fbpx
Cei patru studenți din Cluj, în stânga imaginii

Singura echipă din România la European Human Rights Moot Court Competition de la Strasbourg

Patru studenți de la Facultatea de Drept UBB Cluj au format singura echipă din România care a ajuns în faza finală a European Human Rights Moot Court Competition ce a avut loc la Consiliul Europei din Strasbourg în perioda 12-16 februarie. Din păcate, echipa din Cluj nu a mai repetat performanța de anul trecut, dar merită felicitați oricum pentru că au ajuns acolo. Călin Rus, unul dintre cei patru studenți, semnează relatarea de mai jos:

«Echipa participantă este formată din Cristian Botu, Dorin Giurgi, Cristian Ioan și Călin Rus. Coach-ul echipei a fost dra doctorand Cristina Tomuleț, căreia dorim să-i mulțumim pentru tot sprijinul oferit! De asemenea, dorim să mulțumim Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în special dlui Decan prof.univ.dr. Florin Streteanu, și dlui conf.univ.dr. Radu Chiriță. Echipa noastră este singura care s-a calificat din România (au trimis memorii pentru selecție și echipe ale Universității București și Universității de Vest din Timișoara). În faza finală au fost selectate 20 de echipe, dintre cele 97 de echipe care au trimis memorii, acestea reprezentând peste 30 de țări și peste 40 de facultăți de drept. Competiția a fost câștigată de o echipă din Ucraina, învingând în finală o echipă din Sofia. Locul III a fost ocupat de o echipă engleză, ce reprezenta prestigioasa Universitate Cambridge, aceasta pierzând în semifinale contra bulgarilor.

Studenții (de la stânga la drepta: Cristian Botu, Cristian Ioan, Călin Rus și Dorin Giurgi) alături de coach-ul echipei, Cristina Tomuleț (în mijloc).

Nivelul competiției a fost unul mai ridicat ca în anii trecuți (97 de echipe înscrise în acest an, față de 50 anul trecut), printre care și cinci echipe de vorbitori nativi în faza finală (avantajul limbii engleze native fiind unul semnificativ în cazul pledoariilor).

În prima seară am participat la o recepție organizată de Excelența Sa Domnul Christopher Yvon, diplomat cu rangul de Ambasador, UK Permanent Representative to the Council of Europe. Aici au fost trase la sorți pozițiile și adversarii fiecărei echipe.

Echipa UBB, prezentă la recepția organizată de ES Domnul Christopher Yvon, Ambasador al Regatului Unit pe lângă CoE.

Concursul a constat în selectarea a 20 de echipe pentru a pleda pe baza unei spețe date, în urma trimiterii a două memorii (unul pe partea de acuzare și unul pe partea de apărare). Cazul nostru privea o situație ipotetică în care un terorist era supus unor tratamente contrare articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru ca autoritățile să poată preveni un atac cu bombă ce amenința societatea. Discuțiile purtate priveau mai multe posibile încălcări ale articolelor 3, 6, 8, 13, 15, 17 din Convenție și ale articolul 1 din Protocolul numărul I la Convenție. Tot în legătură cu speța, am auzit zvonuri că ar exista pe rolul Curții un caz contra Turciei, similar cu ceea ce am analizat noi.
Competiția a fost una solicitantă (săptămâni întregi de pregătire), dar și interesantă, prin însăși natura ei, totul culminând cu o experiență unică pentru noi toți – participarea la faza finală și posibilitatea de a interacționa cu oameni deosebiți într-un mediu aparte. Am apreciat constant că juriile au fost formate din oameni foarte bine pregătiți și care cunoșteau îndeaproape speța supusă dezbaterii.

Un alt aspect ce ar putea fi discutat este sistemul de jurizare. Deși juriile au fost de o înaltă calitate profesională și au fost, în mod cert, obiective și imparțiale, faptul că echipele au fost evaluate de jurii diferite (care au, inevitabil, tipuri diferite de a aprecia o prestație) ar putea fi o chestiune problematică. Din păcate, unele echipe ar fi putut primi, pentru aceeași prestație, punctaje mai mici din partea unui juriu și punctaje mai mari din partea altuia, ierarhia finală putând fi astfel afectată. Această situație ar fi putut introduce și un element alea în acumularea punctajelor finale, neexistând o omogenizare eficientă a sistemului de evaluare din partea organizatorilor. Nu știm în ce măsură această chestiune a fost decisivă pentru noi și nu am putea să ne dăm seama exact decât după ce vom observa punctajele finale. Sperăm totuși că nu a fost o astfel de problemă în cazul nostru!

În a doua zi echipa a pledat în clădirea Consiliului Europei, într-o sală de ședință, împotriva unei echipe din Bulgaria ce a ieșit pe locul II la finalul competiției. Juriul a fost alcătuit din trei persoane, fostul Agent Guvernamental al Andorei, o membră a diviziei Rusiei pe lângă CoE și un cadru didactic universitar din Cehia.

În cea de a treia zi echipa a pledat în sala «Jarden» din incinta Curții Europene a Drepturilor Omului, împotriva unei echipe din Elveția, ce reprezenta facultatea de drept a Universității din Lucerna. Juriul a fost din nou unul de un înalt profesionalism, având în componența sa un avocat la CEDO, un Agent Guvernamental și, din nou, aceeași membră a diviziei Rusiei pe lângă CoE care ne-a evaluat și în ziua precedentă.

Discursurile trebuiau să se încadreze în 35 de minute și puteau fi întrerupte oricând de către juriu pentru întrebări suplimentare. Replica avea 5 minute. Pentru partea de ”Applicant” (cel care formulează plângerea în fața Curții) au vorbit Cristian Botu și Cristian Ioan, iar pentru partea de ”Respondent” (cei care au rolul de a se apărat în fața Curții), Dorin Giurgi și Călin Rus. Replicile, atât pentru reclamant, cât și pentru Agentul Guvernamental, au fost susținute de Cristian Ioan. Anunțarea echipelor calificate în faza eliminatorie a avut loc în cadrul unei ceremonii organizate de primăria orașului Strasbourg, la sediul instituției.

După a doua rundă, am dat curs unei invitații primite din partea Misiunii Permanente a României pe lângă CoE și am participat la o întâlnire cu Excelența Sa Domnul Răzvan Rusu, diplomat român cu rangul de Ambasador, Reprezentantul Permanent al României pe lângă Consiliul Europei. Dorim să-i mulțumim pentru invitație și pentru primirea călduroasă!

Echipa UBB, alături de Linda Hamid (Lawyer ECHR, membră a diviziei române la CEDO și absolventă UBB-Drept) într-o sală pentru pledoarii a Curții.

În a patra zi am vizitat biblioteca Curții și am rămas plăcut surprinși de calitatea materialelor găsite acolo. Ne-ar plăcea mult să putem avea acces la cărți similare și în țară, dar din păcate, nu cred că vreo bibliotecă din România speră să aibă un fond de carte similar în viitorul apropiat. Este posibil ca și acest acces la informație să facă uneori diferența între studenții români și cei din Europa Occidentală în cazul unor competiții internaționale.

În ultima zi, a avut loc ceremonia de premiere și echipa noastră a participat la o recepție organizată de Misiunea Permanentă a Ciprului pe lângă Consiliului Europei, Ciprul fiind statul ce deține președinția Comitetului de Miniștri al CoE.

Dorim să le mulțumim încă o dată tuturor celor care ne-au sprijinit pentru a putea participa la un astfel de eveniment, organizatorilor și tuturor celor care ne-au susținut! Ne pare rău că nu am reușit să obținem un rezultat mai bun și le urăm, încă de pe acum, mult succes colegilor care vor participa la anul la această competiție!

În final, într-o notă personală, pot spune că Strasbourgul are un „vibe” aparte, reprezintă, alături de Haga și Luxemburg, un pol important al lumii juridice și mă bucur că am avut ocazia să fac parte din echipa ce a reprezentat Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai la EHRMCC 2017.»

Călin Rus

Comments

comentarii

Un bărbat din Cluj acuzat de șantaj, violarea vieții private, lovire și fals informatic a fost arestat preventiv. El a amenințat o femeie cu publicarea unor imagini intime, obținând astfel 12.000 de euro.... Citește mai mult
Teribilism! O tânără a fost surprinsă de camerele de supraveghere dintr-un autobuz CTP cum se enervează şi sparge cu piciorul uşa autobuzului.... Citește mai mult

Lasă un răspuns