Plenul CSM a luat poziție față de afirmațiile președintelui Curțiii Constituționale, Valer Dorneanu

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat poziție față de afirmațiile președintelui Curțiii Constituționale, Valer Dorneanu: ”au fost de natură a aduce atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins propunerea de sesizare a Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări în legătură cu apărarea independenţei sistemului judiciar, potrivit competenţei stabilite de lege, faţă de declaraţiile domnului Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale a României, declaraţii făcute în cadrul interviului difuzat pe postul de televiziune B1 TV, la data de 07.10.2017. (9 respingere, 6 admitere, 2 nule)

Plenul CSM a apreciat că declaraţiile domnului Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale a României, făcute în cadrul interviului difuzat de postul de televiziune B1 TV, la data de 07 octombrie 2017, referitoare la aspecte privind hotărârile judecătoreşti ale instanţelor, sunt de natură a aduce atingere independenţei sistemului judiciar şi a decis emiterea unui comunicat în acest sens. (12 DA, 5 nule)

Comunicatul CSM:

În şedinţa din data de 17 octombrie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că o parte din declaraţiile domnului Valer Dorneanu – preşedintele Curţii Constituţionale a României – în cadrul unui interviu transmis de postul de televiziune B1 TV în data de 7 octombrie 2017, au fost de natură a aduce atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia, inclusiv a sistemului judiciar în ansamblul său.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmaţii precum „nu aş vrea să număr în câte cazuri se simte o influenţă politică în hotărâri judecătoreşti comune şi în câte la noi”, formulate la modul general şi impersonal de preşedintele Curţii Constituţionale, sunt de natură a induce în percepţia publică ideea politizării actului de justiţie, a unui sistem judiciar care nu se bucură de independenţă faţă de puterile politice ale statului.

În considerarea principiului cooperării loiale între instituţiile statului de drept, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, solicită reprezentanţilor celorlalte instituţii ale statului dimensionarea discursului public în termeni de echilibru, moderaţie şi respect faţă de principiile şi valorile constituţionale şi evitarea exprimării unor opinii sau percepţii personale cu potenţial de erodare a încrederii publice în actul de justiţie.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns