Clujean condamnat pentru tentativă de omor cu bâtă de baseball asupra fostei concubine

Tribunalul Cluj a pronunțat, la data de 29 decembrie 2025, o sentință de condamnare într-un dosar de o violență extremă, în care un bărbat a fost judecat pentru amenințare în formă continuată, lovire sau alte violențe, tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte comise într-un interval de aproximativ două ore asupta fostei concubine.

Amenințări repetate la adresa fostei concubine

Instanța a reținut că inculpatul s-a deplasat, în seara de 14 martie 2025, la locuința fostei concubine, cu care are trei copii minori, unde a amenințat-o în mod repetat cu moartea. Amenințările au fost formulate în două rânduri, la interval de aproximativ o oră, fiind de natură să îi producă persoanei vătămate o stare reală de temere, în contextul unei relații marcate anterior de violență și de existența unor ordine de protecție emise împotriva inculpatului.

Agresiune în public, cu bâta de baseball

Ulterior, inculpatul l-a agresat pe fratele fostei concubine, în fața unui magazin alimentar, lovindu-l cu o bâtă de baseball peste brațul drept. Scenele de violență au avut loc într-un spațiu public, fiind surprinse de camerele de supraveghere și confirmate de martori, inclusiv de angajatele magazinului, una dintre acestea fiind nevoită să acționeze butonul de panică din cauza stării de temere create.

Agresiunea a continuat într-un parc din apropiere, unde inculpatul a aplicat victimei lovituri repetate cu bâta de baseball în zona capului și a corpului, provocând leziuni grave – fracturi craniene, nazale și scapulare, contuzii multiple – care au necesitat 65–70 de zile de îngrijiri medicale.

Instanța: există intenție indirectă de omor

Deși viața victimei nu a fost pusă în primejdie din punct de vedere medico-legal, Tribunalul Cluj a reținut că modul de acțiune, instrumentul folosit și zonele vitale vizate relevă existența intenției indirecte de a suprima viața, instanța apreciind că inculpatul a acceptat posibilitatea producerii unui rezultat letal (animus necandi).

Apărările inculpatului, care a susținut că ar fi fost el însuși agresat, au fost respinse ca fiind contrazise de probatoriul administrat – declarații de martori, imagini video și concluziile medico-legale.

Pedeapsa aplicată

Pentru ansamblul faptelor reținute în sarcină, instanța a constatat existența concursului real de infracțiuni și a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 4 (patru) luni de închisoare, cu executare în regim de detenție.

Tribunalul a apreciat că o sancțiune privativă de libertate este necesară pentru atingerea scopului pedepsei, având în vedere gravitatea faptelor, violența manifestată, lipsa de autocontrol și pericolul social ridicat al conduitei inculpatului.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, în termenul prevăzut de lege.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns