Acasă » PROCESE » O mare societate de construcții din Cluj a pierdut pe fond procesul de 600.000 de lei cu Fiscul
Sediul Modern Bau

O mare societate de construcții din Cluj a pierdut pe fond procesul de 600.000 de lei cu Fiscul

O mare societate de construcții din Cluj-Napoca a pierdut pe fond procesul în care contestă o decizie de impunere emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina Modern Bau SRL în cuantum de aproape 600.000 lei.

Societatea de construcții Modern Bau, înființată în 2005, cea care a ridicat hotelul de cinci stele Opera Plaza, un cămin studențesc pentru UMF, un centru integrat de business, ansamblul rezidențial Plopilor Vest, hale industriale și altele, a pierdut prima bătălie cu Fiscul.

Tribunalul Cluj a pronunțat următoarea sentință: ”Respinge actiunea formulata de reclamantul S.C. Modern Bau S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele DGFP Cluj-Napoca, si AJFP CLUJ. Ia act de declaratia reclamantului de solicitare a cheltuielilor de judecata pe cale separata.”

În aprilie 2016, firma Modern Bau a contestat la secția de contencios administrativ și fiscal de la Tribunalul Cluj decizia de impunere F-CJ 439/03.07.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj. A doua pârâtă în dosar este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca – Serviciu Soluționare Contestații.

Potrivit actelor de la dosar, ”prin actul administrativ fiscal Decizia de impunere nr. F-CJ 439/03.07.2015 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în sarcina reclamantei au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 597.555 lei, din care obligaţii principale în sumă de 401,757 lei (contribuţii CAS angajator) şi obligaţii accesorii în sumă de 195.798 lei”

Sentința Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Managerul firmei: ”a fost timp sa luam masuri de provizionare a ipotezei respingerii actiunii noastre”

Am întrebat reprezentanții Modern Bau cum comentează faptul ca a fost respinsa acțiunea la Tribunal, cum este afectata activitatea societății și cum combatet decizia de impunere?

”Preocuparea dumneavoastra este prematura, cel putin pentru ca : (i) hotararea nu este motivata, astfel ca nu cunoastem considerentele pentru care argumentele noastre au fost inlaturate si, in plus, (ii) avem la dispozitie calea de atac a recursului, astfel ca procesul nu este finalizat. Asadar, daca vreodata vom accepta sa comentam in spatiul public hotararile judecatoresti, cu siguranta nu o vom face in timpul procesului.

Tot astfel, in opinia noastra, critica unei decizii de impunere fiscala nu se face in presa. Am actionat si vom continua sa actionam in procedurile pe care legea ni le pune la dispozitie.

Cum si Dvs ati observat, decizia de impunere este emisa din 2015, a fost asadar timp sa luam masuri de provizionare a ipotezei respingerii actiunii noastre pentru a nu ne fi afectata activitatea societatii”, ne-a transmis managerul firmei, Mircea Prunean.

Acesta spunea în 2016: ”Anul trecut (2015 – n.red) am avut un control ANAF pe  subiectul salariilor si retinerilor aferente. Reprezentantii ANAF au asimilat veniturile izvorate din contractele de management salariilor, respectiv au considerat ca nu am procedat corect actionand in concordanta cu legea pensiilor (care este o lege specifica si are paragrafe specifice pentru contractele de management), ci ar fi trebuit sa actionam in concordanta cu Codul Fiscal, care e generic si nu prezinta cazuri particulare.

Controlul, respectiv sumele datorate bugetului de stat calculate de reprezentantii ANAF au fost pentru o perioada de 5 ani, respectiv 2010-2015.

In acest sens am contestat intr-o prima etapa decizia de impunere la ANAF.  Rezultatul a fost recunoasterea imputarii eronate pentru perioada 2010, si evident diminuarea sumei solicitate. Au ramas insa imputatiile ulterioare.

Mai departe am considerat ca nu este justa decizia ANAF, asa ca am actionat in instanta decizia de impunere emisa de ANAF. Din suma precizata in decizia de impunere, cea mai pare parte este reprezentata de retinerile aferente pensiilor, este insa si o mica parte aferenta fondului de somaj.”

Executarea deciziei de impunere a fost suspendată până la soluționarea pe fond

Instanţa a constatat că ”reclamanta este o societate privată care are ca obiect de activitate executarea de lucrări în someniul construcţiilor, că se află în derularea unor contracte de leasing financiar pentru bunuri care îi asigură desfăşurarea acttivităţii, că se află în executarea, în calitate de prestator, a unor contracte de modernizare şi reabilitare a unor spaţii aparţinând unor instituţii sanitare – Spitalul Clinic Municipal Cluj, că are un număr de 138 de angajaţi. De asemenea, se constată că a fost emis deja titlul executoriu de către pârâtă în vederea executării silite, astfel cum a făcut dovada reclamanta.

Astfel, instanţa apreciază că executarea actului administrativ până la soluţionarea acţiunii în anulare este de natură a crea reclamantei prejudicii materiale însemnate, prin imposibilitatea de onorare a obligaţiilor rezultate din contractele de leasgin financiar aflate în derulare, precum şi o perturbare previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice, constând în imposibilitatea de executare a lucrărilor contractate pentru modernizarea şi reabilitarea unor spaţii din cadrul Spitalului Judeţean Cluj şi a Spitalului Judeţean Sibiu.”

Astfel, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere până la pronunţarea instanţei de fond în cazul contestației, ceea ce s-a întâmplat în 12 octombrie.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice, în 2016, Modern Bau SRL a înregistrat o pierdere de 963 194 lei.

Societatea este deținută în cote egale de Ionel Bidian și George Mihalca. Până în mai 2016 a fost asociat și Octavian Buzoianu cu 35%, dar și-a cesionat părțile sociale către ceilalți doi asociați contra sumei de 875.000 de lei, potrivit datelor din Monitorul Oficial. 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!