Acasă » PROCESE » Denunțătorul Șpan recunoaște că a făcut înregistrări cu telefonul său și după ce a depus denunțul

Denunțătorul Șpan recunoaște că a făcut înregistrări cu telefonul său și după ce a depus denunțul

Denunțătorul din dosarul primarului din Baia Mare, Cristian Șpan, a declarat la Tribunalul Cluj că a înregistrat discuțiile cu Cătălin Cherecheș cu telefonul său și după momentul depunerii denunțului la DNA pe motiv că trebuia să prezinte probe organelor de urmărire penală. Ba mai mult, Șpan a spus că DNA i-a oferit echipament, dar că în principal a înregistrat cu telefonul personal.

În 7 aprilie, a continuat la Tribunalul Cluj audierea denunțătorului Cristian Șpan din dosarul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Un episod interesant din cursul audierii a avut în prim plan celebrele înregistrări efectuate Șpan cu telefonul personal, probe în dosarul penal. Amintim că în majoritatea dosarelor, interceptările telefonice sau înregistrările ambientale sunt realizate cu tehnica parchetului, în baza unui mandat emis de o instanță. Denunțătorul din acest dosar a transferat înregistrările de pe telefon pe laptopul său, după care le-a predat la DNA pe suporți de memorie.

Avocatul lui Cherecheș, Călin Budișan, l-a întrebat pe denunțător, prin intermediul instanție, în ce perioadă a făcut înregistrările?

”Au început aproximativ în octombire – noiembrie 2015 și s-au oprit în aprilie 2016”, a răspuns Șpan.

Avocat: Toate au fost predate Parchetului?

Șpan : Da

Avocat: Le selectați pe măsură ce înregistrați?

Șpan : Nu, aplicația nu are opțiunea de a selecta

Avocat: Ați folosit CD-uri reinscripționabile?

Procurorul a intevenit : Sunt CD-uri și suporți de memorie la dosar

Șpan : Stickurile sunt reinscripționabile

Avocat: Unde este laptopul pe care ați descărcat înregistrările?

Șpan : Încă am laptopul acasă

Avocat : Erau și alte persoane prezente la discuțiile înregistrate?

Șpan : În anumite situații da

Avocat : Cine?

Șpan : Claudiu Florescu, Liviu Bala

Avocat: Martorul Șpan a avut inițiativa flagrantului?

Șpan : Nu eu, ci DNA

Avocat: Înregistrările au fost făcute cu telefonul personal sau și cu echipament primit de la DNA?

Șpan : Inițial cu telefonul personal, apoi mi-a fost oferit echipament, dar în principal cu telefonul personal.

(…)

Avocat: Martorul susține că a lucrat cu DNA. De ce începea discuții despre bani?

Șpan: Nu am urmărit să îl provoc. Majoritatea întâlnirilor erau cerute de Cherecheș Cătălin. O minima verificare a apelurilor telefonice face dovada celor afirmate.

Avocat: După denunț, a mai făcut și alte înregistrări. Cine a cerut acest lucru?

Șpan : Nu a cerut nimeni, a fost proprie inițiativă.

Judecătorul a intervenit: De ce?

Șpan : Trebuia să prezint probe organelor de urmărire penală pentru acel denunț.

Martorul denunțător a fost întrebat în instanță despre interceptarea în care el îl întreabă pe Liviu Bana (directot al unui club sportiv din Baia Mare) ”când il executam?”, cu referire la Cherecheș. ”E scos din context si nu-mi aduc aminte de intregul dialog cu persoana in discutie la acea data. Intrebarea cand il executam imi apartine si vreau sa precizez ca la acel moment purtam tehnica de inregistrare sens in care vroiam sa scot in evidenta ca si Bala este la curent cu denuntul pe care eu l-am facut in decembrie 2015 si ca la fel ca mine este dispus sa colaboreze cu organele judiciare si sa spuna adevarul”, a declarat Șpan.

Însă Bala nu a fost de acord cu demersul lui Șpan și astăzi nu mai vorbește cu el. ”Doamna presedinte, dupa 20 de ani ajungi sa-ti pierzi prietenii, chiar și nașii. Bala, initial, a fost de acord, dar in final s-a razgandit, desi acesta mi-a spus ca e alaturi de mine sa facem demersurile necesare aflarii adevarului in sustinerea denuntului”, a spus Șpan.

Judecătorul l-a întreba care ar fi explicația pentru renunțarea lui Bala? ”Puerilă. A fost suparat pe mine ca nu i-am spus ca port asupra mea tehnica de integistrare”, a răspuns denunțătorul. Acesta a recunoscut că nu mai are nicio relatie cu Bala.

Primarul Cherecheș i-a adresat, la rândul lui, prin intermediul instanței, câteva întrebări lui Șpan. Una intre întrebări a fost cine a selectat înregistrările făcute de denunțător în perioada octombrie 2015-aprilie 2016?

Span: ”Nu am facut selectie, nu mi-a cerut nimeni. Inregistrarile le-am facut din proprie initiativa”

La dosar sunt 12 inregistrăti. Primarul inculpat a preciat că cei doi s-au intalnit de mai multe ori și a cerut judecătorului să întrebe dacă există și celelalte înregistrări, însă întrebarea i-a fost respinsă de judecătoarea Ioana Nora Boiciuc. 

Articol realizat în colaborare cu Ionuț Grindean, student la Jurnalism, anul II

Comments

comentarii

Lasă un răspuns