Acasă » SPECIALIȘTI » Traficul de minori în scopul exploatării sexuale, analizat de psihologul criminalist Gabriela Culda

Traficul de minori în scopul exploatării sexuale, analizat de psihologul criminalist Gabriela Culda

18 octombrie este Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane. Cu acest prilej, psihologul criminalist Gabriela Culda a realizat pentru Clujust.ro o analiză asupra acestui fenomen, cu accentul pe minorii exploatați sexual.

Traficul de persoane este considerată a doua cea mai profitabilă afacere după traficul de droguri. Aproximativ 62% din traficul de persoane din Uniunea Europeană se face în scopul exploatării sexuale (pe locul doi fiind traficul de persoane în scopul muncii forţate). În ultima perioadă, au fost multe cazuri DIICOT  care ne-au atras atenţia asupra traficului de persoane şi a traficului de minori din ţara noastră. Am urmărit arestări în toată ţara, confiscări de averi uriaşe şi reţele complexe de crimă organizată. Investigarea şi desfiinţarea unor asemenea reţele sunt foarte complicate şi presupun deseori ani de urmăriri şi eforturi din partea statului.

Scopul principal al reţelelor de trafic de minori este obţinerea profitului. Abuzurile sexuale ale minorilor se produc însă şi pentru satisfacerea plăcerilor sexuale ale abuzatorilor (membrii ai familiei, cunoştinţe, pedofili, „mentori spirituali”). Nu de mulă vreme am fost şocaţi de un „mentor spiritual” arestat de DIICOT Direcţia Teritorială Mureş, care racola studente de la Facultatea de Arte pe care le angrena în nişte ritualuri sexuale prezentate drept iniţiere spirituală, în schimbul cărora le oferea cazare şi masă. Toată simbolistica şi însemnările găsite la domiciliul abuzatorului ne ducea cu gândul la o realitate psihologică paralelă pe care el o crea. Nu ştim daca persoana în cauză este sau nu diagnosticată cu o tulburare psihiatrică (sexuală sau de altă natură), însă un astfel de caz trebuie abordat diferit faţă de exploatarea sexuală în scopul profitului financiar.

Cum sunt racolate victimele

Victimele sunt racolate sub multe pretexte: de la muncă în străinătate până la tehnica ”loverboy-ul ideal”. Aceasta din urmă strategie este foarte des întâlnită și de regulă puțin cunoscută de comunitate. În viața victimei (care de obicei este într-un punct de vulnerabilitate, fie prin relațiile foarte proaste cu familia, fie prin lipsa de condiții financiare) apare iubitul ideal. De multe ori, acest iubit este introdus de prieteni, cunoscuți. Timp de foarte mult timp (câteva luni) se traiește o relație de iubire, în care victima este tratată extrem de atent, fiindu-i satisfăcute toate nevoile. Apoi i se propune să plece in străinătate fie pentru o perioadă temporară pentru a-și însoți iubitul, fie pentru a-și clădi o viață împreună cu acesta, fie pentru a lucra. Încrederea este deja formată în tot acest timp în care legăturile cu familia sunt tot mai rare. În foarte multe situații victima alege liber să părăsească țara împreună cu traficantul, fără să știe însă ce va păți.

O altă tehnică este acel ”prieten/cunoscut din străinătate care o poate ajuta” (astfel producându-se transferul de încredere). Pe de altă parte, traficantul aplică această tehnică cu multe victime în aceeași perioadă. Când ajung la destinație, victimelor le sunt luate actele și sunt predate (vândute) altor persoane care le exploatează sexual. O problemă foarte delicată din psihologia victimei este legătura de atașament pe care aceasta o formează față de traficant. După foarte mult timp de intervenție psiho-socială victima accepta că acea primă relație nu era una de iubire.

Sindromul Stockholm  – de ce victima apără abuzatorul.

În 23 august 1973, doi barbați înarmați au jefuit o bancă din Stockholm și au ținut ostatici trei femei și un alt barbat pentru 131 de ore. Când au fost eliberați, ostaticii au șocat opinia publică cu atitudinea lor de apărare a celor care i-au abuzat timp de 5 zile. Inclusiv în fața autorităților, victimele luau apărarea infractorilor și îi protejau în declarații. Mecanismul psihologic de apărare a abuzatorului de către victime era cunoscut dinainte în situații de abuz de minori, prizonieri ai războiului, victime ale incestului etc, însă din 1973 poarta numele de Sindromul Stockholm. Ce se întâmplă practic în astfel de cazuri este declanșarea unui sistem de apărare al psihicului victimei, care trebuie să genereze explicații pentru abuzul prin care trece. De aceea multe victime încep să se auto-învinovățească și să găsească justificări pentru abuzatori. Această strategie de supraviețuire psihică este benefică pentru victime, ajutându-le să facă față situațiilor. Partea mai puțin plăcută este că, de regulă, aceste victime nu mai cooperează suficient cu autoritățiile. Este important însă ca organele de cercetare penală să identifice corect acest mecanism și să-l înțeleagă ca atare. Să nu ”se supere” pe victimele abuzurilor că uneori prezintă distorsionat adevărul sau își apără abuzatorul.

Minorii, vulnerabili în faţa abuzului sexual

Categoria cea mai vulnerabilă de minori este cea a ”copiilor străzii” sau cei care „trăiesc pe cont propriu” (chiar dacă nu pe stradă). 90% dintre minorii abuzaţi sunt femei şi 88% între 14 şi 18 ani. 60% au fugit de acasă cel puţin o dată şi 36% au antecedente penale.

Cei mai mulţi dintre minorii exploataţi sexual au un istoric de abuz (violenţă, neglijenţă, abuz emoţional, sexual) în familie şi persoanele care se presupune că le poartă de grijă au comportamente neadecvate ( iresponsabilitate, neglijenţă, exploatare în muncă, abuzuri etc.). De cele mai multe ori, şi după ce încep să practice prostituţia, minorii sunt abuzaţi în mai multe forme şi de proxeneţi şi de clienţi. Consecinţele abuzurilor sexuale duc des la infectarea cu boli cu transmitere sexuală, abuz de substanţe, depresie şi în unele cazuri, suicid. Din toate aceste motive, având în minte natura prostituţiei juvenile, s-a stabilit că atitudinea recomandată din partea forţelor statului faţă de aceşti minori, trebuie să fie una de compasiune. Ei trebuie să fie trataţi ca victime, iar statul trebuie să pună la dispoziția lor servicii de tratament şi suport pentru a le oferi o perspectivă de schimbare.

Combaterea abuzurilor sexuale împotriva minorilor

Pentru a combate abuzurile sexuale împotriva minorilor, primul pas este de a înţelege diversitatea acestui fenomen. Toate formele de prostituţie/abuz au condiţii specifice de intervenţie. Fie că vorbim de traficul de minori de către proxeneţi, de servicii aparent legale ( locuri pentru maseje erotice, escorte), minori care îşi oferă singuri serviciile sexuale, abuzuri sexuale în familie, aderarea la nişte secte ce promovează comportamentele ritualice sexuale, turismul sexual (cetăţeni ce călătorsc în alte state pentru a face sex cu minori străini) sau pornografia infantilă,  toate aceste forme  implică exploatarea sexuală a minorilor.

Una dintre cele mai importante concluzii ale acestor demersuri de combatere a exploatarii sexuale a minorilor este conştientizarea faptului că răspunsul, atitudinea şi abordarea forţelor de drept care intră în contact cu minorii implicaţi în prostituţie, determină felul în care sunt percepuţi minorii: victime sau infractori. Comunitatea trebuie să vină în ajutorul acestor victime printr-o implicare activă. Asistenţii sociali, profesorii şi membrii familiei trebuie să semnaleze cazurile atunci când apar suspiciuni. Organizaţiile ce au ca şi scop combaterea abuzurilor asupra minorilor trebuie să cunoască diversitatea formelor de exploatare sexuală şi condiţiile de risc crescut pentru această categorie şi să intervină prin educaţie şi prevenţie. Statul trebuie să colaboreze cu experţi în intervievare şi în comunicarea cu victimele cu nevoi speciale.  Pe langă toate aceste concluzii asumate şi implementate de SUA, există registre naţionale publice de monitorizare a infractorilor sexuali, inclusiv a celor implicaţi în exploatarea/abuzul minorilor (FBI – Sex Offender Registry, Office of Sex Offender Sentencing, Monitoring, Apprehending, Registering and Tracking).

Sunt ţări care au adoptat o politică foarte dură faţă de toţi infractorii sexuali, obligându-i inclusiv să anunţe vecinii, atunci când se mută într-o altă locuinţă, că au fost condamnaţi pentru infracţiuni sexuale. Multe alte state resping o astfel de stigmatizare, în principal pentru că îngreunează integrarea şi reabilitarea sau pentru că, pot exista condamnări pentru „simple” acte de consum de pornografie infantilă.

Agenția Națională împotriva traficului de persoane  a pus la dispoziție un nr. de telefon gratuit pentru a fi semnalată orice suspiciune cu privire la situații de trafic. Când descoperim un caz de trafic de persoane, contactăm serviciul 112. Când avem dubii cu privire la situația unor persoane, putem contacta 0800800678 pentru a cere să se investigheze.

Prostituţia juvenilă: minorul victimă-infractor

În urmă cu câţiva ani, a început în SUA o campanie naţională de înţelegere şi combatere a prostituţiei juvenile. Au colaborat specialişti ai crimei organizate cu organizaţii de combatere a abuzului sexual, cercetători şi psihologi. Aspecte relevate de ei atunci au dus la schimbarea politicii federale. Din pacate, în România nu au ajuns concluziile lor şi combaterea traficului de persoane este cu atât mai dificilă.

Cazurile ce implică prostituţie juvenilă au fost împărţite în trei mari tipuri:

a) minori exploataţi de un terţ (proxenet). Pe parcursul unui an au fost 793 de arestări care implicau proxenetism. Aproape toate victimele erau fete. În cazurile de crimă organizată, de cele mai multe ori, participă cel puţin un proxenet femeie, care practică sau a practicat prostituţia şi care a fost candva victimă a traficului de minori. 44% dintre proxeneţi aveau între 20 şi 29 ani şi 24% între 30 şi 39 ani.

b) prostituţia minorului pe cont-propriu. Majoritatea minorilor de sex masculin, care îşi oferă singuri serviciile sexuale, o fac pe cont propriu. Mulţi au probleme legate de abuz de droguri sau de orientare sexuală şi sunt respinşi de familie.

c) minori ce primesc bani de la un apropiat (familie sau cunoştinţă) în schimbul abuzului sexual.

O altă clasificare, la fel de importantă a avut ca şi criteriu abordarea poliţiei :

  1. minorul ca victimă (53% dintre cazuri) – a fost arestat doar expoatatorul. Toţi minorii abuzaţi sexual de un apropiat, 66% dintre minorii exploataţi de proxeneţi şi 11% dintre minorii ce practică prostituţia pe cont propriu, au fost consideraţi victime.
  2. minorul ca infractor (31% dintre cazuri) – a fost arestat doar minorul, sau
  3. minorul ca victimă şi infractor (16% dintre cazuri) – a fost arestat şi minorul pentru o infracţiune legată de exploatarea sexuală.

Clasificarea s-a raportat la 1450 de cazuri raportate şi finalizate cu o condamnare, în anul 2005 pe teritoriul SUA. 83% au întreţinut raporturi sexuale, 87% sex oral, 23% sex anal şi 17% sex în grup. Un procent doar de 9% s-au prezentat în faţa clienţilor ca fiind minori.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns