În timp ce la Budapesta a fost scoasă în afara legii, compania americană Uber a anunțat că își lansează serviciile la Cluj, ca al doilea oraș din România în care e activă, după București. Activitatea Uber ar putea fi însă oprită după hotărârile care se vor pronunța la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), aceasta primind întrebări de la instanțe din Barcelona, Bruxelles și Lille, care judecă procese cu Uber. Despre sistemul Uber s-a tot scris, așa că vom rezuma în constă: Compania Uber pune la dispoziția oamenilor o aplicație de mobil prin care chemi o mașină înregistrată în …
Citește mai multTag Archives: sesizari
Poliţia Cluj cercetează două sesizări de corupere a alegătorilor
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj a înaintat Poliţiei două sesizări primite cu privire la două cazuri în care alegătorii ar fi fost transportaţi organizat la secţia de vot, iar unii ar fi primit şi bani. PDL a reclamat un caz din comuna Chinteni. “Viceprimarul Miron Teodor a transportat alegătorii din satul mai sus menţionat, către secţiile de votare, cu autoturismul Mercedes, cu numărul de înmatriculare CJ99CCD, proprietate a Şcolii din comuna Chinteni, iar după votare a împărţit acestor cetăţeni îngheţată, faptă care este sancţionată de Art. 386, Alineatul 1- Coruperea alegătorilor- din Codul Penal”, a precizat preşedinele PDL CLuj, Danil …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.