fbpx

Politisti acuzati de fals in acte la accidente cu morti

Seful IPJ Bistrita Nasaud, Ovidiu Muresan, si seful politiei Nasaud sunt acuzati de DNA Cluj ca ar fi falsificat acte chiar si de la accidente cu morti.

Potrivit ordonantei de incepere a urmaririi penale, seful Politiei Nasaud, Leon Anton Closca (foto prim plan) este acuzat de abuz în serviciu, in forma continuată, constând în 24 acte materiale de abuz în serviciu, comise în perioada iunie – noiembrie 2014, fiind identificate şi probate următoarele cazuri:

– 4 cazuri de participare la falsificarea actelor de constatare şi raportare a unor accidente rutiere (din care au rezultat victime omeneşti, decedaţi şi răniţi): la datele de 20, 30 august 2014, 5 şi 12 octombrie 2014;

– 13 cazuri de intervenţii şi imixtiuni abuzive în activitatea unor poliţişti subordonaţi, pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu constata şi a nu sancţiona contravenţii săvârşite la regimul circulaţiei rutiere sau al transportului rutier de mărfuri: la datele de 27 iunie, 10, 16, 30 iulie, 3, 28 august, 1, 2, 10, 19, 30 septembrie, 11 şi 28 octombrie 2014;

– 1 caz de asigurare a protecţiei faţă de un conducător auto care transporta mărfuri pe drumurile publice, fără îndeplinirea condiţiilor legale de transport, în sensul permiterii deplasării în condiţii ilicite şi în sensul asigurării că va interveni în orice moment, pentru a nu fi luate măsurile legale, în cazul în care respectivul conducător auto ar fi fost oprit pentru control în trafic: la data de 15 octombrie 2014;

– 1 caz de intervenţie abuzivă asupra unui poliţist subordonat, în sensul determinării acestuia să sancţioneze contravenţional o persoană nevinovată (pentru abateri la legislaţia electorală): la data de 8 octombrie 2014;

– 1 caz de participare la ascunderea unui accident rutier săvârşit de un şef de post, în care a fost vătămată o minoră de 8 ani, care a suferit mai multe fracturi în zona capului şi a feţei, nefiind întocmite acte de constatare, sesizare sau raportare cu privire la respectivul accident rutier: la data de 4 noiembrie 2014;

– 1 caz de intervenţie abuzivă, în sensul determinării unor poliţişti aflaţi în subordine să interzică prezenţa unor comercianţi într-o zonă publică, în care aceştia aveau dreptul legal să se afle, intervenţia fiind efectuată la solicitarea unui om de afaceri aflat în legături strânse cu inculpatul: la data de 18 septembrie 2014;
– 1 caz de intervenţie abuzivă, prin folosirea influenţei, asupra altui poliţist, în vederea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule: la data de 4 septembrie 2014;

– 1 caz de primire a unor cantităţi de material lemnos, cu acte false de provenienţă: în perioada 16-21 august 2014;

– 1 caz de intervenţie şi imixtiune abuzivă în activitatea unor poliţişti subordonaţi, pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu constata, de a nu sesiza şi de a nu cerceta infracţiuni săvârşite la regimul circulaţiei rutiere: la data de 24 iunie 2014.
CLOŞCĂ LEON ANTON – efectuarea de operaţiuni comerciale, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, în perioada iunie – noiembrie 2014.
A fost probat faptul că acest inculpat a organizat şi a condus efectiv activitatea unei păstrăvării, a comercializat cantităţi însemnate de peşte, a cumpărat şi a vândut, în mod repetat produse piscicole (furaj pentru păstrăv, medicamente piscicole) s-a ocupat de emiterea/primirea facturilor şi de încasarea contravalorii acestora;

Si seful IPJ Bistrita-Nasaud, comisarul Ovidiu Muresan ar fi schimbat datele unor accidente grave: “3 cazuri de participare la falsificarea actelor de constatare şi raportare a unor accidente rutiere (din care au rezultat victime omeneşti, decedaţi şi răniţi): la datele de 20 august, 29 septembrie şi 12 octombrie 2014;”, potrivit procurorilor DNA Cluj.

Seful Politiei Rutiere Bistrita-Nasaud, Roberto Hasnas, e acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, constând în 48 acte materiale de abuz în serviciu, comise în perioada iunie – noiembrie 2014, fiind identificate şi probate următoarele cazuri :

– 10 cazuri de participare la falsificarea actelor de constatare şi raportare a unor accidente rutiere (din care au rezultat victime omeneşti, decedaţi şi răniţi): la datele de 13, 26 iunie, 20, 21, 22, 30 august, 27, 29 septembrie, 5 şi 12 octombrie 2014 – în unele din aceste cazuri, inculpatul le-a cerut poliţiştilor din subordine să determine părţile şi martorii de la faţa locului să dea declaraţii mincinoase ;

– 1 caz de încălcare flagrantă a atribuţiilor de serviciu, în sensul de neluare a măsurilor legale pentru a fi asigurată constatarea, sesizarea şi cercetarea unui accident rutier provocat de nepotul inspectorului şef Mureşan Ioan Ovidiu, în care fuseseră rănite două persoane : la data de 30 august 2014;
– 27 cazuri de intervenţii şi imixtiuni abuzive în activitatea unor poliţişti subordonaţi, pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu constata şi a nu sancţiona contravenţii săvârşite la regimul circulaţiei rutiere sau al transportului rutier de mărfuri: la diferite date cuprinse în perioada 11 iunie – 12 noiembrie 2014,

– 5 cazuri de încălcare a atribuţiilor de serviciu, în sensul determinării unor contravenienţi să nu predea la organul de poliţie permisele de conducere, deşi se impunea suspendarea temporară a dreptului de a conduce pe drumurile publice: la datele de 2, 4, 12-14 iulie, 27 -29 iulie, 11 octombrie 2014;

Comments

comentarii

O minoră de 13 ani din Cluj-Napoca a fost dată dispărută.... Citește mai mult
O ofertă a fost depusă în cadrul licitației pentru execuția celui de-al doilea tronson al centurii metropolitane.... Citește mai mult

Lasă un răspuns