După ce Curtea de Apel și Tribunalul București au anunțat că vor condiționa accesul în sedii de temperatura corpului, avocata Silvia Uscov din Baroul București a scris pe Facebook un text de pamflet referitor la situația anunțată:
Mic îndreptar pentru avocatul pledant
(reguli pentru păstrarea temperaturii de acces la instanță)
1. Nu ai voie sa consumi alcool cu o seara înainte.
2. Trebuie să dormi peste 3h pe noapte și să te trezești ca o floricică, eventual nu bei cafea, și până ieși din casa te speli de cât mai multe ori pe mâini, eventual stai numai cu mâinile în apă pentru eficiență maximă. Doamnele trebuie să își aleagă foarte bine perioadele lunii în care se pot prezenta la instanță, anumite situații atrăgând în mod indirect temeinicia unei cereri de amânare.
3. Ai plecat la drum cu mașina personală, timp în care derulezi în minte imagini din vacanțe, te gândești la reacțiile clientului când o să îi spui că ai câștigat procesul și, bineînțeles, la onorariul de succes. Aici ai voie să strănuți, să tușești, te simți liber cu masca în bărbie.
Pentru cei care circulă cu mijloacele de transport în comun…ghinion, mai bine trec la consultanță juridică sau videoconferință.
4. Ajungi la instanță, nu te mai deranjează nici măcar tariful exorbitant al parcării în condițiile în care nu prea ai avut clienți în ultima perioadă, ești plin de fericire, chiar dacă vezi coada de avocați și justițiabili care își așteaptă rândul la intrare. Porți pălărie și haine deschise la culoare pentru că soarele este dușmanul numărul 1 la termoscannare.
5. Apuci să intri după ce ți-a trecut deja ora de apelare a dosarului, dar nu te stresezi, ai citit deja că se reapelează în același interval orar.
6. Dacă nu ai alergii sau alte afecțiuni medicale te bucuri că poți respira cu masca pe față așa că te apuci să scrii declarația pe propria răspundere, care la Tribunalul București a rămas încă în ființă.
7. Testul final urmează: ajungi la măsurarea temperaturii după ce ai petrecut în mintea ta câteva zeci de minute bune prin Maldive. Dacă ai respectat micul îndreptar, ai șansa să ajungi în fața unui judecător. Dacă nu, atunci faci cale-ntoarsă sub privirea suspicioasă a colegilor avocați și justițiabililor și data viitoare îți promiți să vii cu termometrul de acasă, că tot neomologat este. Acum se va vedea și cine s-a dus regulat la dentist, o erupție dentară poate face diferența.
După ce ai ieșit din sala de judecată nici nu mai contează dacă ai pierdut procesul (și onorariul de succes cu gândul la care te-ai relaxat în acea dimineață), te poți enerva timp de o oră după care trebuie să treci înapoi în starea zen pentru a doua zi, când iar îți va fi măsurată temperatura corporală, adică și nivelul de stres.
P.S. Am termen la Tribunalul București pe 15.05.2020.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


