Poliţiştii clujeni au identificat un bărbat urmărit naţional şi internaţional, pe numele căruia erau emis 7 mandate europene de arestare.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Cluj, italianul cu iniţialele B. D. a fost prins la data de 12 mai, de către poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Clu, pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj-Napoca. Bărbatul de 42 de ani, cetăţean italian, este urmărit naţional şi internaţional.
Pe numele lui sunt şapte mandate europene de arestare, fiind condamnat la 11 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni economice. Italianul a fost predat poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bihor în vederea prezentării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Parchetul l-a reţinut 24 de ore şi urmează să fie dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării.
Capturarea italianului s-a făcut cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

