Acasă » STUDENT LA DREPT » La deschiderea de an de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj a fost și poliția. Vezi de ce

La deschiderea de an de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj a fost și poliția. Vezi de ce

În premieră, la deschiderea de an universitar de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj au fost și reprezentanți ai poliției, mai exact de la Biroul pentru Centrul Universitar. Șefa biroului, inspector de poliție Daniela Florea, le-a oferit bobocilor câteva informații utile pentru viața de student.

Aula Facultății de Drept Cluj-Napoca din cadrul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” a fost neîncăpătoare la festivitatea de deschidere a anului universitar, astfel că s-a stat și în picioare.

Din prezidiu au făcut parte decanul Anca Georoceanu, un absolvent, o boboacă, pretorul Bogdan Ivanov, care și predă la facultate, cât și inspectorul școlar Amalia Gurzău, ca invitat special.

Absolventul Octavian Grad, actual masterand, a vorbit despre anii petrecuți în facultate, iar ”boboaca” Lavinia Cuibus, care a absolvit Colegiul ”George Barițiu” din Cluj-Napoca, a spus de ce a ales ”Dimitrie Cantemir”

”Îmi amintesc cu drag de această zi de acum patru ani. Eram plin de emoții și plin de gânduri: oare va fi greu? Oare am făcut alegerea potrivită? Oare, oare, oare.. Ei bine astăzi pot să trag o concluzie certă și pot să spun că a fost o adevărată plăcere să studiez în cadrul acestei facultăți. Vreau să vă spun să nu vă fi frică, să nu aveți emoții. Ați făcut cea mai bună alegere. Dreptul  vă deschide minți și oportunități. Veți avea ca și dascăli practicieni de valoare, specialiști în adevăratul sens al cuvândului și veți lega prietenii de-o viață între voi.”, a spus masterandul Octavian Grad.

”Este o zi importantă pentru mine, pentru noi. Este ziua în care facem primii pași pe drumul pe care l-am considerat cel mai potrivit pentru viitorul nostru. Am ales această facultate pentru că îmi doresc un viitor în domeniu și datorită prestigiului facultății. Știu că nu va fi ușor, dar sper că avem cu toții rezultatele mult așteptate”, a spus Lavinia Cuibus, studentă în anul I.

Decanul Anca Georoceanu le-a urat bun venit bobocilor și le-a vorbit despre rolul colectivului de profesori: ”În acest moment vă doresc să ajungeți la concluzia, după o perioadă – un semestru, un an, doi, poate atunci când veți absolvi facultatea -,  că v-ați realizat visurile. Să știți că noi nu avem pretenții de la voi, nu avem așteptări, noi avem doar speranța că veți putea concluziona așa cum am spus mai devreme, că veți ajunge să vă realizați visurile, să aveți o carieră frumoasă, să considerați că alături de noi ați reușit să vă formați pentru cariera pe care o veți avea în continuare.

Noi nu suntem un colectiv de profesori care doar oferim informații. Vreau să cred că noi, cadrele didactice din cadrul Facultății de Drept ”Dimitrie Cantemir”, oferim cunoaștere. Vrem să vă învățăm să gândiți, sperăm să reușim să vă învățăm să învățați, să învățați să lucrați în echipă și în mod individual, să ieșiți de pe băncile facultății noastre niște tineri armonioși, fericiți, pentru că în viață este foarte important să fiți fericiți. Și să știți că visurile fiecărui student încep cu un profesor care crede în el. Am încredere că în această facultate profesorii vă vor demonstra că au încredere în voi, vă vor încuraja, vă vor susține de câte ori veți avea nevoie și vă vor fi alături în orice fel de momente, mai puțin bune sau foarte bune. Vă doresc un an universitar minunat, celor nou veniți acomodare ușoară și nu uitați, printre învățătură, să vă și distrați în anii studenției.”, a spus Anca Georoceanu.

Surpriza evenimentului a fost prezența inspectorului de poliție Daniela Florea, șefa Biroului de Poliție pentru Centrul Universitar, care le-a oferit tinerilor informații utile în viața de student și le-a adresat mesaje preventive, care au fot și imprimate pe pliante ce au fost împărțite studenților.

”Municipiul Cluj-Napoca este unul dintre cele mai sigure orașe din Europa, dar bineînțeles este și tranzitat de anumiți oameni care se ocupă cu anumite practici neortodoxe, pe care noi îi numim hoți. Sfatul nostru este să nu le acordați ocazia să deveniți victimele lor. De asemenea, când vă deplasați pe mijloacele de transport în comun, sfatul nostru să acordați atenție bunurilor dvs: telefon, portofel. Încercați să renunțați la obiceiurile proaste de a ține telefonul în buzunarul de la spate sau pus într-un ghiozdănel, că tot e moda la femei. Încercați să vă țineți bunurile de valoare sub atenția dvs! Să știți că am ajuns la concluzia că hoții profită strict de neatenția noastră.”, a spus inspectorul Daniela Florea.

Spre finalul deschiderii de an, doi reprezentanți ai asociației studenților din facultate AJNEP le-au vorbit bobocilor despre asociație și activitățile în care se implică. De asemenea, colegii mai mari le-au făcut noilor studenți un tur al facultății.

Un reprezentant BCR, Vlad Cosma, absolvent de Cantemir, le-a vorbit studenților despre City Card, cu care pot avea reduceri în diverse locații din Cluj, și programul de educație financiară școala de bani.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina