Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Sentință interesantă cu privire la semnificația apăsării butonului Like. Inspecția judiciară și un cunoscut judecător sunt părți

Sentință interesantă cu privire la semnificația apăsării butonului Like. Inspecția judiciară și un cunoscut judecător sunt părți

Semnificația apăsării butonului Like a fost analizată atent, chiar cu expertiză extrajudiciară, într-o Curte de Apel din România.  Inspecția Judiciară și un cunoscut judecător sunt părți în proces.

O persoană pe nume Mihai Șova i-a făcut plângere la Inspecța Judiciară co-președintelui Forumului Judecătorilor din România (FJR), judecătorul Ionuț Militaru de la Curtea de Apel București, cu privire la mai multe like-uri pe care le-a dat acesta pe Facebook. Inspecția a clasat plângerea, iar reclamantul a contestat rezoluția IJ în instanță. Contestația a fost judecată de către Curtea de Apel Constanța, care a respins-o. Motivarea sentinței este una interesantă cu privire la semnificația apăsării butonului Like pe Facebook. Textul motivării îl puteți citi mai jos:

Sentința Civilă Nr. 141/2019 – Curtea de Apel Constanța

Asupra acțiunii de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 11.12.2019, urmare a admiterii cererii de strămutare,  reclamantul Șova Mihai în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, a contestat rezoluțiile de clasare din 3.04.2018 și 7.03.2018 pronunțate de Inspecția Judiciară în privința sesizării disciplinare nr.1091../2018 formulată de reclamant împotriva judecătorului Ionuț Militaru, din cadrul Curții de Apel București.

În fapt, arată reclamantul că, prin sesizarea adresată la data de 01.02.2018 ora 08:12 atât Consiliului Superior al Magistraturii cât și Inspecției Judiciare, a solicitat verificarea magistratului pârât sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) și d) din Legea nr. 303/2004, în esență legate de activitatea Judecătorului Ionuț Militaru pe rețeaua de socializare Facebook (Like-uri la diferite postări eminamente ale unor oameni politici, mesaje proprii și comentarii publice).

Prin rezoluția din 3.04.2018 Inspecția Judiciară a clasat sesizarea cu privire la art. 99 lit.a) din Legea nr .303/2004, precizând că la data de 7.03.2018 a clasat sesizarea cu privire la art. 99 lit. b). Față de sesizarea cu privire la abaterea disciplinară prevăzută la art.99 lit. d) în mod nelegal Inspecția Judiciară nu s-a pronunțat.

Cu privire la rezoluția din 3.04.2018, arată că, în ciuda pretinsei expertize profesionale, concluzia magistratului pârât că nu a desfășurat activități contrare conduitei cerute de lege magistraților este formulată în limitele propriei cunoașteri, a propriilor documentări ale magistratului, fără legătură cu prezenta sesizare.

Este inexplicabilă atitudinea magistratului pârât, ce pretinde o moralitate și conduită conformă, de a accepta implicarea într-o activitate socială descrisă de chiar acesta ca fiind plină de echivoc, întemeindu-se pe un sofism, acela că, din moment ce magistratul nu a dat Like la diferitele postări, comentarii și fotografii cu caracter politic ori licențios decât prin perspectiva Facebook văzută ca sursă de informare, atunci acesta din urmă nu și-a încălcat obligațiile prevăzute de lege.

Magistratul pârât a recunoscut activitatea de pe rețeaua de socializare și Like-uri le date așa cum au fost detaliate pe larg prin sesizare; însă a fost dispus să se pună într-o situație delicată pentru a susține că nu a avut reprezentarea consecințelor juridice ale difuzării în spațiul public al Facebook a opțiunilor sale politice și morale și a avut, cel puțin, circumstanțe atenuante raportat la propriile considerații privind comportamentul neutru pe care l-ar fi avut pe respectiva rețea de socializare.

Or, prezentarea de regrete, justificări psio-comportamentale puerile (legate de accesul unor rude la contul său Facebook, reacții nu neapărat cugetate, curtoazie etc.) conexe poziției de judecător care judecă în materia contenciosului administrativ contestațiile la adresa soluțiilor Inspecției Judiciare privind abaterile disciplinare ale magistraților, nu este de natură a diminua răspunderea sa ori de a minimaliza gravitatea faptelor constatate în prezenta sesizare, de existența cărora magistratul declară că a avut cunoștință.

În principal, atât apărarea magistratului pârât, cât și motivarea Inspecției Judiciare se fundamentează pe așa-zisa semnificație echivocă a butonului „Like” afișat pe paginile rețelei de socializare Facebook.

În subsidiar, motivarea rezoluției Inspecției Judiciare prin care s-a dispus clasarea sesizării se întemeiază pe dubiul propriu în folosirea site-ului www.stalkscan.com au fost practic centralizate activitățile de pe rețeaua de socializare a magistratului pârât, dezvoltând pe marea parte a motivării funcționarea acestui instrument online, inclusiv printr-o expertiză extrajudiciară, în scopul combaterii celor susținute cu privire la „Like”- urile date de magistrat diferitelor postări. Acest dubiu nu este însă de natură a conduce la concluzia că aceasta nu este activitatea sa, cu atât mai mult cu cât a fost recunoscută, iar solicitarea sa de a fi încuviințată o analiză a contului respectiv nu a fost primită de Inspecția Judiciară și nici pârâtul nu a apreciat necesar a depune o copie conformă de pe acest cont de Facebook.

Mai mult, deși sesizarea sa nu a avut niciun element privitor la vreun dosar instrumentat de magistratul pârât, atât acesta cât și inspectorii judiciari, fără a se concentra în mod real pe aspectele de fond ale sesizării, încearcă a acredita ideea unei atitudini părtinitoare conexă soluționării unei astfel de cauze.

Intrucât magistratul pârât afirmă cunoașterea faptului că petentul a depus sesizarea la Consiliul Superior al Magistraturii „cu 4 ore înainte de începerea ședinței de judecată”, că „petentul și doamna I. M. sunt căsătoriți fiind depus la dosar certificatul de căsătorie și o procură”, reclamantul considera că există indicii mai mult decât rezonabile (prin raportare la emisiunea TV din data de 17.12.2017 în care era criticată atitudinea magistratului pârât pe rețeaua de socializare Facebook) cu privire la faptul că pârâtul, înainte de intrarea în ședința de judecată avea deplină cunoștință de persoana sa, soluționând astfel dosarul dedus judecății cel puțin cu rea-credință.

Față de afirmația pârâtului potrivit căreia „petentul nu o fost prezent în sala de ședință și nu m-a recuzat” învederează instanței ca prezența la soluționarea cauzelor în materie civilă reprezintă un drept și nu o obligație. Mai mult, nu a avut știință de compunerea completului de judecată, nefiind interesat de acest aspect, fapt întărit și de neprezentarea sa nici la soluționarea în fond a cauzei la Tribunalul București. În schimb magistratul pârât, dată fiind notorietatea publică a celor relatate de mass-media, avea obligația de a se abține potrivit art. 43 alin. 2 NCPC.

Conex acestor elemente de fapt, prin raportare la afirmațiile lipsite de orice suport probator ale magistratului pârât potrivit cărora „bănuiește o intruziune în viața privată și un atentat la confidențialitatea rețetei sociale” învederează că, anterior emisiunii TV din 17.12.2017, au mai fost prezentate în mass-media activități prezumate neconforme ale pârâtului pe rețeaua de socializare Facebook.

Exemplifica aceste activități, față de care paratul nu s-a mai simțit ofensat, dar urmare cărora și-a șters respectivele postări incriminate:

1.MISTOURILE „REFORMATORULUI” – Judecătorul CAB Ionuț Miltaru se întrece în ironii fine la adresa judecătoarei Evelina Oprina din CSM cu alți magisrați: „Urmeaza un ireality show”, „Ce fac cesemiștii noaptea, când nu dorm”, ”Sorina Marinas:  „Vreau sa vad un Înalt Magistrat la Taraf TV și să ascult o manea pe tema asta”.

2.OBRAZ GROS – Bobita Matilet-Mateescu își ia peste picior colegii din CSM (16 noiembrie 2017).

În plus, față de imparțialitatea magistratului pârât învederează chiar poziția Consiliului Superior al Magistraturii, care prin cererea formulată în dosarul …… a susținut că:

„… plângerea prealabilă împotriva Hotărârii nr. 338/29.03.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost formulată atât de prezenta reclamantă, cât și de Asociația Forumul Judecătorilor din România prin copreședinți Dragoș Călin și Ionuț Militaru.

Unul din motivele de bănuiala legitimă se referă la calitatea reprezentanților legali ai Asociației Forumul Judecătorilor din România de judecători la Curtea de Apei București, domnul Ionuț Militaru fiind chiar judecător la Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, secție competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată.

În cauză, calitatea reprezentanților legali ai Asociației Forumul Judecătorilor, unul dintre titularii plângerii prealabile, de magistrați judecători la instanța competentă să judece cererea, iar a domnului Ionuț Militaru la secția la care cererea a fost repartizată, reprezintă o împrejurare de natură să afecteze aparența de obiectivitate și imparțialitate a judecătorilor ce vor soluționa litigiul.”

Toate aceste aspecte anterior precizate împreună cu cele dezvoltate pe mai departe în prezenta contestație îl îndreptățesc la a considera că magistratul pârât a dat dovadă de rea- credință atât în fața Inspecției Judiciare cât și în soluționarea cauzei deduse judecății.

Referitor la susținerile în fond asupra cauzei:

Cu privire la apăsarea butonului Like ca formă de exprimare a opțiunii politice , înainte de a fi trecut la analiza interpretării juridice a apăsării butonului Like inspectorii judiciari ar fi trebuit să analizeze dacă această apăsare este sau nu o formă de exprimare, în contextul celor sesizate.

În fapt, urmare analizei realizate, atât de expertiza extrajudiciară depusă de magistratul pârât, cât și de Inspecție referitor la apăsarea butonului Like are drept singură concluzie dubiul major cu privire la semnificația atribuită acestei reacții specifice Facebook. Această semnificație este analizată, însă fără nici un suport probator, de Inspecție, exclusiv din perspectiva percepției subiective a magistratului pârât, reținându-se un așa zis caracter echivoc prin raportare la conținutul postărilor Facebook la care magistratul pârât a dat Like.

Or, pentru calificarea abaterii disciplinare se impunea a fi apreciată forma de manifestare a activității pe rețeaua de socializare din perspectivă obiectivă, așa cum ar fi ea percepută de un observator extern independent și imparțial.

Se mai arată că Inspecția Judiciară reține faptul că: „magistrații se bucura de libertatea de exprimare și au dreptul să își dezvolte viața personală prin comunicare”.

„Facebook lasă libertatea cititorului, a publicului în general, de a primi informații în mod liber și din diverse surse și care nu poate fi mai restrâns decât libertatea de a se exprima („de a scrie”) a celui care a postat un text.

„Activitatea desfășurată pe Facebook de către judecătorul cercetat trebuie însă analizată și din perspectiva dreptului la respectarea vieții private și de familie și a dreptului privind libertatea de exprimare prevăzute de art.8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”

„Inexistența unei jurisprudențe interne sau în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la reacțiile de pe rețelele de socializare din care să rezulte previzibilitatea și claritatea în utilizarea acestora, se înfățișează ca un culoar nedefinit, dar care reclamă intervenția autorităților competente în a trasa anumite coordonate de natură a îmbina obligațiile subsumate standardului de conduită a unui magistrat cu libertatea acestuia de exprimare.”

Contrar art. 30 din Constituția României care instituie că „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”, inspectorii judiciari limitează neîntemeiat această libertate exclusiv la forma sa scrisă.

Se mai arată că în ceea ce privește formele și mijloacele de exprimare, dezvoltătoare ale libertății de exprimare, textul constituțional este unul cuprinzător: viu grai, scris, imagini, sunete și alte mijloace de comunicare în public.

Așadar, chiar calificarea dată de Inspecție „reacțiilor specifice Facebook prin raportare la acțiunea „imputată” magistratului este circumscrisă „libertății de exprimare”.

Pe cale de consecință, devine evident că și în opinia inspectorilor judiciari este conturată convingerea că apăsarea butonului Like reprezintă o formă de exprimare.

Astfel, interpretarea juridică a apăsării butonului Like devine una de ordin secundar atât timp cât aprecierile date de magistratul pârât diferitelor postări de pe rețeaua de socializare Facebook au avut drept obiect mesaje cu caracter eminamente politic, probate prin DVD-ul înaintat Inspecției.

Or, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 „judecătorii și procurorii sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice” aspecte întărite și de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Cu privire la semnificația butonului „Like” se arată că, magistratul pârât, atât prin propria declarație cât și prin intermediul expertizei extrajudiciare, acreditează ideea unui prezumat caracter echivoc al butonului „Like” susținând că acesta „nu confirmă/preia un anumit mesaj, ci este folosit și pentru a reacționa la chestiuni extrinseci mesajului (atitudine, curaj, frustrare, dezamăgire, compasiune etc.) în funcție de contextul personal al celui care îl postează.” Magistratul pârât mai afirmă că „aș vrea sa precizez că este destul de dificil să-mi reamintesc dacă am apreciat în toate situațiile în mod voluntar anumite postări”.

Față de acest aspect Inspecția Judiciară, tot spre a susține așa-zisul caracter echivoc, reține că „în contextul expus, pornind de la conținutul acestor condiții sau mai precis din modul în care s-au prevăzut anumite definiții pentru diferite reacții cu aplicabilitate în mediul virtual se observa că pentru reacția de tip „like” nu poate fi identificată o astfel de definiție.

Prin urmare, în lipsa unei asemenea definiții care să poată concura la realizarea unei imagini elocvente, lipsită de echivoc referitoare la semnificația acestei reacții, analiza de față va avea ca punct de plecare traducerea exclusivă a acestuia din limba engleză în sensul de „a place”. Chiar și în aceste condiții semnificația acestuia este echivocă existând un grad mare de incertitudine cu privire la intenția cu care acesta a fost accesat. Mai mult, afirmă Inspecția Judiciară existența unui așa-zis „dubiu major cu privire la semnificația atribuită unor „reacții” specifice Facebook”.

Față de acest ultim aspect arată reclamantul că în procedura disciplinară nu s-a cerut magistratului pârât explicitarea în concret a acestor intenții și acțiuni, chestiune ce ar fi lămurit obiectul sesizării.

Reclamantul invedereaza ca, in opinia sa, este de nepermis, cel puțin din punct de vedere profesional, unui magistrat să se angajeze într-un mediu social, fie el și virtual, prin asumarea unor poziții publice, identificate cu calitatea sa de magistrat, și să susțină ulterior propria culpă în sensul că respectivele abordări ar fi fost unele echivoce semantic ori terminologic.

In măsura în care ar fi fost contestate cele susținute prin sesizare, dată fiind natura cercetării disciplinare, fie magistratul pârât putea pune la dispoziția Inspecției copia digitală nemodificată si nealterată a activității sale pe Facebook, fie Inspecția Judiciară avea posibilitatea legală de a sesiza Facebook Inc cu privire la atestarea codurilor sursă din format html pe care le-a prezentat. Așadar, dubiul la care se face referire, pe lângă faptul că este eliminat de codurile sursă depuse la sesizare (care nu permit o astfel de ambiguitate), putea fi eliminat prin efectuarea de probatorii suplimentare. De altfel, pârâtul nu a negat activitatea sa de pe rețeaua de socializare, astfel că „dubiul” la care se face referire în rezoluția de clasare a fost eliminat.

Contrar oricărei logici juridice nu a fost adoptată niciuna din soluțiile anterior precizate, ci s-a purces la o laborioasă așa-zisă analiză semantică a verbului „a place”, fără nici un suport probator și fără nicio finalitate juridică.

Magistratul pârât a învederat prin „apărări” ca documentele electronice depuse în dovedirea activității sale nu ar „conține elemente de certificare care să excludă posibilitatea ca informația originală din mediul Online să fi fost alterată înainte de a fi salvată în formatul respectiv” depunând chiar o expertiză extrajudiciară a DVD-ului probator. După cum reiese din chiar rezoluția contestată „apărările” magistratului pârât au constat într-un număr de 98 file.

Or, cu toate că a solicitat, prin notificarea adresată Inspecției Judiciare, depunerea de către magistrat a unei copii digitale nemodificate și needitate a întregului cont de Facebook, tocmai pentru a se putea efectua verificările necesare, în loc să purceadă la efectuarea unei expertize extrajudiciare magistratul avea la dispoziție, în locul contestării indirecte a celor pe care el le susține, calea cea mai simplă a încuviințării acestei notificări. Aceasta cu toate că magistratul pârât recunoaște activitatea sa de pe contul rețelei de socializare.

Mai mult, deși chiar Inspecția Judiciară apreciază Facebook drept imagine virtuală a vieții sociale recunoscând astfel calificarea acesteia ca spațiu public, prin „apărările” formulate magistratul pârât uzitează formulări neconforme susținând chiar că „bănuiesc o intruziune în viața privată și un atentat la confidențialitatea rețelei sociale”.

Deși nu probează în niciun fel nici „intruziunea” și cu atât mai puțin „atentatul”, magistratul prin întreaga sa motivare dovedește fie necunoașterea modului de funcționare al rețelei sociale și al interacțiunii dintre membrii acesteia, fie reaua-credință în administrarea „apărărilor” sale.

Astfel, magistratul pârât afirmă că „aș vrea să precizez ca este destul de dificil să-mi reamintesc daca am apreciat în toate situațiile în mod voluntar anumite postări” cu toate că prin întreg cuprinsul celor peste 7 pagini reținute de rezoluție drept „apărări” ale sale, magistratul încearcă a acredita atât ideea că activitatea contului său de Facebook nu i-ar aparține în integrum personal cât și că această activitate relevată de DVD-ul probator ar fi efect al unor „simple erori de natură tehnică („bugs”, „glitch”)” care ar face ca „aparența să fie cu totul alta decât realitatea”. Într-o apărare cu totul puerilă susține, deși invocă în mod repetat „viața privată”, că la contul său au avut acces „și alte persoane” ori „rude, mama și sora mea”.

Pe cale de consecință, din chiar declarația magistratului pârât, deși încearcă o întreagă teorie, nesusținută probator, cu privire la semnificația butonului „Like” parțial reținute și de Inspecția Judiciară prin raportare la „opinia instanței de la Strasbourg ” rezultă cu puterea evidenței că acest magistrat, așa cum declară, a apreciat în mod voluntar anumite postări.

În limba română, potrivit DEX, este neechivocă semnificația verbului „a aprecia” definită ca „a prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)… [Pr.: -ci- a] – Din fr. apprecier.”. Astfel fiind, deși magistratul pârât susține că „butonul „Like”, presupunând că a fost folosit voluntar și nu accidental nu confirmă/preia un anumit mesaj” este de domeniul evidenței că aprecierea, spre exemplu prin Like dat mesajului „Muie Iordache” (la momentul la care domnul Flordin Iordache era ministru al justiției în funcție), este una neechivocă și în acord cu considerațiile subiective ale magistratului posesor al contului de Facebook.

Susținerile magistratului pârât potrivit cărora încearcă a acredita ideea că Like-urile date diferitelor postări nu ar fi fost voluntare, ci accidentale sunt contrazise de sutele de astfel de Like-uri probate cu DVD-ul anexat sesizării adresate Inspecției Judiciare.

Contrar oricărei logici juridice și cu atât mai mult uneia cerute unui magistrat în scaun este afirmația magistratului pârât, cu referire la activitatea de pe contul său de Facebook pe care a sesizat-o, potrivit căreia „schimbul de reacții (n.n. pe rețeaua Facebook prin Like) nu sunt neapărat cugetate”, recunoscând astfel implicit culpa sa în activitatea sa online.

Față de „apărările” magistratului pârât cu privire la fotografiile ce înfățișează execuții, spânzurări ori atentate teroriste prin care susține că acestea a apare pe „site-urile unor publicații prestigioase” chestiune reținută și de Inspecția Judiciară ca „imagini provenind din concursuri de artă fotografică, prezentate la nivel internațional de publicații prestigioase (World Press Photo, The New York Times, BBC, NBC etc.)” acestea apar lipsite și de suport probator și de logică juridică.

Astfel, dacă ar fi să luăm în considerație această viziune ar însemna că simpla origine a unei fotografii ori a unui videoclip la o agenție mass-media ori organ de presă ar exonera de orice fel de răspundere utilizatorul respectivului conținut media.

Pe cale de consecință, ar trebui să înțelegem, în optica Inspecției Judiciare, că folosirea și postarea în mediul online de către un utilizator de Facebook a unei fotografii reprezentând, spre exemplu, membri ai DAESH (ISIS) ori decapitări ale unor oameni, ar exonera de orice răspundere utilizatorul respectiv pe simplul motiv că respectivul conținut media ar fi fost generat inițial, spre exemplu, de Al Jazeera (un post mass-media cel puțin la fel de prestigios și de renumit ca BBC, The New York Times). Față de acest ultim aspect arată că pe întreg spațiul european, dar și în România au fost dispuse condamnări la pedeapsa cu închisoare pentru astfel de activități în mediul online, în speță chiar pe conturi de Facebook, fără ca utilizatorilor respectivi să le fi fost încuviințate apărări în sensul celor reținute de inspecția Judiciară .

Mai mult, faptul că un conținut media a ajuns la cunoștința publicului prin vehicule mass-media (online sau tipărit) este o chestiune de fapt, fără de care publicul nu ar fi fost încunoștințat, dar utilizarea acestui conținut cade în sarcina exclusivă a utilizatorului.

Sau, să înțelegem că dacă utilizatorul rețelei Facebook ar da Like unei postări ce promovează Holocaustul ori Fascismul, Inspecția Judiciară ar reține caracterul „echivoc” al butonului „Like”. Și, deși a sesizat Inspecția cu privire la aprecierea de către pârât a liricii unui poet recunoscut ca simbol al mișcării legionare, față de acest aspect nu s-a făcut nicio referire în rezoluția contestată.

În concluzie, expertiza extrajudiciară depusă de magistratul pârât este una pro causa, având ca obiect un DVD pe care l-a depus anexă sesizării, care, așa cum rezultă din rezoluția Inspecției Judiciare, se axează pe forma sesizării și nu pe fondul acesteia. În condițiile în care magistratul pârât avea la dispoziție cea mai simplă cale a copiei digitale a contului Facebook pentru a dovedi sau nu, veridicitatea celor susținute, acesta a ales extrem de dubios calea unei expertize extrajudiciare care nici măcar nu a vizat contul său de utilizator Facebook.

Dincolo de faptul că este vorba de reacții (emoții) exprimate public sub forma de simboluri introduse de Facebook la mijlocul anului 2016, ca urmare a solicitărilor utilizatorilor rețelei de a avea la dispoziție o opțiune Like/Dislike, pentru limba română este neechivocă atât semnificația verbului „îmi place” (așa cum apare pe paginile Facebook în limba română, iar nu cum a reținut Inspecția Judiciară drept „a place” – infinitiv, impersonal) cât și a verbului „am apreciat”.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române verbul a place semnifică „o agrea; a avea un sentiment de satisfacție; a-i conveni.

Pe cale de consecință devine evidentă agrearea, însușirea și aprobarea mesajelor, comentariilor și conținutului media apreciate prin Like de magistratul pârât.

Cu privire la accesul public la aprecierile magistratului pârât , apărările formulate de magistratul pârât și cele reținute de inspectorii desemnați în cauză denotă o cunoaștere deficitară a modului de interacțiune al utilizatorilor rețelei sociale Facebook.

Învederează faptul că toate Like-urile evidențiate prin sesizarea formulată la adresa magistratului pârât se referă la postări ce au caracter public și nu privat. Așa cum a arătat prin punctul de vedere tehnic comunicat Inspecției Judiciare au fost relevate exclusiv toate activitățile cu caracter public desfășurate pe rețeaua de socializare Facebook de către magistratul pârât.

Astfel, chestiunea legată de „securizarea contului” ține exclusiv de Alerte de conectare (Login Alerts), pentru a primi o alerta de fiecare data când cineva se conectează la contul tău de pe un dispozitiv nou sau dintr-un browser nou, Opțiunea Aprobări de conectare (Login Approvals) – îți oferă posibilitatea de a-ți folosi telefonul mobil ca mijloc suplimentar de asigurare a securității, Generator de coduri (Code Generator)-îl poți folosi în aplicația de Facebook pentru mobil pentru a reseta parola sau a genera coduri de securitate pentru aprobările de conectare, Parole de aplicații (App Passwords) – parole de „unică folosință” pe care le utilizezi când te loghezi în aplicații și îți păstrează parola de Facebook în siguranță, Contactele de încredere (Trusted Contacts) – poți alege între 3 și 5 prieteni pe care sa îi adaugi ca și contacte de încredere, Browserele și aplicațiile tale (Your Browsers and Apps) – poți revizui ce browsere ai folosit în trecut și unde ești conectat/a (Where You’re Logged In) – poți utiliza această opțiune pentru a revizui și gestiona locurile în care ești conectat la Facebook în momentul respectiv.

Se poate observa astfel că niciuna dintre aceste setări nu are nicio legătură cu Like-urile date postărilor publice și cu vizibilitatea acestora. Astfel, această opțiune („securizarea” contului) nu are legătură cu „publicitatea” contului, faptul că a împărtășit opiniile sale către public fiind evidente

Opinia magistratului pârât potrivit căreia „în legătură cu modalitatea în care petentul a ajuns la contul meu, personal nu a știut de un asemenea motor de căutare și nu este unul uzual. Se bazează pe un algoritm al facebook-ului care în prezent este în litigiu datorită folosirii datelor personale (staik).” Dovedește necunoașterea atât a modului de funcționare al API-urilor Facebook cât și a litigiului Cambridge Analytica (arătat pe scurt în continuarea prezentei contestații).

Faptul că acesta afirma despre stalkscan că „nu am știut de un asemenea motor de căutare și nu este unul uzual” reprezintă cel mai probabil o culpă a dezvoltatorului respectivului software în a-l încunoștința pe magistrat despre existența motorului de căutare.

Cât privește litigiul în care este implicat Facebook în prezent acest litigiu se derulează în Statele Unite ale Americii, despre care chiar Inspecția Judiciară reține că ar fi un spațiu de drept separat de cel european, e drept doar atunci când încearcă a respinge argumentele pe care le-a adus. Însă, cu privire la datele personale, la viața privată și la activitatea din mediul online Facebook, învederează că însuși fondatorul acestei rețele în cuprinsul declarației sale din fața Camerei Reprezentanților că „de fiecare dată când cineva decide să distribuie ceva pe Facebook, există un control. Chiar în acel moment. Nu este un control îngropat undeva în setări, este chiar acolo”, sau, cu alte cuvinte, fiecare utilizator de Facebook decide ce publică și ce face public.

Mai precizez că în fapt motorul de căutare stalkscan, așa cum a precizat și în sesizare dar așa cum este precizat pe chiar site-ul gazdă al respectivului motor de căutare, acesta nu implică în nici un fel datele pe care utilizatorul le consideră a fi confidențiale. Acest motor acționează practic ca un centralizator pentru postările Facebook așa cum acționează motorul de căutare google pentru paginile web. Strict din punct de vedere tehnic o pagină web ce este oprită de la indexarea pe internet nu va fi niciodată afișată de nici un motor de căutare. În mod similar, și în cazul stalkscan, dacă utilizatorul Facebook își restricționează o anumită postare ea nu va fi niciodată evidențiată în rezultatele căutării. Funcțiunea unui astfel de motor se poate asimila și unui centralizator din domeniul imobiliar, spre exemplu, ce poate cuprinde prin intermediul unei soluții software oferte ale unor diferite agenții imobiliare, cu site-uri web diferite.

Nici Inspecția Judiciară nu a cuprins la adevărata sa semnificație litigiul în care este implicată în prezent compania Facebook Inc. Cu toate că a respins argumentele jurisprudențiale depuse de reclamant, prezentate sub forma Amicus Curiae emis de chiar Facebook Inc. cu privire la semnificația butonului Like, reține însă că ar fi relevant modul în care a accesat toate reacțiile magistratului pârât indicate în sesizare.

Magistratul pârât, dacă dorea să îi fie restricționat accesul dinspre exterior spre postările și activitatea sa pe Facebook, avea posibilitatea restricționării accesului la un număr de utilizatori limitat explicit și voluntar. Faptul că a ales liber consimțit să lase deschis publicului accesul la activitatea sa de pe Facebook în nici un caz nu poate fi imputată oricărui terț utilizator și cu atât mai puțin să poată fi calificată, în mod aberant, drept un „atentat” la viața sa privată.

Este de domeniul absurdului ca cineva să își construiască o casă cu pereții de sticlă iar atunci când terțe persoane sesizează proprii sensibus conduite ilicite acesta să își invoce propria culpă.

Potrivit Facebook „apăsarea butonului îmi place, sub o postare publicată de tine sau de un prieten pe Facebook, este o modalitate rapidă de a arăta că îți place postarea respectivă, fără să adaugi un comentariu”, iar persoanele care pot vedea acea postare vor vedea faptul că îți place, va fi publicată o postare în cronologia ta care va arăta că îți place postarea și persoana care a postat conținutul media va primi o notificare că l-ai apreciat.

Pe cale de consecință, cât timp postările apreciate de magistratul pârât aveau caracter public aprecierile realizate de acesta prin apăsarea butonului Like au intrat în spațiul public putând fi vizualizate de orice utilizator Facebook

Așadar, toți cei de pe rețeaua de socializare care puteau vedeau pagina la care s-a acordat „Like” puteau vedea cine a acordat acest calificativ acestei postări.

Chiar suspendarea activității contului de Facebook al magistratului pârât după sesizarea Inspecției Judiciare, coroborată cu refuzul de a pune la dispoziția Inspecției Judiciare o copie digitală nemodificată și needitată a întregului cont, întărește suspiciunea că acesta dorește ascunderea adevărului și prezentarea unei realități neconforme cu situația de fapt.

Cu privire la API-urile Facebook din motorul de căutare , arată că fără a mai detalia aspectele de natură tehnică expuse pe larg în punctul de vedere înaintat Inspecției Judiciare cu referire la accesul la Like-urile și elementele publice ale contului de Facebook al magistratului pârât se impun suplimentar precizări cu privire la funcționarea rețelei de socializare.

Astfel, prin aprecierile subiective formulate atât de magistratul pârât cât și de inspectorii judiciari sunt relevate gravele necunoașteri tehnice , care nu au fost suplinite de nicio altă formă tehnică de suport.

Astfel, motorul de căutare utilizat în a evidenția activitatea magistratului pârât (Stalkscan) este o interfață de tip „front end” gratuit care utilizează așa-numitele Graph API dezvoltate de Facebook și puse la dispoziția terților dezvoltatori pentru a căuta informații publice (metadate) despre orice utilizator de pe Facebook.

Acest Graph API este modul principal de a obține date în și din platforma Facebook, fiind un API low-level de tip html pe care aplicațiile îl pot utiliza pentru a interoga în mod programatic datele, a posta conținut nou, a gestiona anunțuri, a încărca fotografii și a efectua o mare varietate de alte activități.

Termenul de API este acronimul de la Application Programing Interface care în limba română se poate traduce ca interfața de programare a aplicațiilor și reprezintă un set de reguli și specificații cu ajutorul cărora un program poate accesa și folosi resursele oferite de un alt program. Cu alte cuvinte, un program care oferă API-uri permite altor programe să interacționeze cu acesta automat, de la program la program sau de la program la sistem de operare, fără să fie nevoie de folosirea unei interfețe grafice de utilizare (Graph) și fără cunoștințe legate de arhitectura sau elemente de programare ale programului ci doar folosirea specificațiilor de utilizare a API-ului oferit.

Colectarea informațiilor personale ale utilizatorilor Facebook – și abilitatea de a obține informații neobișnuit de bogate despre prietenii utilizatorilor – se datorează designului și funcționalități i Graph API-ului Facebook.

Este important faptul că marea majoritate a problemelor care au apărut ca urmare a acestei integrări au fost menite a fi caracteristici, nu bug-uri tehnice și în nici un caz așa cum susține pârâtul drept „simple erori de natură tehnică „bugs”, „glitch”.

