CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Un bărbat din Zalău l-a sunat pe polițistul local care îl amendase în urmă cu trei săptămâni pentru că a parcat în loc interzis și l-a amenințat, spunându-i: „o să vezi tu cât sunt de şmecher”, „o să îţi rup picioarele”. Curtea de Apel Cluj a menținut sentința de la fond prin care s-a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare cu amânare pe termen de supraveghere de 2 ani pentru ultraj, 40 de zile de muncă în folosul comunității și 1.000 de lei daune morale.
Prin rechizitoriul nr. ..P/2020 din data de 29.01.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, faptă prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C.pen. rap. la art. 206 C.pen.
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că ”inculpatul, la data de 10.07.2020, folosind postul telefonic cu nr. …, a apelat-o, la numărul .. pe persoana vătămată …., adresându-i acesteia cuvinte şi expresii ameninţătoare, afirmând că „o să vezi tu cât sunt de şmecher”, „o să îţi rup picioarele”. De asemenea, inculpatul i-a spus victimei că atunci când nu va fi îmbrăcată în uniformă de poliţist o să o omoare, sens în care va veni la locuinţa acesteia, toate ameninţările fiind în legătură cu exercitarea atribuţiilor de poliţist local, respectiv în legătură cu aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, şi i-au provocat victimei sentimente de teamă. ”
Instanţa a reţinut că ”la data de 17.06.2020, în jurul orei 14:22, în calitatea de poliţist local, persoana vătămată s-a aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona prefecturii, mai exact, în spatele clădirii, când a observat un autoturism, care avea numărul de înmatriculare SJ-022269, şi care a oprit în zona unde era interzisă oprirea. În acel moment, persoana vătămată i-a cerut conducătorului autovehiculului să se deplaseze în parcare, însă, acesta din urmă a refuzat să se conformeze indicaţiilor, astfel că a coborât din vehicul, lăsându-l în zona în care oprirea era interzisă, şi a intrat într-un birou dintr-o clădire. După aproximativ 5 minute, inculpatul a revenit la autoturism, iar persoana vătămată i-a solicitat să se legitimeze şi i-a adus la cunoştinţă că a oprit în loc interzis şi că va fi amendat, astfel că a întocmit procesul-verbal de contravenţie seria PLZCR, nr. 0018978, sancţionându-l cu amendă în cuantum de 725 lei, proces-verbal pe care inculpatul a refuzat să îl semneze.
În continuare, conform declaraţiei inculpatului…, confirmată de declaraţia martorei .., instanţa reţine că, după aproximativ 3 săptămâni de la data sancţionării, inculpatului i s-a comunicat prin poştă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi a observat în cuprinsul acestuia, la rubrica „Menţiuni”, că s-a consemnat următoarea obiecţiune: refuz să îmi mut maşina deoarece sunt şmecher, împrejurarea care i-a creat o stare de nemulţumire, astfel că, după ce a obţinut numărul de telefon de la numitul…., despre care cunoştea că lucrează la Primărie, a apelat-o pe persoana vătămată cu număr ascuns pentru a-i cere explicaţii în legătură cu această menţiune.
În acest context, din declaraţia persoanei vătămate ….., care se coroborează cu declaraţia martorilor ….., instanţa reţine că, la data de 10.07.2020, în jurul orei 19:00, în timp ce s-a aflat la domiciliu, împreună cu soţia şi cu soacra sa persoana vătămată a fost apelată pe telefonul mobil personal, respectiv pe numărul #…, de pe un număr de telefon care nu era afişat şi care apărea sub denumirea necunoscut, de inculpatul…. Tot din declaraţia persoanei vătămate care se coroborează cu declaraţia inculpatului şi a martorei…), instanţa reţine că, în timpul conversaţiei telefonice, după ce s-a recomandat cu numele de … şi constatând că victima nu îl recunoaşte, inculpatul i-a precizat că a fost amendat în urmă cu trei săptămâni în timp ce s-a aflat în spate la prefectură, oferindu-i ca indiciu şi faptul că au jucat împreună fotbal alături de băieţii de la primărie.
În continuare, din aceleaşi mijloace de probă, instanţa reţine că, după ce persoana vătămată …a afirmat că îşi aduce aminte împrejurarea în care a aplicat sancţiunea contravenţională, inculpatul .. şi-a manifestat nemulţumirea faţă de menţiunea din cuprinsul actului sancţionator referitoare la motivul pentru care a refuzat să mute maşina, respectiv că este şmecher, cerându-i explicaţii în acest sens, moment în care persoana vătămată i-a replicat că, în realitatea, acesta a fost răspunsul său şi nu putea să scrie altceva la rubrica respectivă, însă, inculpatul l-a contrazis, zicând că nu a făcut astfel de afirmaţii, astfel că între cei doi a avut loc un schimb de replici pe această temă.
Cu privire la restul conţinutului conversaţiei telefonice care a urmat între cei doi, instanţa reţine că din declaraţia persoanei vătămate … care se coroborează cu declaraţia martorilor …. (martori care au auzit această conversaţie, întrucât persoana vătămată a activat funcţia difuzor (speaker) a telefonui mobil), rezultă că inculpatul, după acel schimb de replici, trecând de la un ton relativ calm la unul agresiv, a început să o ameninţe pe persoana vătămată, spunând că va afla unde locuieşte şi o va căuta acasă, o să o prindă atunci când nu o să fie îmbrăcată în uniformă şi o să-i rupă picioarele, respectiv că o va căuta acasă şi o va omorî, moment în care persoana vătămată, observând că inculpatul nu încetează cu ameninţările, a închis apelul. După aproximativ un minut, de pe acelaşi număr necunoscut, inculpatul a sunat din nou şi, fără să mai spună altceva, a continuat să o ameninţe pe persoana vătămată, întrebând-o unde locuieşte şi spunându-i că va merge la ea acasă şi o v-a omorî, astfel că victima a încercat să pună capăt discuţiei, solicitându-i inculpatului să nu o mai sune şi a închis din nou apelul telefonic.”
Judecătorii CA Cluj arară în motivare:
”Renunţarea şi amânarea aplicării pedepsei reprezintă o vocaţie a infractorului şi nicidecum un drept, constatarea oportunităţii aplicării acestei instituţii fiind lăsată la latitudinea instanţei.
Magistraţii la adoptarea unei soluţii trebuie să ţină cont, cu titlu de repere ale formării convingerii „atât de gravitatea faptelor cât şi de trecutul infractorului, de mediul în care trăieşte,modul de comportare la locul de muncă, în familie şi societate”, precizându-se faptul că beneficiul acestei instituţii trebuie acordat „numai atunci când din toate împrejurările învederate ar rezulta că inculpatul, care a avut tot timpul o viaţă onestă, îndeplinindu-şi îndatoririle sociale, a ajuns să săvârşească o infracţiune, fie ca urmare a slăbirii momentane a exigenţei faţă de sine, fie din cauza unui concurs de împrejurări nedorite.
Mai mult, renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie raportată la contextul în care a fost comisă infracţiunea, mai exact dacă aceasta reprezintă un episod trecător în viaţa inculpatului sau este chiar rezultatul ritmului de viaţă al acestuia.
În acest sens, în doctrină se arată că „circumstanţele în care s-a comis infracţiunea şi care vădesc mai mult o nesocotinţă, sau un concurs vitreg de împrejurări, alături de trecutul de viaţă onestă a celui învinuit, vor trebui să conducă la acordarea acestui credit anticipat”.
Curtea reţine însă că infracţiunea comisă de inculpat la 10.07.2020 nu poate fi privită ca un fapt izolat, fără şanse de revenire în câmpul infracţional, deoarece s-a dovedit că acesta, cu o mare îndrăzneală l-a apelat telefonic de mai multe ori pe persoana vătămată, l-a ameninţat cu moartea şi că o să îi pună în pericol integritatea corporală, deoarece victima îl sancţionase contravenţional anterior pe apelant.
Asemenea situaţii deranjante pot să survină în fiecare zi, însă nu este permis ca restabilirea unor drepturi pretins încălcate să se efectueze prin acte de ameninţare a funcţionarilor publici, ci numai pe căile prevăzute de lege.
Prin urmare, apelantul nu a dovedit că este cunoscut cu o conduită exemplară în societate, a fost nesincer în faţa organelor judiciare, a manifestat o agresivitate inexplicabilă la adresa persoanei vătămate pentru un fapt minor – aplicarea unei sancţiuni contravenţionale – aşa încât, nu se va putea dispune renunţarea la aplicarea unei pedepse şi nici reducerea pedepsei în privinţa căreia s-a dispus amânarea aplicării acesteia.
Cât priveşte motivul de apel vizând recunoaşterea de circumstanţe atenuante a scuzei provocării prev. de art. 75 al.1 lit.a se arată următoarele:
Curtea reţine că pentru existenţa provocării este necesară îndeplinirea a trei condiţii: infracţiunea să fi fost comisă sub influenţa unei puternice tulburări sau emoţii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violenţă ori, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau, printr-o altă acţiune ilicită gravă.
Există provocare în cazul în care inculpatul a săvârşit infracţiunea de ultraj sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportarea violentă a părţii vătămate.
Probele dosarului, testimoniale şi scrise, reliefează fără echivoc că partea vătămată nu l-a provocat cu nimic pe inculpat, nu l-a insultat, simpla întocmire a procesului verbal de contravenţie în care a menţionat că apelantul a precizat că „nu îşi mută maşina pentru că este şmecher” nu poate fi apreciată ca un act provocator.
Întocmirea procesului verbal cu acea menţiune nu a produs în psihicul inculpatului, datorită unui pericol potenţial, o stare de temere şi puternică tulburare, astfel că aplicarea disp.art.75 al.1 lit.a C.pen. referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării nu este justificată. Starea de tulburare caracteristică circumstanţei atenuante a provocării, constă în reacţia psihică produsă făptuitorului de actul provocator al persoanei vătămate şi care determină comiterea infracţiunii. Existenţa sa se verifică în raport cu momentul săvârşirii acesteia, iar intensitatea ei se apreciază ţinându-se seama de persoana făptuitorului şi de circumstanţele în care s-au produs faptele.
Nu se poate reţine scuza provocării, deoarece aceasta presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, iar pe de altă parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, cerinţe neîntrunite în speţă de atitudinea victimei …
Este de reţinut că poliţistul local l-a amendat pe inculpat la 17.06.2020, iar infracţiunea de ultraj a fost comisă după 3 săptămâni, la 10.07.2020 ceea ce exclude reţinerea scuzei provocării, neexistând vreo stare de temere şi puternică tulburare a apelantului.
Aşa fiind, este exclusă reţinerea acestei circumstanţe atenuante în cauză.
Referitor la aplicarea art. 75 al.2 lit.b C.p. se reţin următoarele:
În materia circumstanţelor atenuante judiciare, Codul penal aduce o reglementare mai restrictivă în raport cu dispoziţiile anterioare.
Actualmente, art. 75 alin. 2 C.pen. prevede că pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Două observaţii prealabile pot fi făcute în raport cu această reglementare:
În primul rând, sub aspectul conţinutului, au fost înlăturate circumstanţele privitoare la conduita bună a infractorului anterior săvârşirii infracţiunii, respectiv conduita ulterioară comiterii faptei, constând în prezentarea infractorului în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor. Aceste împrejurări vor putea fi avute, însă, în vedere în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei – în timp ce conduita anterioară comiterii infracţiunii, deşi neprevăzută expres, va putea fi analizată în contextul criteriului art. 74 C.pen. privind periculozitatea inculpatului.
În al doilea rând, potrivit noii reglementări, enumerarea circumstanţelor atenuante, deşi rămâne deschisă, nu mai poate fi completată decât prin reţinerea unor împrejurări legate de fapta comisă. În consecinţă, nu mai este posibilă reţinerea unor împrejurări legate exclusiv de persoana infractorului (conduita bună până la comiterea faptei, situaţia familială, împrejurări care, sub imperiul Codului penal din 1969, au fost utilizate nepermis de mult în practica judiciară).
În ce priveşte circumstanţa judiciară regăsită în art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., aceasta trebuie să vizeze acele împrejurări legate de inculpat (circumstanţe personale) sau de faptă (circumstanţe reale), în măsura în care acestea sunt concomitente cu comiterea infracţiunii, sunt strâns legate de aceasta şi conving magistraţii, în sensul că diminuează gravitatea faptei şi / sau periculozitatea infractorului. Nu se vor putea subsuma aici împrejurări de genul conduitei anterioare a infractorului sau al atitudinii sincere, cooperante a acestuia după săvârşirea infracţiunii.
Din modul în care este formulată circumstanţa în Codul penal rezultă că atitudinea ulterioară comiterii faptei sau conduita anterioară comiterii faptei, nefiind concomitentă temporal cu săvârşirea acesteia, nu vor putea fi subsumate circumstanţei în discuţie.
În speţa de faţă, este exclusă reţinerea prevederilor art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., neexistând nicio împrejurare concomitentă temporal cu săvârşirea faptei de către inculpat, care să capete o asemenea valenţă în contextul cauzei.
În sensul că este exclusă, inoportună şi neavenită reţinerea unor circumstanţe atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., în prezenta cauză, stă şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care învederează în Decizia penală nr. ###/A din 01.10.2018 că „în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului. Incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. – teza referitoare la împrejurările legate de fapta comisă care diminuează periculozitatea infractorului – este determinată de existenţa unor elemente care particularizează contribuţia inculpatului la fapta comisă sau poziţia sa subiectivă, reflectând o periculozitate scăzută a acestuia, în contextul infracţiunii săvârşite.
Elementele pozitive anterioare sau posterioare faptei, care caracterizează persoana infractorului, dar nu se raportează la fapta comisă, nu pot fi valorificate prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute în art. 75 alin. 2 lit. b C.pen.”
Pentru a se circumscrie circumstanţei atenuante judiciare prevăzute în art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen., împrejurările legate de fapta comisă trebuie să aibă caracter obiectiv şi să evidenţieze – fie din perspectiva contextului factual în care s-a comis acţiunea incriminată şi s-a produs rezultatul socialmente periculos, fie din cea a particularităţilor infractorului – o gravitate a infracţiunii sau o periculozitate a autorului atât de scăzută încât numai o pedeapsă în limite reduse ar putea asigura o reală atingere a scopului său preventiv-educativ şi a funcţiilor de prevenţie generală sau specială.
Raportat la împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, nu a achitat benevol daunele morale către partea civilă nu rezultă că acesta a conştientizat propriile acţiuni şi gravitatea infracţiunii pentru care este judecat, lipsind exersarea asumării responsabilităţii pentru propria infracţiune.
Pedeapsa aplicată de prima instanţă şi modalitatea de individualizare sunt apreciate ca fiind apte să asigure nu numai o constrângere adecvată, ci şi să inducă inculpatului respectul pentru valorile sociale lezate şi, în genere, pentru normele penale în vigoare, cu alte cuvinte, menite să restabilească ordinea de drept încălcată, îndreptarea şi disciplinarea comportamentală, prevenirea reiterării de noi fapte de gen pe viitor.
În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului şi prejudiciul nepatrimonial încercat de victimă, Curtea apreciază că şi latura civilă a primit o corectă rezolvare şi nu poate fi respinsă, câtă vreme s-a stabilit fără dubiu că inculpatul a ultragiat-o pe persoana vătămată. ”
