Circulatia a fost data peste cap in aceasta dimineata pe strada Traiana Vuia din cauza ca un sofer beat a rupt un stalp CTP.
“In jurul orei 10:00, pe strada Traian Vuia a avut loc un accident rutier in urma căruia circulaţia troleibuzelor a fost întreruptă până la remedierea problemelor de către reprezentanţii companiei de transport public.
Conform primelor informatii, un barbat care conducea un autovehicul înspre centrul municipiului, intr-o curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp CTP, pe care l-a rupt.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Circulaţia este îngreunată în zonă, înspre centrul municipiului desfăşurându-se pe o singură bandă de circulaţie.
Recomandăm cetăţenilor să evite, pe cât posibil, intrarea în municipiul Cluj-Napoca prin zona în care s-a produs accidentul. “, au transmis reprezentantii IPJ Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



