Echipa Electric Castle a anuntat, in sfarsit, oficial ceea ce era evident: editia 8 se amana pentru vara 2021.
“Ultimele săptămâni au fost un rollercoaster de emoții pentru întreaga echipă Electric Castle. Din păcate, astăzi anunțăm o decizie mult anticipată pe care am sperat, până în ultimul moment, că o putem evita: ediția a 8-a a Electric Castle se amână pentru
14-18 iulie 2021. Autoritățile vor adopta, oficial, în următoarele zile, decizia privind limitarea evenimentelor cu peste 1,000 de participanți.
Este foarte clar că, în acest moment, nu există soluții concrete pentru marile festivaluri de muzică de a oferi experiența reală, live, în condiții de deplină siguranță pentru public lor. Chiar și în situația în care am putea implementa tot ce ține de distanțare socială și alte reguli ce pot proteja publicul de o eventuală contagiune, rămân restricțiile legate de călătorii și multe alte detalii ce nu ar face decât ca ediția a 8-a să fie un compromis. Ceea ce nu ne dorim. “, a transmis echipa EC
Despre abonamentele cumparate organizatorii spun ca raman valabile pentru 2021, iar legat de alte optiuni vor reveni cu detalii:
“Este o decizie foarte dificilă și suntem conștienți de dezamăgirea și tristețea pe care le simt nu doar fanii noștri ci și toți cei care, an de an, fac posibilă fiecare ediție a festivalului. De la echipe de producție, tehnicieni, artiști, arhitecți, comercianți, comunitatea locală și voluntari, mii de oameni vor simți efectele acestei decizii.
Ne mobilizăm acum pentru a ne reorganiza pe noile coordonate de timp anunțate, primul pas fiind reconfirmarea artiștilor ce ar fi trebuit să fie prezenți, în această vară, pe domeniul Banffy. Toate biletele achiziționate pentru ediția a 8-a rămân valabile, noi detalii și opțiuni urmând a fi anunțate în următoarele zile.“
Comments
comentarii