Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, judecător la Curtea de Apel Cluj, a vorbit într-un interviu recent despre măsurile de clemență: amnistia și grațierea.

”Clemenţa este o componentă intrinsecă a umanității, iar umanitatea este esența, ingredientul fără de care o societate nu poate fi liberă și prosperă. O privire chiar superficială, de-a lungul istoriei, arată că atunci când umanitatea a fost ștearsă dintr-o societate, consecințele au fost crunte. Nu trebuie să mergem înapoi în timp mai departe decât în secolul trecut pentru a vedea că, în numele unui “bine” dezbrăcat de bunătate, de umanitate, au fost făcute cele mai mari orori și abominabile crime.

Clemenţa, iertarea, este și fundamentul credinței creștine, pe care a fost fondată civilizația europeană. Să ierți “de șaptezeci de ori câte șapte” este ceea ce Isus cere creștinilor în relația noastră cu ceilalți.

Clemenţa, așadar, este o caracteristică fundamentală a creștinismului, iar pe valorile creștinismului s-au fondat valorile europene, ce au constituit temelia pe care s-au construit statele și s-au dezvoltat apoi teoriile libertății, ale drepturilor și libertăților fundamentale, a statului de drept.

Așa cum arată însă Papa Francis, în cartea sa “Numele lui Dumnezeu este milostivirea”, „Milostivirea și iertarea sunt importante în relațiile sociale, și în relațiile dintre state”. Clemenţa depășește spațiul religios și intră în cel social, al relațiilor dintre cetățenii și, mai departe, între state, fiind expresia unui spațiu al încrederii și toleranţei fără de care nimic nu se poate construi durabil.

Privind la societatea românească, nu pot să nu constat că exact aceste lucruri esențiale dezvoltării, cum sunt toleranța și iertarea, lipsesc. Spațiul public românesc este dominat de violență, încrâncenare, intoleranţă și o lipsă acută de încredere ce este dezvoltată pe toate palierele: cetățenii nu au încredere în instituțiile statului, statul nu are încrede în cetățenii (dovadă numărul imens de interceptări, supravegherea extremă a populație prin diverse mijloace) și, mai departe, cetățenii nu au încredere unii în alții. Este nevoie de o schimbare profundă de paradigmă pentru a putea construi o societate cu adevărat deschisă și liberă, iar modul în care ne raportăm la clemenţă este esențial din această perspectivă.

Trecând pe tărâmul dreptului, umanismul este și un principiu fundamental al dreptului penal. Acest principiu pornește de la faptul că statul, în oricare din activitățile sale, inclusiv în activitatea de politică penală, trebuie să aibă în centrul său ca valoare supremă omul cu libertățile și drepturile sale inalienabile, chiar și atunci când devine infractor. Scopul pedepsei nu este doar acela de a pedepsi, ci și de a educa, de a ajuta la reinserția socială a persoanei condamnate. Legiferarea măsurilor de clemență – amnistia și grațierea – este un corolar al acestui principiu, prin care statul oferă iertarea să unor persoane condamnate, constatând că acestea pot fi reintegrate în societate fără a mai constitui un pericol pentru celelalte persoane.

O perspectivă extrem de interesantă o oferă profesorul Viorel Ciobanu, într-un studiu remarcabil, pe care îl recomand cu căldură. Domnia așa arata că, printre constantele dreptului – adică reglementări ce se regăsesc în legislație indiferent de spațiu și timp – se numără instituțiile amnistiei și grațierii, menționând că, dacă “ne raportăm numai la Constituțiile române din anii 1866, 1923, 1938, 1948, 1965, 1991 şi 2003, vom constata că în toate sunt reglementate amnistia şi grațierea, textele prevăzând de la o epocă la alta alți titulari. (…). Aceeaşi soluție constantă o regăsim, ca regulă, şi în Constituțiile țărilor din Uniunea Europeană, după cum este vorba de republici sau monarhii.”

Aceste principii, generoase în practică, sunt profund deficiente din perspectiva aplicabilității lor practice. Despre lipsa acută de “umanitate” din penitenciarele românești am vorbit în prima parte. Tratamentele inumane și degradante au cauzat sute de condamnări, iar în final o condamnare pilot a României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Măsurile de clemență ale statului au lipsit aproape cu desăvârșire sau au fost denaturate de la scopul lor inițial. Actele de clemență individuale, care sunt atributul Președintelui României, au fost folosite sporadic, ultimele decrete de grațiere individuale fiind semnate în 2014. Cu toate că realitatea condițiilor inumane din închisorile românești este deja de notorietate internațională, din 2014 nu s-a mai semnat un decret de grațiere individuală, deși cazuri grave din punct de vedere strict umanitar sunt suficiente în penitenciare. Cauzele unei asemenea situații sunt multiple și merită un studiu sociologic aprofundat.”, a spus Dana Gîrbovan.

Continuarea AICI

Comments

comentarii