Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și Centrul de Studii Transilvane, alături de Curtea de Apel Cluj, au organizat un eveniment dedicat temei „Istorie și Justiție”. Președintele Curții, judecătoarea Dana Gîrbovan, a subliniat importanța cunoașterii istoriei magistraturii române: „Nu putem înțelege rolul justiției într-un stat de drept dacă nu știm de unde venim.”
Evenimentul a fost moderat de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu”, și de judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Curții de Apel Cluj.
”Mulțumesc pentru invitație și în numele Curții de Apel Cluj și a instanțelor arondate Curții de Apel Cluj Cluj. Vreau să mă primească Institutului de Istorie pentru șansa extraordinară și colaborarea foarte bună pe care o aveam pentru că cred că avem nevoie și noi ca judecători să ne cunoaștem istoria. Cred că este un domeniu în care mai avem încă mult de lucru și cred că nu putem înțelege rolul pe care magistratură îl joacă în structura unui stat de drept, în rolul pe care îl are pentru apărarea drepturilor și libertăților fiecărui cetățean, dacă nu știm de unde venim.
Venind încoace mă gândeam că un mare academician, un mare judecător președinte al Curții de Casație din perioada interbelică Andrei Rădulescu sublinia acest lucru într o lucrare pe care a scris-o la 80 de ani de la înființarea Curții de Casație. Spunea că știm mult prea puțin despre instituțiile noastre. Pentru că cunoaștem prea puțin, nu știm să le prețuim pe măsură. Cred că aceste cuvinte sunt perfect valabile și azi. Din această perspectivă, și evenimentul de azi și conferința pe care am avut o în urmă cu aproape doi ani împreună cu domnia sa și cu colegii de la Institutul de Istorie este un drum pe care va trebui să pășim și în viitor cu mai multă determinare, pentru că generația de azi a judecătorilor, a procurorilor, dar și a juriștilor în general are nevoie să își cunoască rădăcinile. Vă mulțumesc încă o dată și sper ca și evenimentul de azi să vă capteze interesul așa cum ne dorim și noi”, a spus Dana Gîrbovan în deschidere.
Evenimentul a cuprins conferința „Demnitatea magistraturii. Lecții ale Istoriei” susținută de către judecătoarea Dana Gîrbovan, în cadrul căreia au fost evocate personalități ale magistraturii române care, de-a lungul timpului, au întruchipat valorile fundamentale ale profesiei: de la cei care au contribuit la formarea și consolidarea conștiinței naționale în anii premergători Marii Uniri și au sprijinit procesul de unificare legislativă și jurisprudențială, până la magistrați răniți sau căzuți pe front, ori la cei care au avut curajul de a se opune regimurilor totalitare.
La eveniment au fost prezenți, printre alții, profesorul emerit Liviu Pop și profesorul universitar Vasile Pușcaș – fost negociator șef al României cu Uniunea Europeană.
De asemenea, a fost prezentat volumul „Între justiție, națiune și politică”, semnat de cercetătorul dr. Loránd Mádly, apărut recent sub egida Centrului de Studii Transilvane. Cartea oferă o perspectivă amplă asupra modului în care vastul program reformist de după căderea neoabsolutist s-a reflectat în Transilvania, în special în domeniul instituțiilor judecătorești și al legislației aferente.
Prezentarea cărții a fost realizată de dr. Irinel Andrei, judecător în cadrul Curții de Apel Cluj.
Lucrarea analizează, în premieră, contextul politic și juridic al deceniilor 1860-1870, surprinzând transformările generate de disputele privind statutul Ungariei în Imperiul Habsburgic și impactul acestora asupra Transilvaniei. Capitolele tratează teme esențiale precum reorganizarea justiției, reformele penale discutate în cadrul Reichsratului, statutul avocaților, precum și evoluțiile în domeniul învățământului juridic. Prin abordarea sa documentată și analitică, volumul contribuie semnificativ la înțelegerea modernizării sistemului de justiție și a raportului dintre drept, stat și națiune în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Evenimentul reprezintă o reflecție asupra legăturilor profunde dintre istorie, drept și responsabilitate civică, prilejuită de lansarea unui volum care aduce o contribuție notabilă la studiul instituțiilor juridice transilvănene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În public au fost și tinerele judecătoare Bianca Poptile – președinte al Judecătoriei Cluj-Napoca și Mihaela Berendi – președinte al Secției penale de la Judecătoria Cluj-Napoca, care au ascultat cu interes lecțiile de istorie ale judecătorilor cu experiență care au vorbit.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.







