fbpx

Judecător Adina Lupea: “Câtă vreme există articolul 99 în Codul penal, vorbim povești”

Ca urmare a discuțiilor din spațiul public generate de arestarea bărbatului din Mehedinți, care fusese eliberat condiționat după condamnare pe viață, judecătoarea Adina Lupea de la Curtea de Apel Cluj, magistrat cu o vastă experiență în drept penal, a scris următoarea postare în social media:

”Cata vreme exista articolul 99 in Codul penal, vorbim povesti.

Empatizez in mod firesc si revoltata sunt si eu de situatia fetei incendiate in Mehedinti. O fapta absurda, fara sens, care poate costa viitorul unei tinere aflata la inceputul vietii sau o poate costa chiar viata. O tragedie fara margini.

Insa, pana cand exista in Codul penal articolul 99, fara nicio diferentiere pentru tipuri de condamnati pe viata, judecatorilor nu li se poate cere sa fie ghicitori in stele sau mediumuri.

Piromanul era la a noua cerere de liberare conditionata, avea aviz pozitiv in unanimitate de la comisia de liberare conditionata. Acesta a trecut prin evaluari psihologice succesive, fusese recompensat in mai multe randuri, ca atare avea un dosar “beton”. Niciuna din acele date nu conduceau la ideea ca ar putea recidiva, dupa peste 25 de ani de detentie (limita la care pot fi liberati condamnatii pe viata este 20 de ani de executare efectiva a pedepsei).

Inainte de a pune tunurile pe niste judecatori care au aplicat doar legea, intr-un caz concret, imaginati-va ca cineva va pretinde sa fiti si zicatori in bobi sau va cere sa preziceti viitorul intr-un glob de sticla, pe langa alte cerinte inalte la care trebuie sa faca fata un magistrat judecator.

Tragedia ramane, fara indoiala, pune eventual sub semnul intrebarii evaluarile psihologice favorabile din penitenciar, insa nu justifica punerea la zid a judecatorilor care acum un an au decis liberarea conditionata a acelui om.

Analiza e facuta din punct de vedere al unui practician, care judeca mult pe baza de inscrisuri emanate de alte autoritati. Uman, sunt revoltata si eu ca noi ca societate nu suntem capabili sa evitam astfel de tragedii.”

 

Articolul 99 Cod penal

Condițiile liberării condiționate în cazul detențiunii pe viață

(1) Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață poate fi dispusă, dacă:

a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detențiune;

b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

(2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

(3) De la data liberării condiționate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina