fbpx

Legea anti-fumat în spații închise a trecut de Parlament

Parlamentarii din Camera Deputaților au votat legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, dar și în spațiile deschise, dacă în apropiere se află un loc de joacă. Pentru adoptarea legii s-a luptat intens deputatul clujean Aurelia Cristea.

Legea antifumat a trecut de Camera Deputaților. Ea a fost votată de parlamentaari de la toate formațiunile. Au fost 164 de voturi „pentru”, 26 – „împotrivă” și 20 de abțineri.

De asemenea, “se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat și private”, potrivit legii adoptate.

Din lege a fost eliminat articolul care fusese contestat de Consiliul Concurenței, cel care prevedea să fie interzisă afișarea pachetelor de țigări în spații obligatorii de trecere.

Legea nu permite amenajarea de spații speciale pentru fumat în clădiri de utilitate publică și instituții. Sunt doar două excepții: penitenciarele de maximă siguranță și aeroporturile, unde pot fi amenajate spații speciale pentru fumat.

Sancțiunile sunt de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoane fizice și de la 5.000 până la 15.000 de lei pentru persoanele juridice care nu respectă legea. Localurile care nu respectă legea pot fi suspendate sau închise.

Legea poate fi contestată la Curtea Contituțională în termen de cinci zile, apoi va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Acesta o poate ataca, dacă va considera că este cazul. Poate să o întoarcă la reexaminare sau să o conteste la Curtea Contituțională. Dacă șeful Statului nu o va contesta, aceasta poate intra în vigoare foarte rapid.

Definitii in lege:

Spațiu public închis = orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

Loc de joacă pentru copii = orice spaţiu închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii.

Istoric

Proiectul de lege era inițiat de soția fostului lider PSD, Miron Mitrea, Manuela Mitrea, și a obținut votul Senatului încă din 2011. De atunci el se afla pe masa camerei decizionale, Camera Deputaților.

Varianta inițială a proiectului Mitrea era mai blândă decât cea finală. Ea prevedea excepții de la interzicerea fumatului în toate spațiile publice și nu conținea nici articolul care interzice afișarea pachetelor de țigări în magazine. Varianta inițială prevedea o excepție de la aplicarea interdicției, fumatul fiind interzis în “spațiile publice închise”, cu excepția “spațiilor delimitate și special amenajate pentru fumat din incinta acestora”. Respectivele spații ar fi trebuit să “servească exclusiv fumatului, să nu fie spațiu de tranzit sau de acces în spațiul public închis și să fie dotate cu sisteme de ventilație funcționale care să asigure eliminarea fumului de tutun”.

Forma adoptată de Senat în 2011

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

În Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților au fost introduse însă mai multe amendamente la ambele proiecte, majoritatea covârșitoare de către fostul ministru delegat pentru dialog social și relația cu societatea civilă din guvernul Victor Ponta, deputatul PSD, Aurelia Cristea. Aceasta a preluat ideile Coaliției România Respiră (alcătuită din 50 de ONG-uri) și s-a transformat într-un veritabil cruciat al luptei împotriva fumatului, eliminând orice excepție de la aplicarea interdicției totale a fumatului în spațiile publice închise, cu excepția “celulelor pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță”.

Aurelia Cristea
Aurelia Cristea

”Misiune îndeplinitã! Sunt extrem de fericită, este cel mai frumos dar de Crăciun pe care l-am primit de la colegii mei! Și NU, nu se va mai fuma niciunde în spațiile închise din România!”, a scris Aurelia Cristea pe contul ei de Facebook.

Comments

comentarii

Ioan Ovidiu Sabău a fost cel mai bun în luna septembrie și și-a adjudecat trofeul pentru performanțele reușite în ultima lună.... Citește mai mult
Nerecomandat celor cu frică de înălțime. Clujenii pot urca toată luna octombrie în turnul Bisericii „Sfântul Mihail” din Piața Unirii.... Citește mai mult

Lasă un răspuns