fbpx

Stand-up comedy juridic cu lectorul Sergiu Golub. A desființat legea insolvenței persoanelor fizice

Cel mai haios lector de la Facultatea de Drept UBB Cluj, Sergiu Golub, nu se dezminte și pare să inventeze un nou gen de prezentare, în care probleme serioase de drept sunt spuse cu umor: Stand-up comedy juridic. S-a râs în hohote la conferința ”Tendințe actuale în procedura insolvenței” când a avut prezentarea lectorul Golub, care din start a captat atenția cu titlul ”Zbor deasupra unei…legi a insolvenței persoanei fizice”, trimitere la capodopera cinematografică Zbor deasupra unui cuib de cuci.

golub-si-paun-zbor-deasupra-unei-legi-a-insolventei-persoanelor-fizice

”Am făcut aluzie la acea operă care încă mai este de bază în SUA, opera care scoate în evidența ideea de anti-erou. Dacă vă mai aduceți aminte ce a făcut bietul McMurphy (personajul principal din film – n.red), o să înțelegeți poate de ce m-am dus cu gândul spre această direcție. Oricum, am și un nume predestinat zborului, adică eram destul de aproape de cei ce știu să-l facă.”, a explicat la început Sergiu Golub.

Acesta a precizat că a vrut să folosească mai multe metafore, dar a amintit că are ”antecedente” de la o conferință de la Timișoara: ”Acum câțiva ani, când era vorba de legea 85/2014, mi-am permis să fac o sugestie legiuitorului că ar fi foarte bine, de multe ori, să fie invitat și un medic psihiatru în comisia de elaborare a actelor juridice, din simplul motiv că se strecurase o normă schizofrenică. Vădit schizofrenică, nici nu trebuia să fii medic să-ți dai seama. După asta au fost reinterpretate vorbele, au spus guri malițioase că am trimis legiuitorul la psihiatru, lucru care nu e adevărat. Am spus să vină psihiatrul la legiuitor. Nuanțele sunt complet diferite. Sigur, după asta, vreo trei luni mi-am cerut scuze, cu diverse ocazii și manifestări.

Am hotărât să recidivez. Nu mai apelez la psihiatru, mergem direct în azil. Așa cum bine știți, acțiunea operei se desfășoară într-un azil. Poate veți spune că nu e așa grav ceea ce urmează, poate așa îi. Am văzut în primul panel oameni pesimiști, unii moderați, alții destul de pesimiști. Eu trebuie să recunosc că sunt un optimist incurabil, chiar romantic. Mie îmi place această lege a insolvenței persoanei fizice. Sunt de-a dreptul încântat pentru simplul motiv că pentru un jurist leneș asta e mană cerească. Vă dați seama ce probleme aveau juriștii care au prins intrarea în vigoare a Codului lui Napoleon. Zeci de ani fără nicio idee nouă, numai platitudini, niște repovestiri. Uite aici pagina, rândul, cuvântul și 200 de articole apar instantaneu.”

În timp ce a arătat pe slide cuprinsul prezentării sale, Golub a precizat: ”Am un aparat foarte sofisticat care măsoară activitatea neuro-cerebrală a sălii. Eu o să vă arăt meniul, mă uit pe aparat și unde văd că există interes, acolo bat șaua ca să priceapă calul. Vă rog pe cei din rândul din spate să nu blocați aparatul!”

”Nu cred că legea în sine e cea mai mare problemă, ci sistemul în care încercăm să o implementăm. Ori, acolo, din păcate, lucrurile sunt mult mai grave decât în interiorul legii.”, a spus lectorul.

Un punct atins de acesta a fost problema de tehnică legislativă din legea 151/2015: ”Este deja un obicei, legiuitorul nu respectă unica lege pe care și-a dat-o sie însuși, legea 24/2000 cu privire la tehnica legislativă. Are aproximativ 100 și ceva de articole, dacă nu mă înșel. Reușește să le încalce de multe ori pe toate și de multe ori. Cred că această lege este un exemplu ilustrativ. Explicațiile sunt multe. E greu să-ți imaginezi că o lege, care se face mai repede decât poate fi citită, poate să fie o lege bună

”Mai e acea problemă numită generic transplant sau implant legislativ, de care suferă legiuitorul nostru în ultima perioadă. Și acolo e o chestie mică de finețe: În principiu, transplantul se face de către un medic foarte bine pregătit. În multe cazuri, la noi transplantul se face de un măcelar. Și apoi să nu ne mirăm că produsul acelui transplant seamănă cu Victor Frankenstein.”, a spus Golub.

Potrivit acestuia, legea insolvenței persoanelor fizice, din start, ne ghidează greșit, ne deturnează de la scopul ei, declarat de inițiatorul căruia nu a dorit să-i dea numele: ”Intenționat nu spun numele și mă bucur că nu s-a spus, pentru că am făcut greșeala asta la un curs de master. birchall_anaGlumeam înainte de asta: M-au întrebat colegii dacă am filmulețe în prezentare. Nu am și mă feresc de filmulețe. Am spus numele inițiatorului proiectului la curs. Cineva mai isteț a dat o căutare pe Youtube și după asta am pierdut o oră de curs. Nu vă spun mai mult, Poate unii au înțeles, m-aș bucura dacă alții n-au înțeles. Sigur, din acel proiect, au mai rămas intacte doar virgulele și punctele. În principiu, totul a fost modificat. Bine pe de o parte, rău pe de altă parte. Măcar acel proiect avea un merit major: avea doar 20 și ceva de articole. Era mic.”

Inițiatorul legii a fost deputatul PSD Ana Birchall (foto), căreia i s-au alăturat alți 150 de parlamentari.

Cel mai tare s-a râs în sală în momentul în care Sergiu Golub a propus ca din comisia de insolvență în cazul unei persoane fizice să facă parte și un preot, care să te scape de păcate.

”Păcate care, părerea mea, sunt mult mai grele decât debitele. Și dacă cumva standardul de viață nu e foarte ridicat la acea persoană, poate apucă să intervină și pe parcurs. Plata să fie stabilită de minister prin normele de aplicare. Dar să nu depășească onorariul administratorului, căci ar fi păcat. E propunerea mea de lege ferenda. Nu știu dacă am dreptul ca cetățean să vin cu ea. Dacă mai strâng 300.000 de semnături, poate reușim. ”, a spus lectorul.

public-conferinta-insolventa

Golub a ridicat întrebarea ”ce este buna-credință?”, în condițiile în care apare foarte des în reglementări: ”Dacă o să dați o căutare acum în Codul civil, probabil o să întâlniți măcar 15 reglementări ale bunei-credințe. Nu e contract special, nu e loc, nu e poveste, fără să bagi un pic de bună-credință. E ca un fel de scorțișoară sau ce se pune pe prăjitură. Termen reglementat și dai un pic de bună credință. Dar o întrebare simplă: ce este buna-credință? Simplu ca întrebare, extrem de complicat ca și răspuns. Culmea că răspunsul trebuie să fie piatră de hotar la această lege. Apare că se adresează exclusiv celor de bună-credință. ”

Comments

comentarii

USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgență procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condițiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituției a expirat „cu mai bine de jumătate de an în urmă”.... Citește mai mult
Probele de competențe vor avea loc după cursuri. Elevii de clasa a XII-a vin normal la program și rămân după ore să dea examenul.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns