Câțiva candidați de la concursul de admitere la INM au răspuns, pentru pagina oficială a Institutului, de ce au ales drumul spre magistratură.
Candidații au vorbit la ieșirea din sălile de examen, după dificila probă scrisă de la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii.
”Am ales să susțin acest examen, considerând că profesia de magistrat este cea care mi se potrivește cel mai bine. Mi-am dorit această profesie de foarte mult timp, de când am ales chiar să dau admitere la Facultatea de Drept și consider că examenul a fost unul care a necesitat multă pregătire temeinică, efort, a fost destul de obositor, dar nu pot spune că a fost exagerat de greu și în urma unei pregătiri suficiente cred că era accesibil persoanelor care chiar își doresc această această profesie. Nu sunt convinsă care dintre profesii îmi doresc să fie cea pe care o urmez mai exact dintre cele două de magistrat, dar probabil cea de judecător totuși.”, a spus o tânără.
”De mică am crezut în conceptul de dreparte, iar de a lungul anilor mi am dat seama că a da acest examen de a fi procuror sau judecător este modul care mi s-ar potrivi cel mai bine de a contribui la o societate mai bună.”, a răspuns altă tânără.
”Visul meu este să devin judecător încă din momentul în care m-am înscris la facultate și am cosiderat că acesta este momentul în care aș putea să susțin examenul.”, a spus un tânăr.
”Întotdeauna au fost genul de persoană care ascultă părerile celorlalți și am căutat să înțeleg și să-i ajut atunci când aveau probleme, iar acest lucru s-a materializat inclusiv pe parcursul facultății, dar și anterior prin participarea mea la diverse programe de voluntariat. Odată ce am intrat la Facultatea de Drept, am simțit faptul că mă sunt foarte compatibilă cu această profesie și sper ca mai departe este profesez în calitate de judecător.”
”Consider că idealul justiției este unul dintre cele mai înalte și fundamentale lucruri care trebuie să existe într-un stat de drept și într-o societate democratică, așa că îmi doresc să duc acest avans al civilizației de foarte mic de altfel, de la vârsta de 14 ani, atunci mi-a apărut prima dată acest gând.”
”Mi se pare o provocare care probabil pentru majoritatea persoanelor e foarte dificilă, dar simt că pe parcursul anilor de studenție am reușit să înving imposibilul și am impresia că asta este profesia care mie mi s-ar potrivi cel mai bine.”
”Pentru că simt că asta îmi place să fac. De mic mi au plăcut să fac tot felul de puzzle-uri și și în ultima vreme sau mai înainte când am făcut tot felul de spețe referitoare la cazuri, am simțit că fac cu plăcere lucrul acesta și eram foarte implicat.”
”Întotdeauna mi-a dorit să urmez o profesie juridică și am decis să încerc mai departe. Am susținut anterior și concursul de admitere în avocatură, doar că îmi doresc să profesez cât mai mult, să avansez cât mai mult. Tind spre judecător, dar încă nu mi am format încă opțiunea până la capăt.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


