OUG în sprijinul părinților: Zile libere și pe perioada vacanțelor, în cazul închiderii școlilor, grădinițelor și creșelor

În Monitorul Oficial din 3 aprilie a fost publicată o Ordonanță de Urgență prin care s-a modificat, din nou, Legea 19/2020, în sensul că se acordă zile libere unuia dintre părinți și pe perioada vacanțelor, în cazul închiderii școlilor, grădinițelor și creșelor. Acestea din urmă au fost introduse acum.

OUG 41/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ prevede:

La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1/1), cu următorul cuprins:

”Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanțelor școlare, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ și a unităților de educație antepreșcolară, ca urmare a stării de urgență decretate în condițiile legii”

Altă prevedere introdusă acum: ”Prin unități de învățământ în curpinsul legii se înețeleg și unitățile de educație antepreșcolară”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns