Forumul Judecătorilor din România (FJR) și Asociația Procurorilor din România (APR) au trimis observații la Comisia parlamentară specială cu privire la amendamentele propuse la Codurile penale.

La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4) cu următorul cuprins:

”(3) În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale.

(4) În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni. (Amendament PSD+ALDE)

Observații FJR și APR:

Solicităm respingerea acestui amendament, deoarece nu transpune fidel  Directiva (UE) 2016/343. Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 din Directiva (UE) 2016/343 se prevede posibilitatea ca autorităţile să difuzeze informaţii în mod public privind procedurile penale atunci când acest lucru este strict necesar din motive legate de ancheta penală sau în interes public, cu respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie.   (art. 4 alin. 3 – Obligaţia prevăzută la alineatul (1) de a nu se referi la persoane suspectate sau acuzate ca şi cum ar fi vinovate nu împiedică autorităţile publice să difuzeze informaţii în mod public privind procedurile penale atunci când acest lucru este strict necesar din motive legate de ancheta penală sau în interes public). Din analiza amendamentului propus reiese faptul că autorităţilor publice le este interzis, în mod absolut, să comunice date sau informaţii de interes public sau în interesul anchetei (cum ar fi identificarea unui suspect de comiterea unui omor). Mai mult, la punctul 19 din expunerea de motive a Directivei (UE) 2016/343 se prevede obligaţia statelor ca în procesul legislativ să nu adopte norme care să aducă atingere dreptului intern care protejează libertatea presei şi a altor mijloace de comunicare în masă.

Textul prezintă și deficiențe de exprimare, este confuz și incomplet, lipsind indicarea destinatarului transmiterii. Aceste carențe sunt de natură a face posibilă interpretarea în sensul că este interzisă furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice, referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri, inclusiv către organele judiciare.

În ceea ce priveşte art. 4 alin. 4 C.pr.pen., fără a nega importantul rol al principiului prezumţiei de nevinovăţie, considerăm că textul de lege ar trebui să ţină cont şi de prevederile pct. 20 din expunerea de motive a Directivei (UE) 2016/343 care prevede unele situaţii de excepţie: ”cu excepţia situaţiilor în care aceste măsuri sunt necesare din motive specifice cauzei, fie legate de securitate, inclusiv împiedicarea persoanelor suspectate sau acuzate de a se răni sau de a-i răni pe alţii ori de a distruge bunuri de orice tip, fie legate de împiedicarea persoanelor suspectate sau acuzate de a se sustrage urmăririi sau de a avea contact cu persoane terţe, cum ar fi martorii sau victimele”.

Mai mult, pentru acuratețe juridică, plasarea unei reglementări de această natură în Codul de procedură penală este oarecum inoportună, având în vedere faptul că aceste aspecte sunt deja reglementate în Legea nr. 254/2013.

Un ultim aspect care trebuie avut în vedere ține de faptul că, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de către persoana escortată, răspunderea revine lucrătorului care o însoțea, dar care nu a avut nicio competență în a stabili raportat la situație care sunt mijloacele care se impun în realizarea însoțirii persoanei escortate.

Amendamentul de la alin. 3 este de natură să aducă atingere libertății de exprimare, prin faptul că impune oricărei persoane fizice sau juridice interdicția absolută de a face orice declarație publică cu privire la faptele și persoanele ce fac obiectul urmăririi penale sau procedurii camerei preliminare. S-ar îngrădi în mod inacceptabil libertatea presei, care își poate baza dreptul de informare a publicului pe acte oficiale efectuate de organele de urmărire penală, cu respectarea prezumției de nevinovăție.

Amendamentul de la alin. 4 trebuie să conțină și excepția de la această regulă, legată de siguranța persoanelor și a bunurilor ori buna desfășurare a actelor de urmărire penală.

La art. 83, după litera b) se introduc două  noi litere, literele b¹) și b²), cu următorul cuprins:

”b¹) dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri, memorii și obiecțiuni;

b²) poate solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Absența sa nu împiedică efectuarea actului.” (PSD, ALDE)

Observații FJR și APR:

Potrivit prevederilor art. 8 alin. 6 din Directiva (UE) 2016/343 se prevede că ,,dreptul de a fi prezent la proces” nu este afectat în cazul statelor  care prevăd desfăşurarea în scris a procedurilor sau a anumitor faze ale acestora, cu condiţia respectării dreptului la un proces echitabil.

Mai mult, modificarea art. 83 din Codul de procedură penală care dă dreptul suspectului și inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că în numeroase situații  martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție. În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanție absolut suficientă pentru dreptul la apărare al persoanei cercetate. De asemenea, în practica judiciară ar fi situaţii în care victima infracţiunilor ar putea fi intimidată de prezenţa autorului infracţiunii.

Jurisprudenţa Curţii EDO este constantă în a aprecia că  pentru stabilirea modalităţilor de aplicare ale art. 6  din Convenţie trebuie să se ţină cont de ansamblul procedurii interne, și nu doar prin raportare la una dintre fazele procesului. În dreptul intern inculpatul are posibilitatea combaterii celorlalte mijloace de probă cu ocazia dezbaterilor în faza de judecată.

Modificările propuse la art. 83 încalcă Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului.

”(53) Riscul de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare din partea autorului infracțiunii ori ca urmare a participării în procedurile penale ar trebui să fie limitat prin derularea procedurilor într-un mod coordonat și respectuos, care permite victimelor să aibă încredere în autorități. Interacțiunea cu autoritățile competente ar trebui să fie cât mai simplă, limitându-se în același timp numărul interacțiunilor inutile dintre acestea și victimă, de exemplu prin înregistrarea pe suport video a audierilor și prin permiterea utilizării acestora în fața instanței. Un număr cât mai mare de măsuri ar trebui puse la dispoziția practicienilor pentru a se preveni suferința victimelor în cursul procedurilor judiciare, în special ca urmare a contactului vizual cu autorul infracțiunii, cu membrii familiei sale, cu asociații săi sau cu persoanele din public. În acest scop, statele membre ar trebui să fie încurajate să introducă, în special în clădirile instanțelor judecătorești și în secțiile de poliție, măsuri fezabile și practice pentru a permite amenajarea unor facilități precum intrări și săli de așteptare separate pentru victime. În plus, statele membre ar trebui, în măsura posibilului, să planifice procedurile penale astfel încât să se evite contactele dintre victimă și membrii familiei acesteia, pe de o parte, și autorul infracțiunii, pe de altă parte, de pildă prin citarea victimei și a autorului infracțiunii la audieri în momente diferite.

(54) Protecția vieții private a victimei poate fi un mijloc important de a se evita victimizarea secundară și repetată, precum și intimidarea și răzbunarea, și poate fi obținută printr-o serie de măsuri, printre care nedivulgarea sau limitarea divulgării informațiilor cu privire la identitatea și adresa victimei. Această protecție este deosebit de importantă pentru victimele-copii, incluzând nedivulgarea numelui copilului. Cu toate acestea, ar putea exista cazuri în care, în mod excepțional, copilul poate beneficia din divulgarea sau chiar publicarea pe scară largă a informațiilor, de exemplu în cazul răpirii unui copil. Măsurile de protecție a vieții private și a imaginii victimelor și membrilor familiilor acestora ar trebui întotdeauna să fie conforme cu dreptul la un proces echitabil și libertatea de exprimare, astfel cum este recunoscut la articolele 6 și 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

(55) Anumite victime sunt extrem de expuse în cursul procedurilor penale riscului de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare din partea autorului infracțiunii. Este posibil ca un astfel de risc să provină din caracteristicile personale ale victimei, tipul sau natura și gravitatea infracțiunii. Un astfel de risc poate fi identificat eficient numai prin evaluări individuale, realizate în cel mai scurt termen posibil. Respectivele evaluări ar trebui realizate pentru toate victimele, pentru a stabili dacă acestea sunt expuse riscului de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare și care sunt măsurile de protecție speciale necesare.

(56) Evaluările individuale ar trebui să țină seama de caracteristicile personale ale victimei, precum vârsta acesteia, genul și identitatea sau exprimarea de gen, etnia, rasa, religia, orientarea sexuală, sănătatea, prezența unei dizabilități, statutul victimei din punctul de vedere al reședinței, dificultățile de comunicare, relația cu autorul infracțiunii sau dependența de acesta, experiențele anterioare în materie infracțională. Acestea ar trebui să țină, de asemenea, seama de tipul sau natura și de circumstanțele infracțiunii, precum dacă este vorba de infracțiuni inspirate de ură, infracțiuni inspirate de prejudecăți sau infracțiuni săvârșite pe motive de discriminare, violență sexuală, violență în cadrul relațiilor apropiate, infracțiuni în cazul cărora autorul se afla într-o poziție de control, dacă victimele își au reședința într-o zonă cu o rată mare a criminalității sau dominată de bande organizate sau dacă țara de origine a victimei nu este statul membru în care a fost comisă infracțiunea.

(57) Victimele traficului de persoane, ale terorismului, ale criminalității organizate, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau exploatării, ale violenței bazate pe gen, ale infracțiunilor inspirate de ură, victimele cu dizabilități și victimele-copii tind să facă obiectul unei rate ridicate a victimizării secundare și repetate sau a intimidării și răzbunării. Ar trebui acordată o atenție specială evaluării riscului de victimizare ulterioară la care sunt sau nu supuse victimele și ar trebui să existe o prezumție puternică că respectivele victime vor beneficia de măsuri de protecție speciale.

(58) Victimele care au fost identificate ca fiind vulnerabile la victimizarea secundară și repetată sau la intimidare și răzbunare ar trebui să beneficieze de măsuri adecvate de protecție în cursul procedurilor penale. Natura exactă a acestor măsuri ar trebui determinată prin evaluări individuale, luând în considerare dorința victimei. Amploarea unor astfel de măsuri ar trebui stabilită fără a aduce atingere drepturilor apărării și în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanțelor. Îngrijorările și teama victimelor în legătură cu procedurile ar trebui să fie un factor-cheie în stabilirea necesității aplicării unei anumite măsuri în ce le privește.

(59) Necesitățile operaționale imediate și constrângerile pot face imposibilă garantarea faptului că, de exemplu, același funcționar de poliție audiază constant victima; boala, maternitatea sau concediile parentale sunt exemple de astfel de constrângeri. În plus, incintele destinate în mod special pentru audierile victimelor pot să nu fie disponibile, de exemplu, din cauza renovărilor. În eventualitatea unor asemenea constrângeri de ordin operațional sau practic, s-ar putea să nu fie posibilă aplicarea de la caz la caz a unei măsuri speciale preconizate ca urmare a unei evaluări individuale.”

RO 14.11.2012 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 315/63

La art. 97, lit. e) a alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

”e) înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă;” (PSD, ALDE)

Excluderea raportului de constatare ca mijloc de probă ar duce: la imposibilitatea folosirii în procesele penale a certificatelor medico-legale solicitate de victimele actelor de violență, la întârzierea majoră a posibilității de verificare a urmelor papilare ridicate de la fața locului, la imposibilitatea de constatare a existenței/inexistenței substanțelor interzise în materialele supuse verificării, la imposibilitatea efectuării expertizelor în cazul în care nu există experți în anumite domenii etc.

De asemenea, inițiatorul ignoră faptul că aceste rapoarte de constatare pot fi contestate, dispunându-se expertize în cauză, iar potrivit art. 103 alin. 2 CPP    ”în luarea deciziei (…) instanța hotărăște motivat cu trimitere la toate probele evaluate”.

Mai mult, potrivit art. 131 alin. 1 din Constituția României: În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Astfel, constatăm că rolul Ministerului Public ar fi diminuat, nemaiputând apăra ordinea de drept și drepturile și libertățile cetățenilor, aici fiind incluse și drepturile persoanelor vătămate.

Textul de lege propus nu are nicio legătură cu Directiva (UE) 2016/343, fiind mai degrabă o măsură care are ca scop impiedicarea constatării săvârșirii unor infracțiuni și limitarea posibilităților strângerii de probe.

Nu pot fi excluse din categoria mijloacelor de probă rapoartele de constatare. Inspectoratele de poliție sunt dotate cu multe laboratoare criminalistice, iar excluderea posibilității folosirii rapoartelor de constatare în procesul penal ar conduce de multe ori la dublarea muncii și cheltuielilor pentru efectuarea din nou a unor expertize cu același obiect. Valoarea  probatorie a rapoartelor de constatare este un aspect distinct, care ține de aprecierea tuturor probelor în cauză. Inculpatul are posibilitatea contestării concluziilor acestora și solicitării efectuării unei expertize, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății, această posibilitate fiind de natură să acopere lipsurile constatate la rapoartele de constatare.

În cazul abrogării literei f: orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege, nici măcar autorul amendamentului nu poate oferi o motivare logică.

Se susține de autorul amendamentului că se impune ca mijloacele de probă să fie clar individualizate, fără a se putea extinde la orice alte mijloace de probă, care au putut fi obținute cu nesocotirea formelor legale exprese (de exemplu, interceptări ale unor conversații de către persoane private).

Nu ne putem imagina o situație în care un mijloc de probă obținut cu nesocotirea formelor legale nu este interzis prin lege (implicit prin cea pe care o încalcă).

Prevederea limitativă a mijloacelor de probă nu ține cont de continua evoluție tehnico științifică.

Textul de lege propus nu are nicio legătură cu Directiva (UE) 2016/343, fiind mai degrabă o măsură care are ca scop impiedicarea constatării săvârșirii unor infracțiuni și limitarea posibilităților strângerii de probe.

DESCARCĂ AICI TOATE OBSERVAȚIILE FJR ȘI APR

Comments

comentarii