CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Primul recurs în interesul legii (RIL) în domeniul penal din 2022 privește contestațiile la durata procesului în cazuele cu autori necunoscuți. Procurorul general susține că judecătorul trebuie să facă verificări referitoare la modalitatea în care organul de urmărire penală şi-a îndeplinit obligaţia de diligenţă privind identificarea autorului.
Procurororul general al PÎCCJ a înaintat RIL in vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 4886 alin.1 din Codul de procedură penală raportat Ia art.285 din acelaşi cod şi art.154 din Codut penal, în cauzele având ca obiect contestaţii privind durata procesului in cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificaţi (sau identificabili), deşi organele de urmărire penală au depus diligenţele necesare acest scop, in sensul de a dacă se poate dispune stabilirea unui termen în care procurorul să rezolve cauza, in condiţille in care obligatiile organelor de urmărire penală subzistă până la implinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Examenul jurisprudenţei actuale existente in materie, respectiv in cauzele cu autori necunoscuţi, evidenţiază două orientări cu privire la problema de drept pusă in discuţie, relevând caracterul neunitar al acesteia
1.Într-o primă orientare jurisprudenţială, judecătorul de drepturi şi libertăţi fiind investit cu contestaţie privind durata procesului penal într-o cauză in care cercetările se efectuează cu privire la autori necunoscuţi şi in care chiar dacă au fost administrate mijloace de probă, autorul nu a putut fi identificat, evaluează caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare in raport de criteriile prevăzute de art.4885 alin.2 din Codul de procedură penală, pe care adaptează la particularitatea cauzelor cu autori necunoscuţi, făcând o analiză in concreto a consecinţelor pe care desfăşurarea urmăririi penale in rem le produce asupra ritmicităţii şi celerităţii procedurii judiciare (Anexele 1 -9, Curţile de Apel. Suceava, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iași)
Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi verifică, in baza materialului şi a lucrărilor aflate la dosarul cauzei, modalitatea in care organul de urmărire penală şi-a indeplinit obligaţia de diligenţă privind identificarea autorului şi analizează dacă prelungirea urmăririi penale dincolo de o durată rezonabilă este sau nu imputabilă organelor de urmărire penaIă.
Prin acest demers judecătorul de drepturi şi libertăţi evaluează obiectiv in ce măsură stabilirea unui termen de soluţionare a cauzei are aptitudinea de a conduce la accelerarea procedurii.
Încheierile ce exemplifică această orientare jurisprudenţială sunt de respingere a contestaţiilor privind durata procesului penal, iar in motivare sunt menţionate dispoziţiile art.4885 alin.2 dintodul de procedură penală şi se arată că, faţă de imprejurarea că organele de urmărire penală au făcut toate demersurile necesare identificării autorului, nu se poate reţine că nesoluţionarea dosarului Intr-un termen rezonabil este cauzată de inactivitatea acestora ori de nesocotirea obligaţiilor procesuale ce le revin (Anexele 1 3, 5, 6, 8, 9).
Judecătorul a mai reţinut că, pe de o parte, probele anterior menţionate nu au fost suficiente in vederea identificării autorului faptei investigate, iar, pe de altă parte, alte activităţi de urmărire penală utile soluţionării cauzei nu au putut fi identificate şi că, raportat la ansarnblul probelor administrate, irt cauză nu există niciun temei legal care să justifice vreuna dintre soluţiile posibile intr-o cauză penală (de trimitere in judecată, de clasare sau de renunţare la urmărire penală), prelungirea duratei urmăririi penale nu este imputabilă organelor de urmărire penală (Anexa 4).
Într-o altă situaţie s-a arătat că “Având vedere aspectele mai sus prezentate, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că, in cauză, organul de cercetare penală nu a dovedit pasivitate şi nu a trenat efectuarea actelor de urmărire penală, astfel că nu se poate reţine că. – in raport de circumstanţele reale ale cauzei cin cauză se efectuează cercetări in rem şi nu cu privire la o persoană despre care să existe suficiente probe că a comis fapta) – există o depăşire rezonabilă de soluţionare a cauzei, administrând ritmic probe pentru a se putea identifica autorul infracţiunii; adoptarea unei eventuale soluţii de clasare faţă de persoana bănuită de petent de comiterea faptei, in lipsa unor probe suficiente care sâ conducă la acuzarea sa şi disjungerea cauzei faţă. de AN, nu reprezintă efectiv o soluţionare a cauzei” (Anexa 8).
În motivare se mai reţine şi că obligaţia de identificare a tuturor elementelor obiective şi subiective ale infracţiunii este de diligenţă şi nu de rezultat, astfel încât, neidentificarea autorului infracţiunii şi nedefinitivarea acte1or de urmărire penală prin soluţionarea cauzei, deşi au fost efectuate toate activităţile necesare, nu este imputabilă organului de urmărire penală (Anexa 9).
Sunt menţionate şi Normele metodologice privind Inregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de poliţie de către procuror anexă la ordinul comun a1 M.A.I. şi nr.56 din 10 aprilie 2014, judecătorul de drepturi şi libertăţi arătând că cererea formulată de persoana vătămată este neIntemeiată deoarece organele de cercetare penală au depus toate dingenţele necesare identificării autorilor faptei, iar ulterior introducerii dosarului 1n evidenţa dosarelor cu autori necunoscuţi nu au fost ident–ificate informaţii noi care să conducă la identificarea autorilor faptei şi să determine scoaterea dosarului de urmărire penală din evidenţa pasivă (Anexa 7),
2.În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, judecătorul de drepturi şi libertăţi, fiind investit cu o contestaţie privind durata procesului penal Intr-o cauză 1n care cercetările se efectuează in rern, evaluează caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare prin aplicarea formală a criteriilor prevăzute de art.4885 alin.2 din Codul de procedură penală, fără a verifica dacâ organul de urrnărire penală a efectuat actele de urmărire pena1ă necesare identificării autorului şi fără a stabiti dacă prelungirea duratei procedurii judiciare este sau nu imputabilă organului de urmărire penală (Anexele 10 — 17, Curţile de Apel Piteşti, Oradea, Bucureşti, Craiova, Iaşi).
Contestaţiile privind durata procesului penal sunt admise ca urmare a constatării existenţei unei perioade de inactivitate după introducerea dosarului. 1n evidenţa pasivă. (Anexa 10), ca urmare a nesoluţionării unor dosare introduse 1n evidenţa pasivă, cu privire la care nu se analizează dacă probatoriul a fost sau nu epuizat (Anexele 10 12, 15), ca urrnare a nesoluţionării unor dosare cu autori necunoscuţi 1n care a fost efectuată o vastă activitate probatorie, fără ca judecătorul de drepturi şi 1ibertăţi să verifice dacă neidentificarea autorului este imputabilă organului de urmărire penală (Anexele 13,14, 17).
În motivarea incheierilor ce exemplifică această orientare jurisprudenţială se arată câ instituţia reglementată de dispoziţifie art.4884 4886 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei şi nu permite o analiză calitativă şi cantitativă a actelor de urmărire penală, fiind invocate prevederile art.4886 alirt.2 din Codul de procedură penală, din care rezultă că judecătorul care soluţioneazâ contestaţia nu poate da indrumări şi nici nu este indrituit a putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt şi de drept, care să anticipeze modul de soluţionare a cauzei ori care sâ aducă atingere libertăţii procurorului de a pronunţa soluţia pe care o consideră legală şi temeinică (Anexele 10, 15 şi 17).
Opinia procurorului general PÎCCJ:
”Apreciez ca fiind corectă prima orientare jurisprudenţială, pentru următoarele argumente:
Conform art.285 alin.1 din Codul procedură penală, urmărirea penală, ca fază a procesului penal, are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoane1or care au comis infractiuni şi la stabilirea răspunderii pena1e a acestora.
În realizarea obiectului urmăririi penale, ulterior Inceperii urmăririi penale in rem, organul de urmărire penală procedează la administrarea probatoriului specific etapei de investigare a faptei, iar această activitate se poate concretiza sau nu in formularea unei acuzaţii penale faţă de o anumită persoană.
După epuizarea etapei de investigare a faptei, dacă autorul nu a fost identificat şi nici nu se constată incidenţa vreunui caz care impiedică punerea In rrhişcare a acţiunii penale referitor la faptă sau incidenţa art.318 din Codu1 de procedură penală, dosarele sunt introduse In evidenţele cauzelor cu autori necunoscuţi, după parcurgerea etapelor prevăzute de art.10 — art.15 din Normele metodologice privind inregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale şi coordonarea administrativâ a activităţilor dispuse organelor de poliţie de procuror, aprobate prin Ordinul comun al M.A.I şi P.I.C.C.J. nr.56/12/C/10.04. 2014.
Ulterior luării acestei măsuri, organul de cercetare penală procedează conform art. 16 şi 17 din Normele anterior menţionate şi efectuează verificări suplirnentare dacă sunt descoperite date, probe sau elernente noi ce ar putea conduce la identificarea autorului sau, In caz contrar, 1a implinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale Intocmeşte un referat cu propunere de clasare, pe care il Inaintează procurorului de caz.
Din cele ce preced, rezultă că, In cauzele cu autori necunoscuţi, ulterior epuizării etapei de investigare a faptei, pot exista perioade de inactivitate a organului de urmărire penală, insă aceste perioade sunt justificate de specificul cauzelor cu autori necunoscuţi, care prezintă o altă dinamică a urmăririi penale fată de cauzele In care urrnărirea penală se efectuează in personam.
Într-o astfel de ipoteză, prelungirea duratei procedurii judiciare nu este imputabilă organului de urmărire penală, deoarece acesta nu şi-a nesocotit obligaţii1e procesuale ce li revin, ci dimpotrivă a realizat toate activităţile necesare identificării autorului, insă din motive obiective, această finalitate nu a putut fi atinsă.
Prin urmare, apreciem că în cauzele cu autori necunoscuţi analiza de temeinicie a contestatiei privind durata procesului penal trebuie să includă şi verificări referitoare la modalitatea în care organul de urmărire penală şi-a îndeplinit obligaţia de diligenţă privind identificarea autorului, scopul fiind acela de a se stabili în ce măsură prelungirea urmăririi penale dincolo de o durată rezonabilă este sau nu imputabilă organului de urmărire penală.
Analiza se realizează conform art.4885 alin.1 din Codul de procedură penală, în baza lucrărilor şi a materialelor aflate la dosarul cauzei, precum şi a pun.ctelor de vedere prezentate şi 1n raport de criteriile prevăzute de art.4885 din Codul de procedură penală, adaptate Insă la particularitatea cauzelor cu autori necunoscuţi.
Durata rezonabilă a procedurilor judiciare nu poate face obiectul unei evaluări rnatematice, general valabile in toate cauzele, ci trebuie realizată o evaluare in concreto, raport de particularităţile fiecărei cauze. Această abordare se deduce din conţinutul art.4885 alin.2 lit.a – h din. Codul de procedură penală, din care rezultă câ elementele ce pot fi luate in considerare la aprecierea caracterului rezonabil al procedurii sunt cele menţionate cu caracter exemplificativ la literele a – g sau orice alt element cu privire la care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa apreciază că este de natură să influenţeze durata procedurii.
Specificul activităţii de urmărire penală, atunci când se desfăşoară cu privire la faptă, imposibilitatea obiectivă de identificare a autorului faptei şi prelungirea duratei procedurii judiciare din cauze neimputabile organului de urmărire penală sunt elemente ce pot fi valorificate din perspectiva criteriului privind faza procesuală care se afiă dosarui la care se face referire conţinutul art.4885 alin.2 lit.d din Codul de procedură penală, a criteriului privind comportamentul autorităţilor implicate procedura judiciară prevăzut de art.4885 alin.2 lit.f din Codul de procedură penală sau a criteriului privind orice element de natură a injluenţa durata procedurii mentionat la art.4885 alin.2 lit.h din Codul de procedură’ penală
Prin constatarea existenţei unui impediment la soluţionarea cauzei constând in neidentificarea autorului faptei din cauze neimputabile organului de urrnărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu Incalcă obligaţia de a nu interfera cu funcţia de urmărire penală, reglementatâ de dispoziţiile art.4886 alin.2 din Codul de procedură penală, deoarece activităţile, demersurile şi investigaţiile efectuate de organul de urmărire penală sunt analizate din perspectiva epuizării Ior.
De asemenea, având in vedere că neidentificarea autorului, din cauze neimputabile organului de urmărire penale, constituie un impediment soluţionarea cauzei, precum şi faptul că in temeiul art.285 alin. 1 din Codul de procedură penală şi a art.153 alin. 1 din Codul penal, organul de urmărire penală are obligaţia de a proceda la realizarea obiectului urmărirli penale”
