fbpx
Acasă » PROCESE » Trei avocați din cadrul unei societăți din București au primit, definitiv, pedepse cu amânare

Trei avocați din cadrul unei societăți din București au primit, definitiv, pedepse cu amânare

Trei avocați din cadrul unei societăți specializate în insolvențe din Baroul București au primit, definitiv, pedepse cu amânare pentru instigare la folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pentru cei trei avocați din cadrul SCA ”Deleanu Vasile – Avocați”, trimiși în judecată în ianuarie 2018, pedepse cu amânare.

”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr.238/F din 2 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată, numai în ce priveşte cuantumul pedepsei complementare aplicate inculpaţilor Deleanu Ana Aura, Ungureanu Andrei Tudor şi Deleanu Vasile, constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută în art. 66 alin. (1) lit.b) din Codul penal şi, rejudecând, majorează cuantumul acesteia, de la 2 ani la 3 ani.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Deleanu Ana Aura, Ungureanu Andrei Tudor şi Deleanu Vasile împotriva aceleiaşi sentinţe penale.”, se arată în decizia definitivă.

Sentința Curții de Apel București a fost:

”In temeiul art. 386 C.p.p. dispune schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatului DELEANU VASILE din infractiunea de instigare la conflict de interese, prevazuta de art.25 din Codul penal 1969 rap.la art.2531, alin.1 din Codul penal 1969, cu aplicarea art.41, alin.2 din Codul penal 1969 și art.5, alin.1 din Codul penal in infractiunea de instigare la folosirea functiei pentru favorizarea unei persoane prevazuta de art. 47 raportat la art. 301 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.penal si a art. 5 Cod Penal.

In temeiul art. 396 alin. 1, 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen. stabilește pedeapsa de 9 luni inchisoare in sarcina inculpatului DELEANU VASILE pentru savarsirea infractiunea de instigare la folosirea functiei pentru favorizarea unei persoane prevazuta de art. 47 raportat la art. 301 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.penal si a art. 5 Cod Penal cu aplicarea art. 76 Cpenal raportat la art. 75 alin. 2 lit. a si b C.pen.

In baza art. 67 alin. (1) din Codul penal stabileste in sarcina inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, prevazute in art. 66 alin. (1) lit. a) si b) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani care va deveni executabila in ipoteza revocarii sau anularii amanarii aplicarii pedepsei principale.

In baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, stabileste in sarcina inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, prevazute in art. 66 alin. (1) lit. a) si b) din Codul penal care va deveni executabila in ipoteza revocarii sau anularii amanarii aplicarii pedepsei principale.

In baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amana aplicarea pedepsei inchisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit in conditiile art. 84 alin. 1 Cod penal care se calculeaza de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

In baza art. 85 alin. 1 Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a. sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Bucuresti, la datele fixate de acesta;

b. sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;

c. sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea;

d. sa comunice schimbarea locului de munca;

e. sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

In baza art. 86 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevazute in art. 85 alin. 1 lit. c) – e) din Cod penal se comunica de catre inculpat Serviciului de Probatiune Bucuresti.

In baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen. atrage atentia inculpatului asupra faptului ca, in cazul nerespectarii masurilor de supraveghere si obligatiilor impuse si al savarsirii de noi infractiuni in cursul termenului de supraveghere, se poate dispune revocare amanarii aplicarii pedepsei.

2.In temeiul art. 386 C.p.p. dispune schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatei DELEANU ANA AURA din infractiunea de conflict de interese, prevazuta de art.2531, alin.1 din Codul penal 1969, cu aplicarea art.41, alin.2 din Codul penal 1969 ?i art.5, alin.1 din Codul penal in infractiunea de folosire a functiei pentru favorizarea unei persoane prevazuta de art. 301 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.penal si a art. 5 Cod Penal.

In temeiul art. 396 alin. 1, 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen. stabilește pedeapsa de 9 luni inchisoare in sarcina inculpatei DELEANU ANA AURA pentru savarsirea infractiunea de folosire a functiei pentru favorizarea unei persoane prevazuta de art. 301 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.penal si a art. 5 Cod Penal cu aplicarea art. 76 Cpenal raportat la art. 75 alin. 2 lit. a si b C.pen.

In baza art. 67 alin. (1) din Codul penal stabileste in sarcina inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, prevazute in art. 66 alin. (1) lit. a) si b) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani care va deveni executabila in ipoteza revocarii sau anularii amanarii aplicarii pedepsei principale.

In baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, stabileste in sarcina inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, prevazute in art. 66 alin. (1) lit. a) si b) din Codul penal care va deveni executabila in ipoteza revocarii sau anularii amanarii aplicarii pedepsei principale.

In baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amana aplicarea pedepsei inchisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit in conditiile art. 84 alin. 1 Cod penal care se calculeaza de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

In baza art. 85 alin. 1 Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a. sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Bucuresti, la datele fixate de acesta;

b. sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;

c. sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea;

d. sa comunice schimbarea locului de munca;

e. sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

In baza art. 86 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevazute in art. 85 alin. 1 lit. c) – e) din Cod penal se comunica de catre inculpat Serviciului de Probatiune Bucuresti.

In baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen. atrage atentia inculpatei asupra faptului ca, in cazul nerespectarii masurilor de supraveghere si obligatiilor impuse si al savarsirii de noi infractiuni in cursul termenului de supraveghere, se poate dispune revocare amanarii aplicarii pedepsei.

3.In temeiul art. 386 C.p.p. dispune schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatului UNGUREANU ANDREI-TEODOR din infractiunea de complicitate la conflict de interese, prevazuta de art.26 din Codul penal 1969 rap.la art.2531, alin.1 din Codul penal 1969, cu aplicarea art.41, alin.2 din Codul penal 1969 ?i art.5, alin.1 din Codul penal in infractiunea de complicitate la folosirea functiei pentru favorizarea unei persoane prevazuta de art. 48 raportat la art. 301 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.penal si a art. 5 Cod Penal.

In temeiul art. 396 alin. 1, 4 si 10 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen. stabilește pedeapsa de 9 luni inchisoare in sarcina inculpatului UNGUREANU ANDREI-TEODOR pentru savarsirea infractiunea de complicitate la folosirea functiei pentru favorizarea unei persoane prevazuta de art. 48 raportat la art. 301 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.penal si a art. 5 Cod Penal cu aplicarea art. 76 Cpenal raportat la art. 75 alin. 2 lit. a si b C.pen.

In baza art. 67 alin. (1) din Codul penal stabileste in sarcina inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, prevazute in art. 66 alin. (1) lit. a) si b) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani care va deveni executabila in ipoteza revocarii sau anularii amanarii aplicarii pedepsei principale.

In baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, stabileste in sarcina inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, prevazute in art. 66 alin. (1) lit. a) si b) din Codul penal care va deveni executabila in ipoteza revocarii sau anularii amanarii aplicarii pedepsei principale.

In baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amana aplicarea pedepsei inchisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit in conditiile art. 84 alin. 1 Cod penal care se calculeaza de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

In baza art. 85 alin. 1 Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatului trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a. sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Bucuresti, la datele fixate de acesta;

b. sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;

c. sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea;

d. sa comunice schimbarea locului de munca;

e. sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

In baza art. 86 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevazute in art. 85 alin. 1 lit. c) – e) din Cod penal se comunica de catre inculpat Serviciului de Probatiune Bucuresti.

In baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen. atrage atentia inculpatului asupra faptului ca, in cazul nerespectarii masurilor de supraveghere si obligatiilor impuse si al savarsirii de noi infractiuni in cursul termenului de supraveghere, se poate dispune revocare amanarii aplicarii pedepsei.

In temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obliga pe fiecare dintre inculpati la plata a cate 4000 lei reprezentand cheltuielile judiciare avansate de catre stat.”

Acuzațiile transmise la acea vreme de Parchetul de pe lângă ÎCCJ mai jos:

Avocat specializat în insolvență, fost securist, trimis în judecată alătură de soția lui, tot avocată

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina