CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Pandemia de Covid naște întrebări la care juriștii nu s-ar fi gândit până acum. Curtea de Apel București a sesizat completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ într-un dosar de furt pentru a se lămuri dacă furtul comis de o persoaă ce poartă mască de protecție Covid, într-un loc în care masca e obloigatorie, se încadrează la furt calificat sau simplu.
Înrebarea oficială a instanței Curții de Apel București: ”În situaţia în care infracţiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spaţiu unde purtarea măştii este obligatorie, se reţine varianta calificată a infracţiunii de furt prevăzută de dispoziţiile art. 228 alin. (1) – art 229 alin. (1) lit. c Cod penal?”
Curtea constată că motivul de apel principal invocat de inculpatul vizează tocmai încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii. Ca atare, pentru a preintâmpina o eventuală antepronunţare in privinţa apelului formulat, Curtea va prezenta argumentele esenţiale ce fundamentează cele două variante de încadrare juridică a faptei sus-menţionate.
a) Varianta reţinerii formei calificate a infracţiunii de furt prevăzută de dispoziţiile art. 229 alin. 1 lit. c) Cod penal:
În forma calificată reglementată de dispoziţiile legale menţionate, furtul este comis de către o persoană mascată, deghizată sau travestită. Ţinând seama de fapta concretă dedusă.– judecăţii, argumentele instanţei de apel se vor raporta doar la varianta comiterii furtului de către o persoană mascată, singura împrejurare incidentă.in speţă.
O persoană mascată, în sensul legii penale, este orice persoană îşi acoperă, total sau parţial, zona feţei cu o mască, de orice natură şi confecţionată din orice material, ori îşi colorează faţa, folosind diferite substanţe cum ar fi vopsea. Raţiunea agravării răspunderii penale pentru o persoană ce comite infracţiunea de furt în timp ce este mascată este aceea că acţionând în acest mod făptuitorul este greu sau imposibil de identificat, împrejurare de natură să confere o mai mare Indrăzneală acestuia şi să Ingreuneze ori să zădărnicească activitatea organelor judiciare chemate să ancheteze infracţiuni de furt. intrucat fizionomia sa este ascunsă total ori parţial, autorul unei infracţiuni de furt este dificil să fie identificat, individualizat cu certitudine de persoana vătămată sau de martori ori in urma vizionării imaginilor surprinse de carnerele video; prin urmare, o persoană ce foloseşte acest mod de operare poate comite un număr ridicat de infracţiuni de furt fără a fz identificat şi sancţionat.
In speţă, s-a reţinut că inculpatul a săvarşit fapta purtând o mască de protecţie, în interiorul unui centru comercial, în condiţiile în care la data de 30.05.2020 era obligatorie purtarea unei astfel de măşti în interiorul spaţiului respectiv.
Imprejurarea că purtarea măştii de protecţie era obligatorie la acea dată în anumite spaţii interioare nu determină reţinerea variantei simple a infracţiunii de furt (in absenţa altor circumstanţe de calificare a faptei).
In acest sens, se constată că obligaţia de a purta mască de protecţie în anumite spaţii închise ori deschise este reglementată prin lege şi prin acte administrative. Conform art.9 alin.4 din Legea nr.55/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15.05.2020, personalul care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (2) şi (3) —respectiv în centre comerciale şi alte locuri unde este permisă desfăşurarea activităţii pe durata stăxii de alertă are obligaţia de a purta in permanenţă mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măşti pentru aceştia, precum şi soluţii de dezinfecţie a mâinilor în zona de acces 1n incintă; purtarea măştilor de protecţie de către client şi respectarea normelor de distanţare la case de marcat sunt obligatorii.
Art.13 lit. a din aceeaşi lege prevede că pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi xninistrului afacerilor interne se poate institui obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiiie publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
Starea de alertă şi obligaţia de a purta mască de protecţie în spaţii inchise ori deschise, după caz, au fost reglementate, de asemenea, prin acte administrative emise de autorităţi din cadrul puterii executive.
După cum rezultă chiar din preambulul legii sus-menţionate, reglementarea are ca scop esenţial adoptarea unor măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei determinată de răspândirea coronavirusului SARSCoV-2, dar şi necesitatea instituirii, inclusiv la nivel legislativ, in contextul existenţei unei situaţii de urgenţă de amploare şi intensitate deosebită, a unor mecanisme care să. protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătă–ţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor.
Ca atare, raţiunea instituirii obligaţiei de a purta mască de protecţie în anumite spaţii este, practic, protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor, in contextul imbolnăvirilor cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2.I
In aceste condiţii, nu se poate admite că o normă destinată protejării sănătăţii publice poate constitui o împrejurare de atenuare a răspunderii penale a unei persoane ce comite infracţiuni în timp ce se conformează unor dispoziţii legale nepenale, ce au altă raţiune şi alt obiect de reglementare.
Sintagma “mască de protecţie” nu este, de altfel, definită ca atare prin lege, Imprejurare ce produce echivoc şi poate avea ca rezultat o practică judiciară neunitară cu privire la natura măştii a cărei purtare în locuri unde este obligatorie inlătură caracterul calificat al furtului (mască medicală, textilă, conformă ori neconformă etc.). Prin urmare, potrivit regulii că un text de lege se interpreteazăIn sensul in care produce efecte juridice, dispoziţiile art. 229 alin. 1 lit. c) Cod penal nu pot fi interpretate şi aplicate în sensul că nu sunt incidente in anumite situaţii, în funcţie de criterii echivoce şi nedefinite legal, cu atât mai mult cu cât norma penală nu operează astfel de distincţii.
Împrejurarea că infracţiunea de furt este săvârşită de către o persoană mascată constituie o circumstanţă reală de comitere a faptei, ce se reţine ori de câte ori, concret, autorul a purtat în zona feţei un obiect ce îi ascunde total ori parţial fizionornia, profitând deci de această situaţie, neavând relevanţă dacă masca respectivă era sau nu obligatorie la locul comiterii infracţiunii.
Totodată, nu are nicio relevanţă poziţia psihică a autorului, în sensul că acesta s-a mascat în scopul de a comite fapta, ori a purtat masca din alte considerente (spre exemplu, autorul este conducător de motocicletă şi comite fapta purtând o cască de protecţie ce îi ascunde fizionomia, autorul participă la un bal mascat şi comite un furt cu intenţie spontană, ori poartă o mască de protecţie obligatorie în spaţiul respectiv, luând rezoluţia spontană de a săv’ârşi un furt).
Atât timp cât autorul săvârşeşte fapta de furt fiind mascat, indiferent de imprejurări, se reţine varianta calificată a infracţiunii, dispoziţiile art.229 alin.1 lit.c Cod penal nefăcând nicio distincţie 1n acest sens.
In cazul in care s-ar aprecia că fapta săvârşită de o persoană ce poartă mască de protecţie intrun spaţiu unde este obligatorie nu se încadrează în dispoziţiile art.229 alin.1 lit.c Cod penal s-ar putea ajunge chiar la concluzii nefundamentate şi care incalcă realitatea obiectivă. Astfel, în situa–ţia în care purtarea măştii nu ar fi obligatorie în exterior, ci doar 1n interiorul unui spaţiu comercial, dacă autorul ce poartă o mască sanitară comite un furt (sustrage un bun mobil din buzunarul unei persoane) la un metru înainte de uşa de acces infracţiunea ar fi aceea de furt calificat, iar dacă imediat intră pe uşa de acces şi la un metru de aceasta, în interior, ia o nouă rezoluţie infracţională şi sustrage un bun mobil din buzunarul altei persoane, această infracţiune ar fi furt simplu, deşi este comisă în aceleaşi circumstanţe de loc şi timp şi 1n aceeaşi modalitate ca şi prima.
Chiar şi aşa, în prima situaţie autorul ar putea argumenta că deşi purtarea măştii de protecţie era facultativă, constituie totuşi o recomandare a autorităţilor, iar el a dorit doar să fie protejat 1mpotriva infectării cu coronavirus, iar nu să profite de această situaţie pentru a săvârşi infrac–ţiunea de furt; o astfel de argumentaţie excede, desigur, raţiunii dispoziţiilor ce califică infracţiunea de furt, şi nu constituie o justificare pertinentă pentru a nu se reţine dispozi–ţiile art.229 alin.1 lit.c Cod penal.
Un alt exemplu în care s-ar putea ajunge la concluzii nejustificate aplicând teoria in sensul că purtarea unei măşti de protecţie obligatorie ar inlătura aplicarea dispoziţiilor art. 229 alin. 1 lit. c) Cod penal este acela când două persoane, conivenţă, profitând de lipsa de vigilenţă a personalului de pază, ar pătrunde intr-un spaţiu unde este obligatorie purtarea măştii de protecţie, una având pe faţă o mască sanitară, iar cealaltă un fular ce ascunde fizionomia. In condiţiile în care cele două persoane ar comite in coautorat un furt, ar urma ca pentru persoana ce poartă masca sanitară să se reţină comiterea unui furt simplu, timp ce pentru cealaltă s-ar reţine comiterea unui furt calificat (un fular neconstituind mod evident o mască de protecţie), concluzie nefundamentată, care de asemenea încalcă realitatea obiectivă.
Se mai cuvine subliniat că. purtarea unei mă.şti de protecţie nu este o obligaţie ce se impune’in mod absolut subiecţilor de drept, ci realitate de multe ori depinde de buna-credinţă a destinatarilor normei. Astfel, nepurtarea măştii in locurile unde este obligatorie poate atrage cel mult răspunderea contravenţională a persoanei respective, sanc–ţiunile putând insă fi aplicate doar de anumite organe prevăzute de lege. De asemenea, alte eventuale consecinţe sunt impiedicarea persoanei să pătiundă intr-un astfel de spaţiu, ori indepărtarea acesteia din locul respectiv dacă Indepărtează masca după ce a intrat, insă aceste posibile consecinţe depind in totalitate de vigilenţa şi activitatea personalului insărcinat cu paza la locul respectiv.
Ca atare, este creată artificial posibilitatea pentru persoanele care comit furturi ca, sub pretextul conformării la obligaţia de a purta mască. de protecţie, să săvârşească. faptele cu mai muhă indrăzneală iar, cazulln care sunt totuşi identificaţi, beneficieze de o incadrare juridică mai blândă.
O atare situaţie nu poate fi acceptată într-un stat de drept, cu atât mai mult cu cât in anumite mtervale de timp portul măştii de protecţie a fost obligatoriu în spaţii interioare dar şi exterioare, practic în orice spaţiu public, imprejurare care circumstanţa ce califică furtul devine general inoperantă, fără o justificare legală.
b) Varianta reţinerii formei simple a infracţiunii de furt prevăzută. de 228 Cod penal:
În prezenta cauză, in actul de sesizare a instanţei şi prin hotărârea apelată s-a re–ţinut că in ata de 30.05.2021, in jurul orei 08:57, in tirnp ce purta pe fară o mască ce acoperea nasul si gura, profitând de neatenţia persoanei văfămate inculpatul i-a sustras acesteia din buzunar telefonul mobil marca iPhone X cu seria IMEI xxx, timp ce se afia in magazinul S ituat la adresa din Mun. B, str. P., nr.26-52, sector 3, apreciindu-se că incadrarea juridică.’ este cea revăzută. de 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. c Cod penal — comiterea aptei de către o persoană mascată.
Se impune a fi menţionat faptul că, contextul măsurilor luate pentru prevenţia răspandirii irusului SARS-CoV-2, a fost adoptat ordinul comun al Ministerului Sănătă–ţii şi Ministerului facerilor Interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a iajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu irusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat M.O. nr. 435 din 22 mai 2020. Conform art.1 din cuprinsul actului normativ, pe durata stării de alertă,in spaţiile publice fnchise, spaţiile ornerciale şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protec–ţie, condiţiile i cu respectarea Instrucţiunilor generale privin.d măsurile de igienă, prevăzute anexa care face • arte integrantă din prezentul ordin.
Acest ordin a fost modificat prin Ordinul nr. 699/67/14.05.2021 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în M. Of. nr. 506/14.05.2021, astfel In.cat art. 1 din actul menţionat are următorul conţinut: Incepănd cu data de 15.05.2021 se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice inchise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spalii comerciale, precum şi in spaţii publice desehise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spaţiile comerciale, staţii pentru transportul in comun, precum în alte zone eu potenţial de aglomerare stabilite prin hotărăre a comitetului judeţeanIal municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Se mai observă că practica judiciară se confruntă Ia acest moment cu următoarea problernă: in condiţiile in care purtarea măştii este obligatofie 1n. spaţiile Inchise (iar, ‘fn anumite circumstanţe, inclusiv in spaţii deschi.se) se mai poate reţine varianta calificată a furtului in cazul in care autorul sustrage bunul având faţa acoperită cu o mască, Insă invocă faptul că avea obligaţia legală de a o purta?
in consecinţă, se impune analiza chestiunii menţionate din două perspective:
- orientările doctrinare exprimate până in prezent privind această variantă a furtului şi
- motivele pentru care măsurile de preven–ţie a ră.spândirii epidemiologice a virusului SARS-CoV-2 pot Inlătura răspunderea pentru mascarea fe–ţei ‘in cursul săvârşirii unui furt.
in doctrină, s-a arătat că prin procedeele menţionate de art. 229 alin. (1) lit. c) C.pen., autorul furtului urmăreşte fie să. Işi ascundă identitatea, fie să creeze o falsă aparenţă asupra propriei ceea ce sporeşte periculozitatea faptei, intrucât, pe de o parte, denotă un oarecare grad de pregătire, iar, pe de altă parte, face ca identificarea autoru.lui să fie mai
S-a mai arătat că persoana mascată este cea care poartă o mască de orice natură pentru a nu-i fi recunoscută faţa, iar sintagma persoană mascată ar viza-o pe cea care are faţa acoperită, n întregime sau doar ❑ parte, cu o bucată de stofă, mătase, carton etc. in sens mai general, noţiunea se referă la ascunderea feţei sau schimbarea infatisarii.
În contextul regulilor de prevenţie privind răspândirea COVID-19 se impun a f făcute nişte pxecizări. Astfel, nui`n. toate cazurile în care persoana are asupra ei o mască de protecţie se poate reţine, fără orice alte consideraţii, varianta agravată. Pentru a se constata că aceasta este mascată, în sensul legii, este necesar ca masca de protecţie să ii acopere o parte suficient de semnificativă a feţei încât să se pună probleme privind identificarea sa. De exemplu, uz ipoteza in care o persoană care, „conformându-se” unei practici des intâlnite, îşi ţine masca pe bărbie nu poate fi considerată mascată, doar pentru că o are asupra sa. Pe de altă parte, la acest moment se apreciază că nu se pot stabili nişte criterii clare, in abstract, privind nivelul de acoperire al feţei care se impune pentru a se reţine această agravantă., astfel incât urmează ca acesta să se stabilească de la caz la caz. Este necesar a se menţiona, de asemenea, că in cele ce urmează, atunci când se va face referire la o persoană mascată va fi avută in vedere situaţia ipotetică in care autorul poartă corect masca de protecţie, astfel incât să i se acopere atât nasul, cât şi gura.
in doctrină, s-a arătat că alegerea legislativă de a sancţiona mai dur furtul, atunci când este comis de o persoană care işi ascunde identitatea, işi extrage legitimitatea şi din caracterul indelungat al acestei opţiuni. De asemenea, s-a mai arătat uz literatura de specialitate că în momentul de faţă, la nivel internaţional, există poziţii diferite şi un fond legislativ contrastant cu privire la acoperirea identită–ţii in public. Astfel, la nivel european există mai multe state care interzic acopefirea feţei în spaţii publice, cu grade diferite de specificitate privind condiţiile interdicţiei, iar majoritatea statelor incriminează, in principal, ascunderea feţei in public şi nu o leagă de săvârşirea altei infracţiuni, precum face art. 229 alin. (1) lit. c) C. pen. in acest sens, doctrina distinge intre interdicţiile penale si cele generale de a purta mască: primele se referă la norme care agravează răspunderea celui care işi acoperă faţa in timpul comiterii unei infracţiuni, iar cea de-a doua categorie priveşte purtarea măştii in public, în general, fiind adesea legată de simbolistica acesteia.
Recent, in contextul obligaţiilor de purtare a rnăştii, adoptate pentru prevenţia răspândirii SARS-CoV-2, s-au demarat litigii menite să conteste constituţionalitatea prohibiţiilor generale, pornind de la contradicţia sesizată in legislaţie, care interzice, dar simultan impune, acoperirea feţei în public. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost, de asemenea, sesizată cu privire la instituirea unor interdicţii generale, Insă a stabilit că sunt compatibile cu dispoziţiile art. 8 şi 14 din Convenţie (cauza Bekacemi Şi Oussar c. Belgiei).
Revenind la legislaţia din România, art. 306 din Codul Penal din 1864 prevedea că acela care va lua printr ‘ascuns un lucru mişcător al altuia, cu cuget de a ,s1-1 “insuşi pe .nedrept, săvârşeşte un furt. Deşi în cuprinsul actului normativ nu este incriminată agravat, separat, comiterea furtului de către o persoană mascată, se remarcă faptul că ascunderea este elementul centralln jurul căreia se construieşte ilegitimitatea elementului material al luării.
Totodată., o variantă agravată similară cu cea pe care o avem cuprinsă astăzi in privinţa furtului exista 1n cazul vagabondajului. Astfel, conform art. 223 din Codul Penal din 1865, vagabondul care se va prinde fmbrăcat cu port schimbat […], se va pedepsi cu inchisoare de la o lună până la un an. Aşadar, inclusiv la mijlocul secolului XIX, legiuitorul a inţeles că, in cazul anumitor infrac–ţiuni, luarea unor măsuri pentru ascunderea activităţii infracţionale reprezintă un factor care sporeşte periculozitatea făptuitorului.
În Codul Penal din 1936 s-a reglementat expres această formă a furtului calificat. Conform art. 525.4. lit. b) furtul este calificat când este săvârşit prin mascarea, deghizarea sau travestirea infractorului. Se observă că această soluţie legislativă nu a mai suferit modificări, nici măcar Ia nivelul f❑rmulării, de aproape o sută de ani,Intrucât şi art. 209 alin. (1) lit. c) C. pen. 1968 şi art. 229 alin. (1) lit. c) C. pen. au un conţinut, In esenţă, identic. Prin unnare, indiferent de schimbările sociale care au intervenit, ideea că persoana care ia măsuri pentru a-şi ascunde identitatea atunci când comite un furt este mai periculoasă pare că a rămas neschimbată.
Se mai observă că doctrina nu s-a concentrat foarte mult pe analiza conţinutului acestei norm.e, insă există dubii că s-ar putea accepta fără rezerve opiniile exprimate pânăln prezent, din moment ce nu credem că cineva şi-a imaginat, analizand dispoziţia legală, că va veni o zi in care legea ne va impune colectiv să purtăm mască.
Astfel, o chestiune la care se poate răspunde, inclusiv pe baza opiniilor doctrinare exprimate până in prezent, priveşte stabilirea necesităiii scopului urmărit prin mascare. Altfel spus, este necesar ca autorul să îşi dorească sau să urmărească să se protejeze prin faptul că se maschează? Trebuie să se mascheze in scopul săvârşirii furtului?
Se afuirmă că doctrina ar fi unanimă asupra faptului că această variantă agravată a furtului reprezintă o circumstanţă reală, astfel încât, principiu, nu s-ar mai impune analizarea reprezentării autorului privind fapta sa şi că adăugarea unui scop special ar schimba circumstanţaintr-una personală de individualizare.
In acest context, amintim că există autori care argumentează faptul că această circumstanţă agravantă este una personală de individualizare (S B, DA Ş, Drept Penal. Partea specială — Inftacţiuni contra patrimoniului, contra autorităţii, de corupţie, de serviciu, de fals contra ordinii şi publice, Ed. Universul juridic, 2020, pg.46), iar nu o circumstanţă reală.
Totodată, pot fi. aduse argumente teleologice pentru a se motiva necesitatea dovedirii faptului că masca a fost pusă cu intenţia de a inlesni sau ascunde săvârşirea furtului. În acest sens, se poate argumenta că legiuitorul nu a impus această condiţie deoarece, la momentul redactării textului, era implicit/se putea subinţelege că o persoană care procedează la sustragerea unui bun, in timp ce este mascată, şi-a ascuns faţa tocmai pentru a comite furtul. in esenţă, din purtarea măştii era dedus/prezumat scopul ascunderii identităţii în tirnpul săvârşirii faptei. insă,In condiţiile actuale, in care purtarea măştii este obligatorie (inclusiv în unele spaţii deschise, nu doarIn spaţiiInchise), această concluzie generală.’ nu se mai susţinel
De altfel, chiar 1n doctrina dezvoltată sub imperiul Codului penal din 1968 se arăta că raţiunea agravantei vizează folosirea de către făptuitor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. Se mai arăta că recurgând la mascare (deghizare sau travestire), făptuit❑rul se dovedeşte mai periculos, el chibzuieşte mai mult asupra m.odului cum va realiza hotărârea sa infracţională şi ia măsuri pentru a nu putea fi identificat.
Prin urmare, în situaţia in care făptuitorul a purtat masca ca o indeplinire a obligaţiei de purtare a acesteia, adoptate pentru prevenţia răspândirii SARS-CoV-2, apreciem că este. necesar să se mai verifice, suplimentar, dacă a urmărit, cu adevărat, ingreunarea descoperirii sale, respectiv dacă s-a mascat cu intenţia explicită de a comite un furt.
Este adevărat că legiuitorul nu distinge după intenţia din spatele mascării, deghizării sau travestirii, dispoziţia legală fiind formulată in termeni obiectivi. in acest sens, s-ar mai putea argumenta că în alte sisteme de drept, spre exemplu, in A, SUA, norma care agravează furtul este formulată in. sensul că furtul se va sancţiona cu o pedeapsă mai grea dacă este comis de o persoană care f❑loseşte o mască sau o altă deghizare ca să îşi acopere faţa astfel incât să nu fie descoperit. Prin comparaţie, se observă că nonna cuprinsă in Codul Penal român nu reglementează expres un astfel de obiectiv.
Pe de altă parte, insă, aşa cum s-a arătat, de la momentul reglementării circumstanţei agravante până in prezent au intervenit schimbări sociale care nu puteau fi prevăzute de legiuitor şi care nu pot fi ignorate în condiţiile în care legea ne impune cu caracter general să purtăm mască. in anumite condiţii de loc şi timp (detaliate prin acte normative subsecvente, adoptate prin ordine de ministru).
Deşi este evident că purtarea măştii trebuie să fie deliberată pentru a atrage incidenţa circumstanţei agravante, se constată că susţinătorii reţinerii variantei agravate a furtului apreciază că infractorul este mai periculos nu doar atunci când ia decizia premeditată de a se masca pentru a se proteja in timpul sustragerii bunului, ci şi atunci când motivul principal pentru care poartă masca poate fi altul decât comiterea furtului, atâta timp cât — susţin aceştia — prin simpla purtare a .măştii prinderea făptuitorului este mai dificilă intocmai ca in cazul unei persoane care s-a mascat premeditat.
O astfel de opinie nu este la adăpost de orice critică, ţinând cont şi de faptul că nu putem să ne aşteptăm rezonabil de la autorul aflat intr-un magazin să işi dea masca jos inainte să fure doar pentru a nu i se reţine furtul calificat. Totodată, dacă am admite reţinerea circumstanţei agravante indiferent de motivul principal care a determinat purtarea măştii ajungem la concluzia că nicio persoană care respectă obligaţia de purtare a măştii pentru preven–ţia răspândirii SARS-CoV-2 nu ar mai putea comite un furt simplu 1n spaţiileInchise (inclusiv in cele deschise In condiţiile specificate in ordinul comun al ministerului sănătăţii şi al ministrului de interne).
Prin urmare, pentru reţinerea agravantei este necesar ca purtarea măştii să fie animată doar de intenţia autorului de a se ascunde, atâta timp cât această dorinţă se poate suprapune peste cea de a-şi respecta obligaţia de purtare a măştii, astfel încât să nu fie dat afară din magazin. Acţionând in acest mod, autorul se află intr-un context social particular, care nu a fost avut in vedere de legiuitor la momentul reglementării acestei circumstanţe agravante, când nu putea fi previzibilă situaţia cu totul excepţională cu care comunitatea se confruntăln prezent în contextul pandemiei cauzate de răspândirea la nivel mondial a virusului SARS-CoV-2.
Purtarea unei măşti în condiţii obişnuite nu are vreo valenţă infracţională. Faptul că ea se suprapune peste săvârşirea unui furt zi poate conferi acest caracter, insă se remarcă faptul că nu poate fi pus semn de egalitatelntre persoana ia decizia premeditată de a se masca (pentru a se proteja In timpul sustragerii bunului pentru comiterea furtului şi pentru a Ingreuna identificarea sa) şi cea care poartă masca in considerarea instituite prin acte normative pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Reprezentarea psihică asupra comiterii unei infracţiuni este una complexă şi nimic nu exclude mobilul mixt, iar scopul respectării măsurilor de protecţie ‘impotriva răspândirii virusului SARS COV 2 nu este incompatibil cu dorin–ţa de a ascunde săvârşirea unui furt. in acelaşi timp, Insă, având în vedere că protejarea altor persoane prin efectul măştii de protecţie este esenţială. In această perioadă, după cum am arătat, simplul fapt că făptuitorul respectă normele de sănătate publică şi, in acelaşi timp, cornite un furt nu echivalează în mod automat cu o deturnare a scopului pentru care obligaţia de purtare a măştii este instituită şi nu poate justifica ab initio reţinerea agravantei prevă.–zute de art. 229 alin. 1 lit. c C.pen.
