efect prelungirea, îngreunarea procedurilor, afectarea la o judecată într-un termen rezonabil şi crearea unei practici neunitare”.

“Anul 2017 a fost un an interesant. La bilanțul DNA, procurorul general a amintit că suntem în Anul Centenarului. Am avut curiozitatea să aflu ce s-a întâmplat în istorie pe data de 7 martie, când are loc bilanțul Ministerului Public. Am aflat lucruri interesante, mărturisesc. Am aflat că pe data de 7 martie 1441, Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei și 30 de ani mai târziu, un domn al Țării Românești, Radu cel Frumos, a atacat o altă țară românească, Moldova, al cărei domn era Ștefan cel Mare. Vă spune ceva? Mie-mi spune că România a trăit mereu vremuri interesante. Și de ce nu ar fi fost 2017 un an interesant și pentru justiția din România din moment ce a fost atât de interesant pentru societatea românească. Din 4 ani în 4 ani, are loc ceea ce pentru unii înseamnă reforma justiției. Rezultatele le vedeți cu toții: legi multe, neclare și imperfecte, instanțe aglomerate, sistem haotic al căilor de atac, ce au dus la crearea unei noi practici neunitare.

Am constatat faptul că a fost finalizat Dosarul Hexi Pharma. Mă rog la Dumnezeu ca acest dosar șă nu ajungă destul de curând la Înalta Curte, pentru că Înalta Curte nu are loc să-l depoziteze. Am văzut că s-a finalizat Dosarul Mineriada, dosar care a fost trimis la Înalta Curte. Înalta Curte nu are o sală în care acest dosar să fie judecat. A trebuit să încheiem protocoale cu Curtea Militară care a avut oricum acea sală neîncăpătoare. Aceasta este realitatea din România, dar nimeni nu s-a gândut să îndrepte această strâmbătate din justiție.”, a declarat Cristina Tarcea la bilanțul Ministerului Public, citată de Stiripesurse.ro

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina