Acasă » STUDENT LA DREPT » Absolventă de Drept UBB: ”Ultimul an de facultate și depresia din spate, un subiect despre care ne e prea rușine să vorbim uneori”

Absolventă de Drept UBB: ”Ultimul an de facultate și depresia din spate, un subiect despre care ne e prea rușine să vorbim uneori”

Roxana Lidia Toth, absolventă a Facultății de Drept UBB Cluj – promoția 2019, a scris un text despre un subiect tabu, care poate fi util pentru studenți. Redăm în continuare postarea tinerei:

Poză cu o poveste; Ultimul an de facultate și depresia din spate, un subiect despre care ne e prea rușine să vorbim uneori.

Mă aflam la începutul anului 4 când știam că trebuie să iau o decizie fermă în ce direcție să o apuc, presiunea venea din toate părțile, familie, prieteni și oameni care întrebau constant “dar tu ce faci după?”, sau “tu nu vezi cum e justiția la noi?”.

Știam în ce direcție vreau să merg sau cel puțin așa credeam, mi-am găsit un model printre profesorii mei și aș fi egosită dacă aș spune doar unul, fiindcă de la fiecare am învățat ceva.

Eram ferm convinsă că o să aleg magistratura, că o să fiu judecător și o să fac ce îmi place, dar oare e ceea ce îmi doream sau presiunea pe care o simțeam m-a făcut să aleg pe repede înainte?

Am început să mă gândesc bine dacă asta îmi doresc, semne de întrebare, îndoieli și mai ales frici despre care nu prea vorbeam, pentru că suntem obișnuiți să nu o facem, să pozăm în omul puternic și sigur pe ceea ce urmează.

Frica s-a transformat în anxietate și gândul că aș putea dezamăgi prin a lua alegerea greșită îmi dădea târcoale la tot pasul. Eram deseori tristă, deși munceam pentru visul meu, ceva acolo nu mă lăsa să mă bucur de fiecare pas pe care îl făceam.

Frica de eșec s-a instalat fără să întrebe, fără preaviz, și în lupta cu ea am învățat următoarele lucruri:

1. Ia-ți timp să te gândești la ceea ce vrei să faci, indiferent de stadiul în care te afli. Dacă simți că decizia pe care ai luat-o nu te satisface pe tine ca om, crede-mă, s-ar putea să nu fie decizia ta, ci a celor din jur.

2. Dacă eșuezi nu înseamnă că nu e pentru tine, trebuie doar să muncești mai mult? Cum faci asta? Te asiguri că țintești spre ceea ce îți dorești tu cu adevărat.

3. Nicio facultate nu e degeaba, crede-mă. Știu că asta vor spune cei din jur dacă alegi să faci altceva, dar gura lumii nu e de datoria ta să o hrănești. Ai terminat dreptul sau orice altă facultate și simți că nu ți se potrivește? Perfect! Aleargă spre pasiunile tale, fă ce-ți place și fii fericit. Dacă nu-ți place ceea ce faci se va reflecta în munca ta și în viața celor pentru care muncești.

Sunt recunoscătoare că lucrurile au mers în ritmul lor și am răgaz să-mi găsesc drumul.

Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru acești 4 ani și pentru faptul că am prieteni și oameni dragi alături care mă ajută și mă îndrumă.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina