Acasă » ȘTIRI » O cisternă cu motorină a intrat într-un tramvai pe bulevardul Muncii

O cisternă cu motorină a intrat într-un tramvai pe bulevardul Muncii

O cisternă cu motorină a intrat într-un tramvai, în această dimineață, pe bulevardul Muncii. Din fericire, nu au fost victime și nici scurgeri de combustibil.

În jurul orei 6, un șofer de 55 ani din Cluj-Napoca, care circula cu mașina pe str Fabricii de Zahăr, a pătruns în intersecția cu B-dul Muncii fără să acorde prioritate unei autocisterne care era condusă înspre strada Oasului. Șoferul acesteia, în vârstă de 32 de ani, pentru a evita impactul cu autoturismul, a frânat brusc, cisterna alunecând pe șina de tramvai și intrând in coliziune cu un tramvai. Noroc că acesta mergea înspre depou, asfel că nu avea pasageri.

In urma accidentului a rezultat avarierea celor două vehicule. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest și a rezultat că nu au consumat alcool .

Reprezentanții ISU Cluj au transmis: ”Două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier care a avut loc pe bulevardul Muncii din Cluj Napoca. În urma acestuia două persoane au fost consultate de către echipajul medical. A fost vorba despre doi bărbați în vârstă de aproximativ 30 și 60 de ani care au suferit traume ușoare, dar nu au fost transportați la spital. Autotrenul transporta motorină, dar nu au fost înregistrate scurgeri până în acest moment. Urmează ca cele două autovehicule să fie evacuate de pe spațiul rutier.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns