Firma Verla din Cluj a fost preluată de către un lider european pe piața materialelor de comunicare vizuală. Prețul tranzacției este de 2,6 milioane lei.
Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Antalis SA București a preluat Verla SRL Cluj-Napoca.
”Antalis SA, deținută indirect de compania Sequana din Franța, activează în principal în domeniul vânzării de produse din hârtie, ambalaje, produse de comunicare vizuală și servicii orientate către clienții finali.
Verla SRL are activitate, în principal în domeniul comunicării vizuale, dar oferă şi servicii auxiliare și echipamente conexe. Verla deține două puncte de vânzare cu amănuntul a produselor de comunicare vizuală în Cluj-Napoca.
Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.”, a transmis Consiliul Concurenței.
Potrivit datelor din Monitorul Oficial (via Termene.ro), ”prețul Tranzacției este în cuantum de 2.600.000 EUR, sumă ce va fi ajustată la finalizarea Tranzacției în funcție de datoria netă și capitalul circulant ale Verla la acel moment. Prețul Tranzacției va fi împărțit între cei trei asociați proporțional cu deținerile acestora.”
Verla a raportat, anul trecut, afaceri de 36,6 milioane de lei, în creștere de la 34,3 milioane de lei în 2016. Profitul a scăzut însă de la puțin peste 2 milioane de lei la 1,3 milioane de lei.
In distribuția de hârtie și ambalaje industriale, Antalis este lider european și al doilea mare jucător pe piața de materiale de comunicare vizuală. Compania, cu peste 5.500 de angajați în 43 de țări, a avut vânzări de 2,4 miliarde de euro în 2017.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

