Scrisoare către Cadrul Didactic Anonim care elaborează grilele la examenul de intrare în profesia de avocat

Am primit pe adresa office@clujust.ro următoarea ”Scrisoare către Cadrul Didactic Anonim care elaborează grilele la examenul de intrare în profesia de avocat”. Așteptăm un punct de vedere din partea Comisiei naționale de examen.

Stimate Domnule Cadru Didactic Anonim,

Mă numesc Anonimul Trei și am participat la examenul de intrare în profesia de avocat desfășurat în data de 3 aprilie 2022, în București.  

Doresc pe această cale să vă vog să mă luați în grija dumneavoastră în calitate de ucenic care aspiră la profesia de avocat, deoarece am certitudinea că singura mea șansă de a intra în profesia de avocat este să îmi fiți Maestru și să mă învațați metodele prin care pot descoperi în timp record (și sub presiunea examenului) întrebarea greșit formulată din grila de examen, astfel încât să pot răspunde în conformitate cu cerința, și nu cu textul de lege.

Vă rog să iertați îndrăzneala de a vă aborda în mod public, însă datele dumneavoastră sunt confidențiale iar eu nu am găsit altă cale de a vă contacta.

Domnule Cadru Didactic Anonim, după cum vă spuneam, am participat la examenul de intrare în profesia de avocat, în urma căruia am realizat că, într-adevăr, așa cum în fiecare an se vehiculează, pentru a intra în această profesie onorabilă nu este suficient să memorezi Codurile, iar eu am nevoie de „acel ceva” în plus pentru a reuși. În acest sens, pentru a nu pierde timpul prețios cu inutilități, am hotărât să apelez direct la sursă și să vă rog să mă ajutați să iau acest examen și să devin și eu, în sfârșit, avocat.

Să vă expun însă situația care m-a condus la ideea că dumneavoastră sunteți unica mea șansă de a intra în profesie. La Drept procesual penal ați elaborat următoarea grilă: 

„Măsurile asiguratorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii: 

  1. pot privi numai bunurile suspectului sau inculpatului;
  2. pot privi și bunurile părții responsabile civilmente;
  3. nu sunt obligatorii cu excepția cazului în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu.”

Răspunsul corect indicat de dumneavoastră: AC

Este o grilă simplă, decentă, lipsită de interpretare, fără nicio capcană. La prima vedere, fără prea multe cunoștințe profunde de drept, dar, mai ales, fără a pierde timpul cu raționamente juridice, răspunsul evident corect pare a fi doar A. Dacă totuși, candidatul nu a memorat temeinic fiecare articol de lege și are dubii, poate deschide Codul de procedură penală pentru a verifica (desigur, ulterior examinării). Da, se confirmă, la articolul 249, alineat 7 (condițiile generale de luare a măsurii asiguratorii), scrie foarte clar că de la regulă există două excepții: „măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.” 

Totuși, conform răspunsului indicat de dumneavoastră ca fiind corect, persoana vătămată cu capacitate de exercițiu restrânsă nu intră sub protecția acestui articol, singura excepție de la regulă fiind, fără dubiu, persoana vătămată lipsită de capacitate de exercițiu.

Analizând claritatea cu care articolul de lege expune că protejează, ca excepție, în mod egal, atât persoana vătămată lipsită de capacitate de exercițiu, cât și persoana vătămată cu capacitate de exercițiu restrânsă, respectiv analizând claritatea cu care dumneavoastră ați construit grila, cu Codul în față (construcție care nu lasă loc la interpretări, în sensul că ar mai putea exista și o altă excepție pe lângă cea propusă de dumneavoastră), tind să consider că am pierdut inutil 4 ani la Facultatea de Drept, când puteam, pur și simplu, să sar peste această etapă și să apelez direct la dumneavoastră. Aș fi intrat de mult în avocatură și acum aș fi fost Avocatul care invocă excepții pentru apărarea clientului său. Aș fi făcut carieră, să știți, deoarece cred în lege, ca orice alt avocat, desigur, fie el avocat intrat în profesie pe bază de dosar, fie el avocat intrat în profesie pe sistemul examen grilă.

Prima reacție a unui candidat care se află într-o astfel de situație este să facă contestație, deoarece articolul de lege menționează în mod evident că exceptează de la regulă atât persoana vătămată lipsită de capacitate de exercițiu, cât și persoana vătămată cu capacitate de exercițiu restrânsă. Membrii Comiliei de soluționare a contestațiilor resping însă contestația, considerând corect elaborată grila dumneavoastră (implicit răspunsurile A) și C)).

O respingere de genul acesta te provoacă să cauți să-i înțelegi motivarea. Începi să verifici cum s-au soluționat în anii trecuți contestațiile și constați că ești nevoit să iei în calcul varianta ca membrii Comisiei să fi considerat că răspunsul C) este unul corect pe motivul că este incomplet. Am observat că, în unii ani, membrii Comisiei resping contestațiile, motivând că grilele sunt, deși incomplete, corecte, iar în alți ani, admit contestațiile și recunosc că o grilă incompletă nu poate fi considerată corectă. Este o chestiune de noroc, în funcție de cum se poziționează planetele în acel an pe harta destinului tău. Făcând abstracție de ghinionul care m-a urmărit în acest an, deoarece planeta mea nu s-a poziționat sub Soare (nici măcar în apropiere) și apelând la raționamentul juridic, totuși, răspunsul incomplet ar putea fi considerat corect în cazul în care ar face referire la o regulă, nicidecum la o excepție. Excepția este deosebită de regulă tocmai prin faptul că se abate de la interpretări generale și supoziții, neputând risca să aibă un caracter imperfect (incomplet), deoarece un astfel de caracter i-ar anula statutul de excepție expres prevăzută de lege și ar tinde mai mult spre a fi considerată o regulă. Însă raționamentul juridic mai mult m-a încurcat la acest examen; dacă aș fi crezut în astre, acum probabil eram avocat.

Vă scriu această scrisoare pentru a vă ruga să mă ajutați să descifrez secretele examenului de intrare în profesia de avocat, astfel încât la următoarea sesiune să mă bucur și eu de astre mai favorabile.

Vă mulțumesc în mod deosebit!

Cu stimă,

Anonimul Trei

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns