Avocat acuzat de DNA că ar fi cerut bani de la un inculpat ca să intervină la polițiști și procurori

Un avocat din Baroul București este acuzat de DNA că ar fi cerut 4.000 de euro de la un inculpat aflat în arest preventiv pentru a interveni pe lângă polițiști și procurori.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 septembrie 2017, împotriva lui Alexandru George Popescu, avocat în cadrul Baroului București, pentru săvârşirea  infracţiunii de trafic de influenţă.

În ordonanţa procurorilor se arată:

”În cursul lunii septembrie 2017, inculpatul  Popescu George Alexandru, în calitate de avocat în cadrul Baroului București, a pretins de la ruda unei persoane cercetate în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de contrabandă (martor în prezenta cauză), suma de 4.000 euro.

Banii respectivi (ce urmau să fie remiși în două tranșe) au fost pretinși de inculpat în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor ofițeri din cadrul Poliției Capitalei, pe care îi poate determina să îi furnizeze informații utile pe baza cărora persoana arestată preventiv să poată formula un denunț.

De asemenea, inculpatul  Popescu George Alexandru i-a mai promis martorului că va interveni și pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pentru ca aceștia să accepte denunțul respectiv și astfel, persoana arestată preventiv să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă, prevăzute în legislația specială.”, au precizat procurorii DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Popescu trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns