Patru traficanți de droguri condamnați au fost ridicați de polițiști în Turda

Patru persoane condamnate pentru trafic de droguri au fost depistate și încarcerate în urma unei acțiuni a Poliției municipiului Turda.

”În data de 26 mai a.c., Poliția municipiului Turda a desfășurat o acțiune operativă cu scopul depistării persoanelor bănuite de comiterea unor infracțiuni și a celor urmărite în temeiul legii, efectuând verificări în peste 20 de medii și zone de interes operativ.

În urma verificărilor, au fost depistate patru persoane pe numele cărora figurau mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Cluj, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani, din municipiul Turda, au fost încarcerate in Penitenciarul Aiud.”, a transmis IPJ Cluj.

Curtea de Apel Cluj a pronunțat recent decizia definitivă în dosarul de trafic de droguri de mare risc, majorând pedepsele aplicate anterior de Tribunal. Un număr de 10 inculpați au fost condamnați la închisoare cu executare, cu pedepse cuprinse între 6 luni și 8 ani.

Inculpații au fost acuzați că, în perioada 2022-2023, au format o rețea organizată de distribuție de droguri de mare risc, în special 3-Chlorometcathinone (3-CMC), cunoscut sub denumirea „miau-miau”, pe raza județelor Cluj și Sălaj. Aceștia au achiziționat, transportat, depozitat și vândut drogurile către diverși consumatori, inclusiv minori, în schimbul unor sume de bani, în mod repetat, în cadrul unor acțiuni concertate. În plus, unii inculpați au pus la dispoziția altor persoane locuințe pentru consumul de droguri, facilitând astfel perpetuarea fenomenului infracțional.

De asemenea, unii inculpați au fost acuzați de deținere de droguri în scop propriu, fiind descoperite asupra lor cantități de substanțe interzise în momentul perchezițiilor domiciliare. Procurorii DIICOT au reținut că aceste activități au fost desfășurate în mod constant și organizat, cu scopul de a obține beneficii financiare, iar pericolul social al faptelor a fost considerat ridicat, dat fiind impactul traficului de droguri asupra sănătății publice, mai ales în rândul tinerilor.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns