Neliniște în rândul judecătorilor și procurorilor după propunerile ministrului Justiției

Propunerile ministrului Justiției, Tudorel Toader, de modificare a legilor Justiției  (Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi Legea nr. 317/2004), prezentate astăzi într-o conferință de presă, au stârnit neliniște în rândul judecătorilor și procurorilor, care au asaltat CSM cu solicitări.

”Consiliul Superior al Magistraturii, urmare a solicitărilor repetate ale colegilor judecători şi procurori, aduce la cunoştinţă publică faptul că, până în prezent, nu a primit propunerile privind modificarea legilor justiţiei formulate de Ministerul Justiţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii îşi va exprima poziţia motivată şi punctuală asupra propunerilor legislative în momentul în care acestea îi vor fi comunicate în condiţiile legii, cu consultarea sistemului judiciar. ”, a transmis biroul de presă al CSM.

”Modificările propuse survin ca urmare a unui amplu proces de consultări publice demarat în anul 2016, în vederea asigurării transparenței decizionale, continuat pe parcursul anului 2017, când au fost solicitate avize din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Proiectul urmărește asigurarea separației și a unui just echilibru al puterilor în stat, principiu de bază al democrației constituționale, enunțat în legea fundamentală a țării (art. 1 alin. 4 din Constituția României).

Principalele modificări vizează condițiile de acces în magistratură, cariera magistraților, inclusiv condițiile de promovare la o instanță sau parchet superior sau specializat și renunțarea la promovarea pe loc, modificarea duratei mandatelor de conducere, suspendarea din magistratură a membrilor CSM pe durata mandatului, separarea competențelor decizionale privind cariera magistraților, procedura de numire în funcțiile de conducere la ÎCCJ și la Ministerul Public, răspunderea magistraților, înființarea unei direcții specializate, în cadrul Ministerului Public, cu competență exclusivă pentru efectuarea urmăririi penale în cazul infracțiunilor săvârșite de către magistrați, precum și trecerea Inspecției Judiciare ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Justiției. ”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Ministerul Justiției a pus la dispoziție principalele modificări în format Power Point. DESCARCĂ PREZENTAREA AICI!

Așteptăm opiniile voastre pe office@clujust.ro sau la rubrica de comentarii de mai jos.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns