fbpx
ICCJ

Câți judecători cu funcții de conducere au promovat la ÎCCJ în perioada 2017-2019 și cine sunt aceștia

Cel care oferă informația din titlu este judecătorul Drașoș Călin, președinte al asociației Forumul Judecătorilor din România, în cartea ”900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române Ghid de supravieţuire”

Președintele FJR a scris lucrarea intitulată ”Evoluţia Consiliului Superior al Magistraturii. Întreinefi cienţă şi indiferenţă”, din care cităm două părți:

”Modificările aduse în anul 2018 „legilor justiţiei”, afectând inclusiv modalitatea de derulare a concursurilor din perioada recentă, îndepărtează interesul judecătorilor de accesul la funcţiile de elită. Prin intervenţia legislativă asupra art.􀁢 521 alin.􀁢 (2) lit. c) din Legea nr.􀁢 303/2004, respectiv prin eliminarea „probei scrise, cu caracter practic” şi menţinerea doar a unei probe a interviului – art.􀁢 521 alin.􀁢 (2) lit. b) – în vederea promovării în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul a eliminat o garanţie a derulării unui concurs într-un mod cât mai obiectiv, care să asigure promovarea la instanţa supremă a judecătorilor cu un înalt nivel de pregătire profesională. Prin menţinerea exclusiv a probei interviului se relativizează standardele profesionale, cu efect asupra calităţii activităţii judecătorilor instanţei supreme, şi este sporită doza de subiectivism. Prin aceste dispoziţii se nesocotesc şi actele internaţionale care consacră principiile fundamentale privind independenţa judecătorilor – importanţa selecţiei, pregătirii şi a conduitei profesionale a acestora, respectiv a standardelor obiective ce se impun a fi respectate atât la intrarea în profesia de magistrat, cât şi la instituirea modalităţilor de promovare. În ce priveşte evaluarea hotărârilor, reglementată drept bază eliminatorie pentru promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a accede la proba interviului, aşa cum arată constant Comisia de la Veneţia, criteriile propuse care stau la baza analizei hotărârilor nu pot argumenta promovarea meritocratică în funcţii de execuţie a judecătorilor.

Numirea în funcţiile de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau chiar în funcţia de judecător la instanţa supremă este în competenţa exclusivă a Secţiei pentru judecători a CSM, care decide, prin majoritatea sa, şi numirile în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (spre exemplu, dna Lia Savonea, dna Mariana Ghena şi dna Nicoleta Ţînţ, membre CSM, au fost şi membre în cadrul comisiei de concurs pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 15 mai 2019 – 18 iunie 2019 şi la concursul pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 11 aprilie 2019 – 15 iunie 2019).

De asemenea, numirea de CSM (în ultima perioadă, după modifi cările legislative, exclusiv de Secţia pentru judecători, iar nu de Plen) a comisiilor de examen a determinat o practică de desemnare constantă a câtorva judecători, în aproape toate comisiile relevante. Nu rezultă din hotărârile CSM consultate faptul că membrii comisiilor sunt desemnaţi prin tragere la sorţi, neexistând o bază reală de sufi cienţi potenţiali membri şi nici vreo procedură aleatorie de selecţie reglementată în legislaţia secundară. (….)”

”Dintre judecătorii promovaţi în intervalul 2017-2019 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membri ai comisiilor în cadrul diverselor concursuri organizate de CSM, o parte au îndeplinit funcţii de conducere la nivelul curţilor de apel: dna Alexandra Iuliana Rus – preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia; dl Andrei Claudiu Rus – preşedinte al Curţii de Apel Oradea şi vicepreşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia; dna Virginia Filipescu – vicepreşedinte al Curţii de Apel Galaţi; dl Adrian Remus Ghiculescu – preşedinte al Curţii de Apel Ploieşti, preşedinte de secţie la Curtea de Apel Ploieşti; dl Valentin Mitea – preşedinte şi vicepreşedinte al Curţii de Apel Cluj; dna Cristina Truţescu – preşedinte al Curţii de Apel Iaşi; dna Elisabeta Roşu – preşedinte şi vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti; dna Maria Speranţa Cornea – preşedinte şi preşedinte de secţie la Curtea de Apel Bucureşti; dl Dan Andrei Enescu – vicepreşedinte al Curţii de Apel Ploieşti (9 judecători din 30 de judecători promovaţi la ICCJ în perioada 2017-2019), respectiv aproximativ o treime.

În componenţa comisiilor de examinare a judecătorilor care candidează la funcţii de conducere a figurat ca membru şi un judecător preşedinte al unei asociaţii profesionale (Uniunea Naţională a Judecătorilor din România) – dna Dana Gîrbovan, Curtea de Apel Cluj, propusă la 23 august 2019 de prim-ministrul guvernului PSD-ALDE, dna Viorica Dăncilă, în poziţia de ministru al justiţiei, propunere respinsă de Preşedintele României, dl Klaus Iohannis.

În consecinţă, se poate observa o participare a unor judecători, cu precădere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca membri în mai multe comisii de concurs, deşi doar aproximativ 1/3 dintre magistraţii judecători ai acestei instanţe au fost numiţi membri ai comisiilor de examinare în perioada 2017-2019. De asemenea, este vizibilă o predilecţie pentru numirea unor judecători cu funcţii de conducere la nivelul curţilor de apel în astfel de comisii.

Pe de altă parte, sunt de notorietate colaborarea sau sprijinul oferite de diverşi preşedinţi sau vicepreşedinţi ai unor curţi de apel sau tribunale în ceea ce priveşte anumite iniţiative ale majorităţii din cadrul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

Dintre aceşti preşedinţi sau vicepreşedinţi semnatari de memorii sau scrisori publice, se observă că o parte au fost numiţi frecvent în cadrul comisiilor pentru promovarea judecătorilor în funcţiile de vârf din sistemul judiciar, unii fiind chiar promovaţi la instanţa supremă în perioada 2017-2019 (dna Maria Violeta Chiriac – vicepreşedintele Curţii de Apel Bacău; dna Elena Barbu – fost preşedinte al Curţii de Apel Braşov, promovată la ICCJ în decembrie 2019; dna Elisabeta Roşu – fost preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, promovată la ICCJ în iunie 2019; dna Luminiţa Criştiu-Ninu – preşedintele Curţii de Apel Bucureşti; dna Adina Ponea – preşedintele Curţii de Apel Craiova; dl Cosmin-Răzvan Mihăilă – preşedintele Curţii de Apel Galaţi; dna Cristina Truţescu – fost preşedinte al Curţii de Apel Iaşi, promovată la ICCJ în iunie 2019; dna Maria Andrieş – fost preşedinte al Curţii de Apel Suceava; numită inspector judiciar la Inspecţia Judiciară în iulie 2019; dna Erica Nistor – preşedintele Curţii de Apel Timişoara).

Prin Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr.􀁢1348 din 17.09.2019 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor în funcţii de execuţie. Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a contestat în instanţă hotărârea indicată, avertizând în privinţa efectelor produse. Cauza este pendinte.”

Comments

comentarii

Roxen va interpreta piesa „Amnesia” la Eurovision. Roxen spune că această piesă este una extrem de personală, dar se bucură că juriul a ales această piesă, pentru că are energia necesară.... Citește mai mult
Horoscop 5 martie 2021. Află ce zodie poate primi noi oferte de colaborare și cine trebuie să aibă mai multă grijă de sănătate.... Citește mai mult
Emil Boc este dezamăgit deoarece noul prefect de Cluj face parte din UDMR și nu PNL. Primarul este interesat ca noul prefect să respecte toate simbolurile naționale și spune că nu va accepta nici „cel mai mic derapaj”.... Citește mai mult

Lasă un răspuns