CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Judecătoarea Alina Mihaela Niță de la Tribunalul Neamț a scris un text pentru cei care denigrează profesia de magistrat: ”Nu ne-am asumat să fim acuzați de oameni care nu știu ce înseamnă să porți pe umeri destine, vieți, tragedii și responsabilitatea unei soluții care poate schimba totul.”
”Marți am avut ședința de apeluri cu 30 de dosare. S-a încheiat la ora 13, dar ziua nu s-a terminat atunci. Au urmat deliberările, minutele, discuțiile, până aproape de ora 17. Ieri am motivat dosare urgente din ședințele precedente, iar astăzi am început studiul următoarei ședințe de apeluri. Incă simt oboseala ședinței trecute. Și nu doar eu, orice coleg știe senzația aceea de epuizare care nu se recuperează niciodată cu adevărat, pentru că nu există timp real pentru odihnă.
Pentru că un dosar nu înseamnă o copertă de carton legată cu sfoară, ci zeci sau sute de file cu povești de viață, probe, expertize, înscrisuri, situații juridice complexe, fiecare diferită de cealaltă și toate acestea trebuie citite, înțelese, analizate și MEMORATE, pentru ca apoi să fie corelate cu dispoziții legale care, de multe ori, sunt diferite de la o speță la alta.
Zi de zi, purtăm în minte fragmente din viețile altora – tensiuni, conflicte, pierderi, eșecuri, frici, neajunsuri, toate detaliile pe care le aduc oamenii în fața instanței, uneori cu disperare, alteori cu furie, dar întotdeauna, cu așteptarea unei soluții corecte.
Și undeva, pe parcurs, fără să ne dăm seama, nu mai avem timp pentru ai noștri, pentru copiii noștri, care cresc în timp ce noi citim dosare, pentru părinții noștri, care îmbătrânesc în timp ce noi motivăm hotărâri, pentru oamenii dragi, care ne așteaptă mereu, înțelegători, dar tot mai departe.
Din afara sistemului, mulți ne privesc cu invidie, pentru că văd doar o imagine, nu și povara pe care o ducem în tăcere. Văd statutul, nu și sacrificiul. Văd doar o percepție care este greșită, construită de la distanță și care nu are legătură cu realitatea trăită din interior. Pentru că, de fapt, magistrații duc pe umeri o responsabilitate imensă: aceea de a face ordine în societate și, nu de puține ori, în viețile altor oameni, responsabilitate care vine cu presiune, cu consum emoțional, cu frământări și nopți nedormite, cu oboseală care se acumulează până devine parte din tine.
Mulți ne aruncă în față că “ne-am ales singuri profesia”. Da, ne-am ales-o cu credința în dreptate, cu dorința de a aduce echilibru, cu speranța de a contribui la o societate mai bună. Dar nicicând nu ne-am asumat ura viscerală a societății, jignirile, denigrările celor care vorbesc fără să cunoască ce înseamnă munca unui judecător.
Nu ne-am asumat să fim ținta frustrărilor publice. Nu ne-am asumat să fim demonizați pentru că aplicăm legea. Nu ne-am asumat să fim acuzați de oameni care nu știu ce înseamnă să porți pe umeri destine, vieți, tragedii și responsabilitatea unei soluții care poate schimba totul.
Când vorbim despre profesia de judecător nu vorbim despre „mult de lucru”, ci vorbim despre o încărcătură care depășește limita firească a unui om, despre o tensiune care nu se întrerupe niciodată, despre un ritm care îți golește energia, răbdarea, uneori chiar și viața personală și de prea puțină înțelegere din partea celor din afară.
De aceea, înainte să denigrăm o profesie, ar trebui să înțelegem ce presupune ea cu adevărat: sacrificiul nevăzut, efortul tăcut, epuizarea acumulată și responsabilitatea care nu se întrerupe niciodată.”, a postat judecătoarea Niță, alături de poze cu dosarele voluminoase.
