O minoră în vârstă de 15 ani din comuna clujeană Cojocna s-a îndrăgostit de un fost pușcăriaș de 44 de ani, pe care l-a cunoscut pe Facebook, și a ajuns să se prostitueze pentru el. După ce un echipaj de poliție a trecut pe la apartamentul unde se prostitua și a plecat, polițiștii de la BCCO Cluj și procurorii DIICOT au pus capăt coșmarului.
Adolescenta de 15 ani din Cojona l-a cunoscut pe rețeau de socializare Facebook pe Gilbert Cristian Dumitru, în vârstă de 44 de ani, eliberat recent din închisoare după o pedeapsă de 13 ani pentru înșelăciune. Pe fondul unor neînțelegeri cu părinții, bărbatul a convins-o pe tânără și pe o verișoară de-a ei să meargă cu el, cu fiul lui d 19 ani și cu încă un bărbat la Sibiu, într-un apartament în care au mai fost aduse două tinere. Verișoara a fost trimisă acasă la scrut timp pe motiv că ”nu are calitățile necesare pentru a practica prostituția”. Toate cel trei tinere care au rămas au fost puse să practice prostituția. Minora a fost prostită de bărbatul de care s-a îndrăgostit că e doar pentru o perioadă scurt de timp până strâng bani ca să-și facă un viitor împreună. Faza tare e că la un moment dat cei doi ”pești” s-au luat la harță în apartament, iar vecinii au chemat poliția. Când echipajul de poliție s-a prezentat la ușa lor, inculpații și două dintre tinere le-au spus că sunt turiști și i-au lăsat în pace. Noroc cu mama minorei din Cojocna care a mers la poliție în Cluj și a depus plângere, astfel că pe fir au intrat polițitii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate și procurorii DIICOT.
Cei doi ”playboy”, Gilbert Dumitru și Răzvan Cutinov, au fost arestați preventiv, iar fiul lui Dumitru a fost pus sub control judiciar. În momentul în care au fost duși în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Cluj, Dumitru s-a grăbit să spună că doreşte să încheie un acord de recunoaştere cu reprezentantul Parchetului, dar că nu ştie cum să procedeze, deoarece avocatul desemnat din oficiu nu apucase să vorbească cu el. I s-a explicat că nu este locul unde să încheie acordul.
Toată povestea este descrisă cu amănunte în motivarea judecătorului de drepturi și libertăți la arestarea preventivă:
”Prin sesizarea formulată de numita A.M.-V. şi înregistrată la BCCO Cluj Napoca, aceasta a solicitat efectuarea urmăririi penale faţă persoane necunoscute, utilizatoare ale conturilor de Facebook cu denumirea ”A.D.” și ”G.C.”, care, în cursul lunii octombrie 2017 au recrutat-o pe fiica ei minoră, în vârstă de 15 ani, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei. În cuprinsul sesizării se arată că în data de 28 octombrie 2017 cei doi, însoţiţi de o persoană neidentificată au transportat-o pe minoră, însoţită de verişoara ei, în municipiul Sibiu, au adăpostit-o într-un apartament. Pe drum cei trei bărbaţi le-au luat telefoanele şi acumulatorii, pentru a nu putea comunica cu familiile. A doua zi verișoara a revenit la domiciliu şi a relatat că cei trei bărbaţi le-au dus la Sibiu fără ca ele să fie de acord şi că nu vor să o lase pe minora să revină la domiciliu.
Drept urmare, prin ordonanţa din data de 07.11.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de trafic de minori.
