Avocat trimis în judecată de DNA

Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Cosmin Panduru, avocat în cadrul Baroului Timiș, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ”În cursul anului 2017, în contextul desfășurării unui proces civil de partaj, inculpatul Panduru Cosmin, în calitate de avocat în cadrul Baroului Timiș, a pretins de la una dintre părțile implicate în cauză suma de 2.000 euro.

Banii respectivi au fost pretinși pentru ca inculpatul să intervină pe lângă un executor judecătoresc și să-l determine să permită persoanei respective ca, printr-o modalitate ilicită, să vândă un imobil, astfel încât acesta să nu mai poată fi supus procedurii de executare silită.

Ulterior, în același context, în perioada august – septembrie 2017, inculpatul Panduru Cosmin și-a mărit pretențiile la 4.000 de euro, din care 2.000 i-au fost remişi efectiv la data de 26 septembrie 2017.”

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timişoara, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns