fbpx

Cum a fost ”executat” și lăsat fără Stână pictorul Aidan de către fosta soție. DOCUMENT

Scandalul de la Stâna lui Aidan este departe de a se fi încheiat. Pictorul Aidan a ajuns pe drumuri după ce locația ce îi purta numele a fost preluată de fosta soție, Roxana Sandu, și iubitul ei. Clujust va prezintă dovada planului pus la cale de cei doi pentru a-l elimina pe Aidan.

Aidan Andon și Roxana au divorțat în primăvară, după care ea s-a mutat la Brașov, luând cu ea actele firmei în care sunt asociați, iar Aidan a rămas la locația restaurtantului.

”Roxana când a plecat, i-am făcut o oferta prin avocat de 400.000 euro pentru cele 50% din. DDM, plătiți în 4 ani. Nu a fost de acord și mi-a facut și ea o oferta pentru cele 50% ale mele, de …10.000 euro! Pur și simplu în bătaie de joc. Iar din acest moment a început circul”, ne-a povestit Aidan.

În calitate de administrator al firmei DDM Obiceiuri si Traditii SRL, Roxana Sandu (fostă Andon) a depus în vară la Tribunalul Specializat Cluj cerere de intrare în insolvență.

”La momentul insolvenței nu aveam nici o datorie ieșită din termen sau peste 90 de zile la bănci. Am fost la începutul anului cu întârzieri mari la bănci, pentru ca a fost un sfarsit de an 2022 foarte greu, am vb cu băncile a ma ajute și pana în iulie 2023 ajunsesem sa ma redreseze foarte mult.”, spune Aidan.

Insolvența a fost deschisă în 17 august ca urmare a unei facturi de de aproape 130.000 de lei pentru prestări servicii întocmită de Top Hospitality Production SRL, firmă controlată de noul iubit al Roxanei, Laurențiu Mâță (în acte este asociată mama sau sora lui, Gabriela Mâță). Administratorul Roxana Sandu a băgat factura în contabilitate. Factura are dată din aprilie, este băgată în contabilitate în iulie și are scadența în 2025!

După intrarea în insolvență, administratorul judiciar Professional Sigma Insolv IPURL din București a încheiat un contract de închiriere a locației Stânei lui Aidan, în valoare de 5.000 euro, cu firma controlată de Laurențiu Mâță, care continuă afacerea sub denumirea ”La Stână” și locuiește cu Roxana în locația de pe malul lacului din Ciurila.

În Raportul administratorului judiciar se arată că locația a fost închiriată: ”Întrucât debitoarea a desfășurat activitate fără a deține avize și autorizații de funcționare, până la obținerea tuturor documentelor necesare funcționării, activele din Com. Ciurila, nr. 156 au fost închiriate unui operator economic, pentru o perioadă determinată de patru luni, valoarea chiriei fiind de 5.000 euro/lunar. Contractul de închiriere nr. 1/18.09.2023 a fost depus la dosarul cauzei.”

Deși este asociat cu 50% în firma care deține imobilul unde funcționează restaurantul și sunt camere, Aidan a fost nevoie să plece în septembrie după ce s-au mutat acolo din Brașov fosta soție și iubitul ei, pictorul ajungând să doarmă în mașină și acum pe la prieteni.

Imediat după intrarea în insolvență, administratorul judiciar a sigilat tot ce era la locație, inclusiv camera tehnică cu centrala, astfel că Aidan a fost nevoit să rupă sigiliul pentru ca locația să poată funcționa în condiții normale și umane.

Tot într-un Raport al administratorului judiciar se arată că ”În ceea ce privește conservarea activelor, i s-a comunicat că bunurile societății sunt asigurate cu pază 24h/24, 7 zile/7. Referitor la animalele din locație, domnului Andon Aidan Adrian i s-a transmis că până la clarificarea situației, li se va asigura necesarul de hrană și apă conform obligației asumate de fostul administrator statutar.

Cu toate că i s-a interzis expres ruperea sigiliului, administratorul judiciar a fost informat de către societatea care asigură paza bunurilor debitoarei că, în noaptea dintre 30.08.2023 – 31.08.2023, domnul Andon Aidan Adrian – reprezentanul asociatului Contempart SRL – a rupt sigiliul de la camera tehnică. În acest sens, a fost chemat la fața locului un echipaj din cadrul Secției 9 de Poliție Rurală Turda, care a constatat evenimentele descrise mai sus. Reprezentanții poliției au menționat că procesul – verbal poate fi depus la dosarul cauzei doar la solicitarea instanței de judecată.”

Procesul continuă la Tribunalul Specializat Cluj.

Comments

comentarii

Un băiețel de 2 ani și-a pierdut viața într-un tragic accident, după ce o casă gonflabilă în care se juca a fost spulberată de vânt. Incidentul s-a produs la o locuință particulară, unde mai mulți copii se aflau în interiorul structurii gonflabile.... Citește mai mult
În noaptea de Înviere, la Cluj-Napoca, temperaturile vor coborî până la 12 grade Celsius.... Citește mai mult

Lasă un răspuns