Aici era biroul de vânzări al Tower

Primii ”locatari” s-au mutat în Tower Park și au făcut o mizerie de nedescris

Proiectul imobiliar început și neterminat de pe Calea Florești din Cluj-Napoca, denumit Tower Park, a început să fie ”locuit” de ceva vreme de către oameni ai străzii. Aceștia au făcut o mizerie de nedescris pe terenul cu care USAMV a intrat în asocierea cu firma Tower (actuala Clark International).

Mai mulți oameni ai stăzii s-au adăpostit pe șantierul lăsat de izbeliște al proiectului Tower Park. Aceștia au adunat munți de gunoaie în zonă, care deranjează trecătorii. Fotografiile de mai jos sunt sugestive.

Terenul pe care se află șantierul aparține Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară și a fost pus la dispoziția firmei Tower prin contractul de asociere din 2007 pentru a construit blocuri și un hotel. Blocurile nu au fost finalizate, patronul Tower, Mihai Chezan, este trimis în judecată pentru înșelăciune, iar societatea care și-a schimbat denumirea în Clark International este în insolvență. Am cerut un punct de vedere cu privire la mizeria de la locație de la administratorul judiciar RVA Insolvency, dar nu am primit răspuns. USAMV și firma sunt în proces pentru rezilierea contractului.

Clujust.ro a sesizat Primăria cu privire la gunoaie, însă poliția locală nu a aplicat nicio sancțiune. ”Pentru a preveni accidentările, Primăria municipiului Cluj-Napoca a securizat zonele cu un potențial crescut de accidente – în special latura dinspre fostul magazin Billa – și a amplasat panouri de avertizare, alte lucrări nefiind posibile până la clarificarea situației juridice a terenului, respectiv identificarea proprietarului.”, se arată în răspunsul primit de la biroul mass-media al Primăriei.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns