fbpx
Uioreanu și Teaha

Societate de avocați din Cluj cu contracte de aproape 25 milioane lei cu CNAIR și Primăria Cluj-Napoca

Societatea de avocatură deținută de Mihai Teaha, fost consilier al lui Uioreanu, și asociata lui, Alexandra Fuzesi, s-a abonat de un an la Primăria Cluj-Napoca, fiind contractată de patru ori prin cumpărare directă. Suma totală a contractelor se ridică la 224.000 lei (circa 46.000 euro). Dar acesta este un ciubuc pe lângă contractele încheiate în ultimele șase luni cu CNAIR, în valoare totală de circa 24,5 milioane lei. Teaha s-a remarcat în perioada lui Horea Uioreanu la conducerea Consiliului Județean, fiind consilierul lui și membru PNL. A fost și cercetat penal pentru că ar fi intermediat o mită, dar a scăpat cu clasare. 

În timp ce mulți avocați au cerut ajutoare de la Stat din cauza crizei provocate de pandemia COVID-19, un avocat din Cluj încasează milioane din contracte pe bani publici.

Este vorba de discretul avocat Mihai Teaha, fost jurist la Compania de Apă până în 2007 când a intrat în Baroul Cluj. Nu vrea să se scrie de el nici de bine, nici de rău. De asemenea, se amuză de avocații care apar în presă cu spețe. Începem să înțelegem atitudinea lui. Când închei contracte cu CNAIR de 24 milioane lei în șase luni și cu Primăria Cluj-Napoca de 224.000 de lei în mai puțin de un an, e de înțeles să vrei discreție.

Potrivit datelor de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, primul contract a fost încheiat în 11 aprilie 2019 și este și cel mai gras: 119.000 lei. Obiectul: ”servicii de expertiza și realizarea operatiunilor prevazute de legea nr. 255/2010”. A urmat unul în noiembrie 2019 de 20.000 lei pentru ”Asistenta, evaluare si reprezentare in vederea dobandirii prin expropriere a imobilelor necesare  pr”

Lista contractelor în ordine descrescătoare a datei

Ultimul contract, din 17 februarie 2020, în valoare de 20.000 lei este pentru ”Serv. intocmire documentații cadastrale, rapoarte evaluare, asistenta „Amenajare parc zona Observator”. Raportul de evaluare întocmit pentru viitoarele exproprieri de pe strada Observatorului pentru un parc se află pe masa consilierilor locali în ședința de astăzi, 3 iunie. În raport se arată că beneficiar este Municipiul Cluj-Napoca, iar client ”Teaha și Fuzesi”. Adică un fel de intermediar. Asta în condițiile în care Primăria Cluj-Napoca are un serviciu juridic cu destui angajați bine plătiți.

Mai jos aveți lucrarea de mare anvergură a societății de avocați pentru care a plătit Primăria. Este ultima pagină din documentația de 81 de pagini atașată proiectului de Hotărâre de Consiliu Local pentru declanșarea procedurii exproprierii.

La o căutare pe SEAP după societatea de avocați Teaha și Fuzeși se poate vedea că în în 2017-2020, contractele cu Primăria Cluj-Napoca sunt singurele încheiate prin cumpărare directă.

24,5 milioane de la CNAIR!

În schimb, prin procedură de licitație deschisă, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a atribuit societății de avocatură Teaha și Fuzeși din Cluj nu mai puțin de cinci contracte din noiembrie 2019 până azi (ultimul în 26 mai), în valoare totală de circa 24,5 milioane lei.

Cele cinci contracte transmise au următoarele obiecte:

”Intocmire documentatii cadastrale, rapoarte de evaluare si asigurare servicii juridice de asistenta si reprezentare in vederea dobândirii prin expropriere/transfer a imobilelor necesare proiectarii si executiei obiectivului de investitie „Autostrada de centura Bucuresti km 0+000 – km 100+900″ – sector Centura Nord km 0+000 – km 52+770″

Intocmire documentatii cadastrale, rapoarte de evaluare si asigurare servicii juridice de asistenta si reprezentare in vederea dobandirii prin expropriere/transfer a imobilelor necesare proiectarii si executiei obiectivului de investitie “Autostrada Sibiu-Pitesti” – Sectiunea 5 Judetul Arges”

Intocmire documentatii cadastrale, rapoarte de evaluare si asigurare servicii juridice de asistenta si reprezentare in vederea dobândirii prin expropriere/transfer a imobilelor necesare proiectarii si executiei obiectivului de investitie „Autostrada Sibiu Pitesti ” – Sectiunea 4 Judetul Arges

„Servicii de „Intocmire documentatii cadastrale, rapoarte de evaluare si asigurare servicii juridice de asistenta si reprezentare in vederea dobandirii prin expropriere/ transfer a imobilelor necesare proiectarii si executiei obiectivului de investitie Autostrada Brasov-Tg. Mures-Cluj-Oradea: LOT 1 – SECTIUNEA 1C Targu Mures – Ogra,Lot nr. 1 Tg. Mures – Ungheni km 0+000 – km 4+500 + drum de legatura si Lot nr. 2: Ungheni – Ogra km 4+500 – km 14+605” LOT 2 – SECTIUNEA 2A Ogra – Campia Turzii, Lot nr. 1 Ogra – Iernut km 0+000 – km 3+600, Lot nr. 2: Iernut – Chetani km 3+600 – km 21+500, Lot nr. 3 Chetani – Campia Turzii km 21+500 – km 37+191”- DRDP Brasov

”Servicii noi similare pentru realizarea exproprierii imobilelor identificate suplimentar necesare proiectarii si executiei obiectivului de investitie „Autostrada de centura Bucuresti km 0+000 – km 100”

Teaha: ”Nu merg cu 24 de milioane acasă”

Contactat de Clujust.ro în legătură cu aceste contracte cu multe zerouri, avocatul Mihai Teaha a precizat că Teaha și Fuzeși este lider de asociere și că este un grup care lucrează pe aceste contracte. Pe SEAP nu apare nicio asociere. De asemeena, avocatul Teaha ne-a spus că majoritatea contractelor cu CNAIR au fost câștigate după contestații în instanță, iar în cazul celor la care au fost declarați câștigători, celeleate oferte au fost declarate inadmisibile. ”Au fost licitații internaționale, la care se putea înscrie oricine. În cazul nostru, s-a întâlnit cererea cu oferta foarte bună. Sumele par mari, dar eu nu merg acasă cu 24 de milioane de lei. Sunt cheltuieli, acum am 180 de topometriști la lucru pe traseul centurii metropolitane a Bucureștiului. Acei oameni trebuie plătiți”, a spus avocatul. Întrebat de Clujust cât ar fi profitul din aceste contracte, acesta nu putut face o estimare. De asemenea, l-am întrebat care e rolul societății de avocatură în aceste contracte, căci nu este vorba de servicii juridice clasice sau procese, ci pare mai mult a fi rolul de intermediar. ”Avocatura nu înseamnă doar procese. Sunt prestări servicii”, ne-a răspuns.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina