Avocata Uscov reclamă că o nouă lege ”validează indirect existența unui fel de UNBR paralel” – UNELM

Avocata Silvia Uscov din Baroul București a sesizat Consiliul UNBR și al Baroului cu privire la faptul că prin noua lege 213/2020, ce modifică Codul Muncii, se validează indirect un UNBR paralel, respectiv UNELM.

Uniunea Națională a Experților în Dreptul Muncii (UNELM) a fost înființată în iunie 2020, potrivit statutului, afișat pe site-ul uniunii.

În scrisoarea către consilierii UNBR și ai Baroului București, Uscov arată următoarele:

”Ce punct de vedere ați transmis referitor la recenta modificare a Codului Muncii prin Legea 213/2020 publicată în M. Of. din 30 septembrie 2020, prin care se validează indirect existența unui fel de 𝗨𝗡𝗕𝗥 𝗽𝗮𝗿𝗮𝗹𝗲𝗹 în domeniul dreptului muncii, respectiv Uniunea Națională a Experților în Dreptul Muncii?

Ironia face să mă întreb, colegilor avocați înscriși pe Tabloul Național deținut de către acest UNBR paralel în domeniul dreptului muncii li se va acorda oare titulatura de „avocat specializat în dreptul muncii și al securității sociale”?

𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐝𝐞𝐭̦𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐯𝐨𝐜𝐚𝐭 𝐝𝐞𝐣𝐚 𝐥𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝟐𝟏𝟑/𝟐𝟎𝟐𝟎 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐯𝐨𝐜𝐚𝐭, respectiv, să participe la negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de munca ori să asiste o parte pe durata concilierii unui conflict individual de munca.

În măsura în care nu veți lua atitudine, în curând vom avea tot felul de Uniuni și Barouri paralele în toate domeniile de interes financiar astfel încât vă rog sa interveniți.

Am rugat deja pe colegul nostru, Dragos Brezeanu, avocat specializat în dreptul muncii (chiar și fără patalama de la UNBR), care a sesizat astăzi modificarea pe un grup de avocați, să înainteze și o sesizare oficială în acest sens în atenția domniilor voastre.

O intervenție promptă va fi cu siguranță apreciată de întregul Corp profesional al avocaților. De asemenea, apreciez oportun să existe o modificare a legislației în sensul ca, la adoptarea unui proiect legislativ cu impact în domeniul justiției, dar și atunci când se au în vedere astfel de modificări ce vizează activitățile specifice profesiei de avocat, să fie solicitat în mod obligatoriu un aviz consultativ din partea UNBR.”,  menționează av. Silvia Uscov.

În noua lege se arată următoarele:

”La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă ori pe durata concilierii unui conflict individual de muncă, oricare dintre părți poate fi asistată de către un consultant extern specializat în legislația muncii sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este, conform propriei opțiuni, cu respectarea prevederilor alin. (7).

Consultantul extern specializat în legislația muncii prevăzut la alin. (3), denumit în continuare consultant extern, poate fi un avocat, un expert în legislația muncii sau, după caz, un mediator specializat în legislația muncii, care, prin rolul său activ, va stărui ca părțile să acționeze responsabil pentru stingerea conflictului, cu respectarea drepturilor salariaților recunoscute de lege sau stabilite prin contractele de muncă. Onorariul consultantului extern va fi suportat de către părți conform înțelegerii acestora.”

Comments

comentarii

Germania intenționează să o nominalizeze pe Annalena Baerbock, actualul ministru de externe, drept candidat la funcția de președinte ale Adunării Generale a ONU în sesiunea 2025-2026.... Citește mai mult
Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au convenit marți, într-o convorbire telefonică, asupra unui armistițiu limitat în războiul din Ucraina.... Citește mai mult
APBCT

Lasă un răspuns