Din probele administrate a rezultat că minora ….a fost adăpostită de către Dumitru Gilbert Cristian şi D.A.P.I. într-un apartament din Sibiu, str. …..unde a fost constrânsă să practice prostituţia, sub supravegherea inculpatului Cutinov Răzvan, rezultă că în cursul lunii octombrie 2017, la scurt timp după punerea în libertate din executarea unei pedepse de 13 ani închisoare pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune inculpatul Dumitru a luat legătura cu inculpatul Cutinov pe care îl cunoştea de mai mulţi ani despre care ştia că îşi procură mijloacele de existenţă din exploatarea activităţii de prostituţie a mai multor tinere. Prin intermediul aplicaţiei facebook, folosind contul de utilizator cu denumirea G.C. inculpatul a intrat în legătură cu persoana vătămată ….care utiliza contul cu denumirea …, la scurt timp după ce aceasta l-a acceptat în lista de prieteni a căutat-o insistent pe contul de facebook şi telefonic, purtând mai multe discuţii cu aceasta din care a aflat că persoana vătămată se numeşte în realitate ….are vârsta de 15 ani şi că nu se înţelege prea bine cu familia ei, care o controla strict şi nu-i permitea să se întâlnească cu băieţi.
În înţelegere cu inculpaţii Cutinov Răzvan şi D.A.P.I., inculpatul Dumitru Gilbert Cristian a racolat-o pe persoana vătămată minoră sub pretextul de a avea cu ea o relaţie de concubinaj, încurajând-o să accepte o întâlnire pe ascuns fără ştirea familiei. Pentru a realiza întâlnirea, inculpatul Dumitru Gilbert Cristian l-a introdus în activitatea infracţională şi pe fiul său, inculpatul D.A.P.I., în vârstă de 19 ani, căruia i-a cerut să iniţieze o relaţie pe Facebook cu verişoara persoanei vătămate, martora …., în vârstă de 16 ani. În data de 26 octombrie 2017, inculpatul a încercat să se întâlnească cu persoana vătămată însă întâlnirea a fost împiedicată de mama acesteia care nu i-a permis să plece. În această situaţie, în data de 28 octombrie 2017, cei trei inculpaţi s-au deplasat din Sibiu în Cluj-Napoca cu un autoturism marca BMW condus de inculpatul Cutinov Răzvan şi folosindu-se de fiul său şi de verişoara persoanei vătămate, le-au determinat pe ambele minore să se întâlnească cu cei trei în localitatea de domiciliu a minorei, Cojocna. Imediat după ce s-au întâlnit cei trei le-au transportat pe minore iniţial la Cluj-Napoca, unde le-au cumpărat câte un suc de la cafeneaua Starbucks din Iulius Mall, iar apoi le-au dus la Sibiu în apartamentul de pe str. …. nr. .. sc. .. et. .. ap… jud. …, închiriat în zilele precedente de către inculpatul C.R., în scopul folosirii acestei locaţii pentru exploatarea activităţii de prostituţie.
Încă de la dispariţia celor două minore, familiile lor au sesizat poliţia din localitatea de domiciliu, poliţiştii au făcut demersuri să le contacteze pe cele două minore care iniţial au avut telefoanele închise, în cele din urmă martora … a fost cea care şi-a contactat familia şi prin intermediul ei familiile minorelor şi poliţia au discutat în mod direct şi cu inculpatul Dumitru Gilbert Cristian, cerându-i acestuia să le aducă înapoi pe cele două fete, dar inculpatul a refuzat sub pretextul că minora ….îl iubeşte pe fiul lui cu care ar avea o relaţie şi că nu vrea să se întoarcă la domiciliu.
Inculpaţii D.A.P.I. şi Dumitru Gilbert Cristian au petrecut o noapte cu ….respectiv .. iar în dimineaţa următoare aceasta din urmă a fost trimisă la domiciliu întrucât au apreciat că aceasta nu avea calităţile fizice necesare pentru practicarea prostituţiei. Înainte de a o trimite acasă, aceştia i-au cerut să nu declare unde se află minora …. Cu ocazia audierii minora … a declarat că inculpaţii nu vor să o lase pe persoana vătămată să se întoarcă la părinţii ei şi nici să discute cu aceştia, chiar şi când a discutat ea la telefon cu familia ei au obligat-o să vorbească în prezenţa lor şi să spună doar ceea ce i-au cerut ei.
După plecarea martorei, inculpatul Dumitru Gilbert Cristian i-a relatat persoanei vătămate minore că în apartament urmează să mai vină alte două tinere, .. şi .., care vor practica prostituţia în acel apartament, că din activitatea de prostituţie se câştigă bani, că el a fost condamnat anterior pentru infracţiuni de înşelăciune din care obţinea sume mari de bani şi ar putea să facă din nou acest lucru dar dacă îl va face va ajunge din nou în închisoare şi nu ar mai putea să fie lângă ea. Inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să practice şi ea prostituţia doar pentru scurt timp până se vor pune pe picioare cu banii, propunere acceptată de către minoră potrivit declaraţiilor ei din motivul că îl iubea şi vroia să fie împreună cu el pentru totdeauna.
În data de 30.10.2017, inculpatul Cutinov Răzvan le-a adus în apartamentul din Sibiu pe persoana vătămată ….. şi martora ….. şi din aceeaşi zi toate trei tinerele au practicat prostituţia în apartament şi în alte locaţii unde erau chemate de către clienţi, care erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri postate prin internet de către Cutinov Răzvan. Prin anunţurile publicate acesta fixa tarifele pentru serviciile sexuale în funcţie de natura serviciilor sexuale şi de durată, în scopul stabilirii unor tarife convenabile, inculpatul obişnuia să apeleze la alte anunţuri publicate pe aceleiaşi site-uri interesându-se ce servicii sexuale practică alte tinere, la ce tarife şi în ce locaţii. În principal clienţii erau chemaţi în apartamentul închiriat de inculpat unde cel puţin unul dintre cei trei inculpaţi rămânea în permanenţă, ascunzându-se însă în bucătărie sau în una din celelalte camere pentru a nu fi văzut. De regulă, inculpatul C.R. era cel care rămânea în apartament, iar inculpaţii Dumitru Gilbert Cristian şi D.A.P.I. le însoţeau pe cele trei tinere în deplasările pe care le făceau pentru a se întâlni cu clienţii, le aşteptau să termine întâlnirea şi se întorceau împreună cu ele la apartament. În puţinele situaţii în care cele trei tinere au rămas singure în apartament, ele au fost determinate să se supravegheze reciproc şi să le comunice inculpaţilor ce conduită are fiecare dintre ele.
(….) rezultă indicii că inculpatul Cutinov Răzvan le ţine sub control pe numitele ….. şi ….. convingându-le pe fiecare că doar ea este partenera lui de viaţă, cealaltă tânără este „tolerată” doar pentru a obţine bani de la ea. Inculpatul alternează declaraţiile de iubire cu ameninţări şi chiar violenţe exercitate asupra celor două, cu controlul asupra numărului de clienţi, a sumelor de bani încasate din prostituţie, făcând presiuni, împreună cu inculpatul Dumitru Gilbert Cristian., ca acestea să aibă cât mai mulţi clienţi şi să câştige sume cât mai mari de bani. De mai multe ori, inculpatul C.R. i-a reproşat persoanei vătămate ….. că ea îşi permite să doarmă şi nu răspunde la telefoanele clienţilor, în condiţiile în care el cheltuieşte bani pentru publicarea anunţurilor. …
Sumele de bani încasate din prostituţie erau puse de fiecare tânără într-un caiet din bucătăria imobilului unde se şi nota numărul de clienţi, perioada petrecută cu fiecare client şi suma de bani încasată de fiecare fată. Cei trei inculpaţi „se serveau” din banii depuşi în caiet. Între inculpaţii Cutinov Răzvan şi Dumitru Gilbert Cristian au intervenit neînţelegeri legate de faptul că numitul Dumitru cheltuia sume mai mari de bani decât încasa minora din activitatea de prostituţie, astfel că certurile lor au fost auzite chiar şi de vecini care au anunţat poliţia. În data de 21.11.2017, un echipaj de poliţie a mers la apartamentul închiriat unde se aflau cei trei inculpaţi şi cele trei tinere, minora a fost ascunsă în bucătărie, ceilalţi au declarat că sunt turişti în vizită în Sibiu şi au închiriat apartamentul în regim hotelier.
Potrivit procurorilor, tinerele încasau între 300 – 500 de lei pe zi pentru fiecare activitate de prostituţie, bani însuşiţi în majoritatea lor de către inculpaţi.”, se arată în motivare.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


