fbpx

Știrile despre urmăriți penal ar putea fi istorie! Amendament la Codul de procedură penală

Pe ordinea de zi a Comisiei speciale parlamentare pentru legislația în domeniul justiției se regăsește un amendament la Codul de procedură penală prin care se propune interzicerea difuzării de informații despre persoane urmărite penal!

Comisia specială parlamentară pentru legislația în domeniul justiției va dezbate, în 14 decembrie, transpunerea directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție.

Potrivit documentului prezentat de Stiripesurse.ro, se propune modificarea Codului de procedură penală astfel:

”La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4) cu următorul cuprins:

(3) În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale.

(4) În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni”.

Autorii amendamentului explică: Pentru respectarea prezumției de nevinovăție se impune ca persoanele împotriva cărora se derulează proceduri judiciare nepublice față de care nu se pot apăra public, să nu fie acuzate în mod public de săvârșirea unor posibile infracțiuni. Acest lucru ar putea fi făcut numai după ce dosarul devine public și într-o formă cenzurată de un judecător, astfel încât acuzațiile formulate pe de o parte să nu fie de natură a influența martorii în declarațiile lor și pe de altă parte să dea posibilitatea celui acuzat public să se apere cu probe pertinente, care pot fi făcute publice. De altfel, în Cauza Morice vs. Franta, în care CEDO a statuat că o persoană acuzată în mod public își poate face apărări publice fără restricții.

De asemenea, se impune ca persoanele care sunt arestate preventiv să nu fie arătate public purtând cătușe sau alte mijloace de restrângere a libertății lor, pentru a nu le fi afectată prezumția de nevinovăție. În cauza Popovi vs. Bulgaria CEDO a reținut că prezentarea încătușată a unei persoane încalcă prezumția de nevinovăție și viața privată (art. 8 CEDO)”, se arată la partea de observații la amendament.

Comments

comentarii

Universitatea Cluj ratează calificarea în finala Cupei României, după ce a fost învinsă de Oțelul Galați cu scorul de 2-1.... Citește mai mult
Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni reprezintă „o îngrijorare enormă”, avertizează OMS.... Citește mai mult

Lasă un răspuns