Avocații care vor indemnizații de șomaj tehnic pot sta liniștiți! S-a modificat OUG 30 pentru ei

După ședința de Guvern de astăzi, șeful cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat, între altele, completarea OUG 30/2020 prin includerea avocaților în categoria celor care pot beneficia de indemnizația de șomaj tehnic.

Ionel Dancă a precizat că pot beneficia de indemnizație avocații care în ultima lună au realizat un venit de până la un salariu mediu brut, adică până în 5.429 lei.

”În ceea ce privește indemnizațiile de șomaj tehnic au fost făcute prin OUG câteva completări la OUG 30 ca urmare a sesizărilor primite din partea unor categorii sociale si profesionale. Astfel au fost incluse în categoria persoanelor care pot beneficia de indemnizația de șomaj tehnic cei care desfășoară și au acivități în relația cu organizațiile cooperative meștejugărești, de asemenea cei care defășoară și au relații contractuale cu structurile sportive și avocații, cei care au realizat în ultima lună un venit de până la un salariu mediu brut pe economie și care nu depășește nivelul acesta pe anul 2019, respectiv pentru cei care în această perioadă au o reducere a activității la nivelul amintit mai devreme pot beneficia de această indemnizație.”, a declarat șeful cancelariei premierului.

Referirea la avocați este la minutul 10.16

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns