Polițiștii clujeni au constatat, în ziua alegerilor locale, cinci fapte penale în legătură cu procesul electoral, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Andreea Vișan.
Aceasta a declarat că au fost 15 sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral, din care 5 nu s-au confirmat, iar două sunt în curs de verificare.
Până la ora 21 au fost constatate 5 fapte de natură penală și 3 contavenții, fiind aplicate amenzi de peste 5.000 de lei
Reprezentantul IPJ Cluj a dat două exemple relevante:
La o secție de votare din Cluj-Napoca, un membru al biroului electoral și-a exprimat votul, deși nu avea domiciliul sau reședința pe raza secției respective
”O altă faptă de natură penală înregistrată în municipiul Cluj-Napoca, respectiv infracțiunea de fraudă la vot, constă în introducerea de către o persoană a două buletine de vot în urna electorală”, agent de poliție Andreea Vișan.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

