Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca, partener al Universităţii Internaţionale de la Cheia

Facultatea de Drept din Cluj-Napoca a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir (UCDC) a fost partener în organizarea cursurilor Universităţii Internaţionale, organizate la Cheia. Cursurile din acest an au continuat filonul iniţiat de regretatul prof. univ. dr. Victor Dan Zlătescu, având alături şi alţi jurişti formaţi la Strasbourg, dintre care amintim pe prof. univ. dr. Traian Ionaşcu, prof. univ. dr. Gheorghe Boboş, Maria Ioana Ieremia ş.a., pentru crearea unei şcoli româneşti moderne de drept comparat.

Ediţia din acest an, a XXIV-a, desfăşurată în perioada 26-30 august 2018, sub egida Secţiei de Drept Internaţional şi Drept Comparat a Academiei de Ştiinţe Juridice din România (ASJR), a avut ca temă „Evoluţia dreptului şi a societăţii româneşti în context internaţional – 1918-2018” Dintre organizatori au făcut parte Clubul de la Cheia ,,Victor Dan Zlătescu”, Facultatea de Drept  din Cluj- Napoca UCDC, Facultatea de Administraţie Publică (FAP) a SNSPA, Asociaţia Naţiunilor Unite din România (ANUROM), Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului –SNSPA, Centrul  pentru  Simulare  Dinamică în Sectorul Public  – SNSPA, COPYRO.

În deschiderea lucrărilor a fost prezentat mesajul doamnei prof. univ. dr. Christiane Wendehorst, președinte al Institutului de Drept European (ELI), mulţi dintre vorbitori şi participanţi fiind membri activi ai acestui institut. În faţa unui număr mare de participanţi, au avut alocuţiuni sau au fost raportori ai unei tematici bogate, printre alţii, prof. univ. dr. Monna Lisa Belu Magdo, Vicepreşedinta  Secţiei de Drept Internaţional şi Drept Comparat a ASJR, Preşedinta  Clubului  de la Cheia ,,Victor Dan Zlătescu”, prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu –  Membru titular al Academiei Internaţionale de Drept Comprat, Preşedinte ANUROM, membru în Consiliul ELI, prof. univ. Dr. Magda Jianu, prof. univ. dr. Petre Buneci – Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale, membru ELI, prof. univ. dr. Ioan Alexandru – Decan onorific al FAP – SNSPA, conf. univ. dr. Elena Mihaela Fodor – Director al  Departamentului de Studii de Masterat al Facultăţii de Drept  din Cluj-Napoca a  UCDC, Editor şef al revistei „Fiat Iustitia”, membru ELI, prof. univ. dr. Maria Orlov – Preşedinta Institutului de Ştiinţe Administrative al Republicii Moldova, prof. univ. dr. Mihai Milca, Vicepreşedinte COPYRO, av. Alin Pop – Președinte CAIB.

Ne-au reţinut atenţia sesiunile speciale consacrate aniversării a 70 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, la care moderatorul conf. univ. dr. Elena Mihaela Fodor a pus în discuţie teme de mare actualitate, cum ar fi cele privind drepturile şi educaţia copiilor, în special a copiilor cu nevoi speciale, a copiilor imigranţi etc.

De mare interes în cadrul temei privind învăţămîntul juridic au fost argumentele prezentate de prof. Univ. Dr. Magda Jianu privind conceptul transdisciplinarităţii în educaţie.

Printre subiectele abordate în cadrul evenimentului au fost cele legate de evoluţia dreptului civil, dreptului penal, dreptului administrativ şi, pentru prima oară în acest cadru, a dreptului de proprietate intelectuală, la nivelul UE şi naţional, prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu făcând referire la jurisprudenţa Tribunalului Uniunii Europene, iar ceilalţi intervenienţi la evoluţia reglementărilor unor norme interne în materie. În cadrul dialogului la un înalt nivel ştiinţific şi profesional a ieşit în evidenţă rolul pe care îl are dreptul comparat în evoluţia dreptului UE dar şi a dreptului naţional, contribuind la evoluţia societăţii.

Comments

comentarii

Cine se-aseamănă, se-adună. RealitateaTV anunță „bomba anului”, întoarcerea lui Rareș Bogdan. Europarlamentar și invitat-permanent în același timp.... Citește mai mult
Amenințări halucinante din partea pro-rusului Călin Georgescu. În timp ce acesta amenință cu interzicerea „rețelei Soros”, adepții săi lansează amenințări la adresa președintelui interimar Ilie Bolojan.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns