Judecătoarea care nu a judecat propunerea inițială de arestare în lipsă a celor trei suspecți din cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner este chiar șefa secției penale a Tribunalului Sibiu, Luminiția Ileana Petrescu, delegată în funcție. Aceasta a fost avocat până în 2011, când a intrat în magisratură, iar până acum trei ani a judecat cauze civile.
În 22 noiembrie, pentru când a fost amânată judecarea propunerii de arestare de către judecătoarea Petrescu, aceasta nu a avut decât să constate că dosarul a rămas fără obiect, după ce un coleg de-al ei a judecat și dispus arestarea preventivă a celor trei în 19 noiembrie. Trei avocați norocoși au câștigat câte 680 de lei doar pentru că s-au deplasat la instanță la cauza rămasă fără obiect.
Solutia pe scurt: ”Respinge propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin care s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive, pe o durată de 30 de zile, de la data prinderii, faţă de inculpații: Z.C.C. , G.L. M.M.C. ca fiind rămasă fără obiect.
În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen., onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru asistarea inculpaților Z.C.C. (avocat H.C.B.), G.L. (avocat L.B.) și M.M.C. (avocat G.M.C.), în cuantum de câte 680 lei fiecare, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contesta?ie în termen de 48 de ore de la comunicare.”
În răspunsul trimis de reprezentanții Tribunalului Sibiu, la solicitarea Clujust, se arată că propunerea de arestare a fost repartizată manual și că în data de 18 noiembrie (zi de sâmbătă), ”față de lipsa de procedură, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată la data de 22.11.2023”. Nu se precizează în ce a constatat lipsa de procedură.
Luminița Ileana Petrescu a fost avocat în Baroul Vâlcea și a intrat în magistratură prin concursul de admitere directă, fiind numită în 2011 la Judecătoria Reșița.
În 2013, a fost printre cei șapte judecători care au primitdin partea conducerii Curții de Apel Timișoara diplome de Excelenta pentru performanta in exercitarea cu celeritate a atributiilor judiciare si pentru performanta in procesul de motivare/redactare a hotararilor judecatoresti.
De la Reșița a plecat la Judecătoria Târgu Jiu, de unde în 2017 s-a transferat la Judecătoria Sibiu. Când era aici, s-a grăbit să promoveze, dar inițial a fost respinsă la concurs căci nu îndeplinea condiția de vechime.
Ulterior a promovat și a judecat în civil, după care a trecut la penal, iar în 27 aprilie 2023 a fost delegată pentru șase luni în funcția de președinte al Secției penale. Judecătoarea Petrescu are acum grad de curte de apel.