Graph API-ului Facebook este o interfață de dezvoltare sau la nivel de aplicație care a urmat unei versiuni anterioare denumită “REST” a API-ului Facebook. Introducerea Graph API-ului Facebook a fost anunțată de Facebook ca o modalitate revoluționară de a înțelege și de a accesa viețile sociale ale oamenilor potrivit devizei inventatorului rețelei Facebook „construim un web unde socialul este valoarea implicită”.

Inclusiv autoritățile de aplicare a legii au primit acces la informații cu caracter personal și funcții de căutare avansată în activitățile, conexiunile și stările emoționale ale utilizatorilor Facebook, dincolo de ceea ce au „postat” și au interacționat prin intermediul platformei și aplicațiilor. Începând cu anul 2017, Instagram are o funcționalitate asemănătoare Graph API.

Graph API Facebook a reprezentat o revoluție în furnizarea de date pe scară largă.

Acesta a convertit oamenii, conexiunile, locațiile, actualizările, rețelele, istoriile personale și a rețelele sociale extinse – în mod literal – în „obiecte”, făcând ca ofertele companiei Facebook și datele pe care utilizatorii le-au generat să devină mai viabile din punct de vedere economic.

Un exemplu de funcționare pe bază de API-uri este site-ul rolii.ro ce pune la dispoziția publicului jurisprudența națională obținută prin intermediul ECRIS.

Un alt exemplu ce pune în evidență setări diferite ale API-urilor cu privire la accesibilitatea informațiilor publice este cel de la nivelul instanțelor de judecată. Astfel dacă la sediul fiecărei instanțe pot fi accesate fizic anumite informații privind cauzele (număr dosar, părți, soluții pe scurt, nume/prenume judecători, depuneri înscrisuri etc) aplicația ECRIS CDMS accesată prin intermediul portalului portal.just.ro oferă doar parțial aceste informații.

Așadar, faptul că magistratul pârât a ales să pună la dispoziția publicului diversele activități de pe rețeaua de socializare fără a înțelege pe deplin aspectele de natură tehnică și juridică implicate, nu poate fi sub nicio formă imputată nici Facebook și nici dezvoltatorului motorului de căutare stalkscan, care doar le-a indexat și centralizat. Aceste activități puteau fi oricum observate de pe paginile și conturile apreciate, neexistând nimic privat în acestea.

Faptul că o interfața web dezvoltată pe bază de API-uri publice ale Facebook (putea foarte bine să fie și motorul de căutare google.com) publică a magistratului pârât ține exclusiv de culpa sa, căci a acceptat că, realizând acele activități, ele pot fi cunoscute de alte persoane și pot fi identificate de toți ceilalți.

Inspectorii judiciari, la rândul lor, nu au verificat și nici nu au înțeles mecanismele esențiale – cum ar fi evoluția tehnologică a Graph API-ului și relevanța sa directă pentru povestea Cambridge Analytica (profilare de personalitate în scop electoral dezvoltată pe bază de teste de personalitate completate voluntar de 320.000 alegători din SUA).

Cu toate acestea, au făcut considerații false cu privire la „furturi de like – uri” sau problema Cambridge Analitica, care a fost înțeleasă și prezentată deformat în rezoluție.

Reține Inspecția că „din punctul de vedere al laturii subiective este relevanta atitudinea adoptată de magistratul cercetat, prin declarațiile date în cursul cercetării disciplinare a precizat  „… contul meu de Facebook este securizat de la momentul înființării iar lista mea de prieteni este confidențială neputând fi văzută de ceilalți utilizatori …”.

Noțiunea de măsuri de securizare este una extrem de subiectivă iar, din perspectiva celor reținute prin rezoluția inspecției Judiciare, apare ca fiind lipsită de orice suport probator. Simplul fapt de a lăsa ușa deschisă și a susține ulterior securizarea prin simpla afirmare a utilizării unei uși nu este de natură a complini propria culpă ori neglijență.

În plus, nici magistratul pârât nu detaliază în concret ce înțelege prin măsuri de securizare și nici inspectorii judiciari nu cer lămurirea acestor aspecte și probarea lor.

Securizarea se referă la imposibilitatea de acces în cont, iar nu la activitatea publică, deoarece dacă paginile apreciate sau site-ul apreciat sunt publice Like-ul este PUBLIC.

Or, sesizarea nu s-a referit exclusiv la propriile postări de pe propria pagină căci programul de căutare identifică numai acele activități publice, nu pe cele din privat . Or, cât timp a probat activitățile publice ale magistratului pârât, până la proba contrarie susținerile acestuia sunt nereale, cu atât mai mult cu cât pârâtul a refuzat să facă așa-zisa probă contrară cu o copie a contului său, ceea ce a refuzat să facă.

Cu privire la caracterul public al activității magistratului pârât , se arată că activitatea de pe rețeaua de socializare a fost făcută publică încă de la data la care s-a realizat, aspectele de răspândire ulterioară către mai multe persoane decât în etapa de acordare de „Like” nefiind relevante.

Primo, nu are nicio relevanță din perspectiva abaterii disciplinare faptul că publicul este ori nu utilizator al rețelei de socializare Facebook.

Secundo, așa cum s-a arătat anterior, prin apăsarea butonului Like la diferitele postări setate de către autorii lor ca fiind adresate publicului larg, această opțiune a magistratului pârât a devenit cunoscută tuturor acelor utilizatori Facebook care au apreciat la rândul l or respectiva postare.

Această susținere a pârâtului privind confidențialitatea listei de prieteni vine în contradicție cu chiar Decizia nr. 4546/2014 a ÎCCJ, reținută ca și chestiune jurisprudențială de aceștia, potrivit căreia „profilul personal pe Facebook chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane tot public este, oricare dintre prieteni putând distribui informațiile postate de titularul paginii”.

Mai mult, este de notorietate și la îndemâna și a inspectorilor judiciari prin simpla accesare a motorului de căutare google.com simpla apăsare a butonului Like poate fi configurată public cu acuratețe personalitatea utilizatorului rețelei de socializare Facebook.

Or, cât timp magistratului pârât „îi place”, după cum rezultă din materialul probator aflat pe DVD-ul înaintat Inspecției Judiciare: „muie”, „hoți”, „huligan”, „iresponsabil”, „fuck legea”, „jos labele”, „ne-a belit”, „ciuma roșie”, „meșteșug de tâmpenie”, „papagal”, „securist” etc. prin asocierea cu diferite personalități publice și lideri politici ai coaliției aflate la guvernare, publicul larg este pe deplin îndreptățită a-și pune serioase semne de întrebare cu privire la caracterul persoanei magistratului pârât și probitatea morală a acestuia, chesțiune ce ar fi trebuit să preocupe primordial inspectorii judiciari, dar care, din rațiuni ce țin exclusiv de deferența cerută prezentei acțiuni se abțin la o calificare prin judecăți de valoare.

Cu privire la așa-zisul litigiu în care este implicată compania Facebook se arată că Inspecția Judiciară susține că „nu este lipsit de relevanța nici incidentul legat de modalitatea în care Facebook gestionează datele cu caracter personal și cum acestea sunt puse la dispoziția unor terți” iar magistratul pârât face vorbire de un „algoritm al facebook-ului care în prezent este în litigiu datorita folosirii datelor personale (stalk)”.

Se mai arată că la acest moment nu este declanșată nicio procedură judiciară împotriva companiei Facebook, nici cea rezidentă în SUA nici cea rezidentă în Irlanda, care să vizeze așa-zisul „stalk” deoarece nu aceasta este chestiunea imputată companiei, iar pârâtul a recunoscut în mod explicit activitatea sa, dând însă o altă conotație acesteia.

Cu privire la respectarea normelor deontologice de către magistratul pârât , arată că un extras din Ghidul practic de etică profesională pentru judecători și procurori, ediția 2017, disponibil pe site-ul web al Institutului Național al Magistraturii, ghid dezvoltat în parteneriat chiar cu Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii unde se afirmă că: „în ceea privește transparența, publicul larg și părțile la un proces au dreptul de a cunoaște activitățile extrajudiciare ale magistraților. De aceea, este de dorit ca publicul să aibă acces la informații referitoare la desfășurarea oricăror activități extrajudiciare, așa cum este și practica din alte țari europene”.

„O atenție specială merită mijloacele de comunicare sociale. Magistratul trebuie să fie extrem de atent cu orice postare pe rețelele de socializare. Trebuie să se limiteze – dacă dorește sa aibă un cont de Facebook, Twitter sau ceva asemănător – la a posta informații, comentarii sau evenimente ce nu sunt legate de activitatea sa judiciară (legată atât direct de dosarele magistratului, cât și de tot ceea ce are de a face cu legea și justiția) sau informații cu caracter general referitoare la domeniul juridic”.

Concluzia care se impune este că magistratul pârât trebuie să se abțină de la orice activități care ar putea afecta imaginea de imparțialitate și independență a justiției.

Cu referire la aprecierea paginilor unor oameni politici, contrar susținerilor pârâtului că respectivele „pagini de Facebook nu reprezintă „pagini de campanie” ale unui partid politic” se arată că aprecierile date de magistratul pârât chiar dacă nu se referă la pagini proprii ale unor partide (ce sunt doar câteva în întreg socialul Facebook românesc) aparțin unor oameni politic declarați ca apartenență pe chiar respectivele pagini (parlamentarii Cosette Chichirău, Mara Calista și pagina lui Dacian Cioloș).

În activitatea Inspecției Judiciare, în măsura în care aceasta ar fi fost cu adevărat diligentă, pe baza materialului probator depus, ar fi trebuit să fie analizată și activitatea magistratului pârât pe rețeaua de socializare Facebook desfășurată în timpul programului de lucru al instanței (între orele 08.00 și 16.00, conform Deciziei CCR 605/2014), exemplificând câteva din aceste postări (mesaje scrise) ale magistratului pârât scrise în timpul programului de lucru: Data 19 septembrie 2017, ora 10:04; Data 4 octombrie 2017, ora 09:51; Data 12 decembrie 2017, orele 09:50,10:17 și 12:50; Data 13 decembrie 2017, ora 14:01; Data 15 decembrie 2017, ora 12:52; Data 18 decembrie 2017, ora 12:08; Data 19 decembrie 2017, ora 11:17, Data 21 decembrie 2017, orele 08:17 și 13:54; Data 26 ianuarie 2018, orele 10:32,14:14 și 14:27; Data 31 ianuarie 2018, ora 09:38; Data 1 februarie 2018, ora 14:52; Data 6 februarie 2018, ora 09:48.

Cu privire la presupusa lipsă de autenticitate a activității contului de Facebook se arată că, în loc a afirma o presupusă lipsă de autenticitate a celor depuse prin DVD-ul probator înaintat Inspecției Judiciare, pârâtul ar fi a avut la îndemână calea cea mai simplă a punerii la dispoziția Inspecț iei a copiei digitale a contului Facebook.

Aceasta însă nu poate contrazice în opinia sa, cele peste 14.200 de pagini de cod sursă.html ale activității contului Facebook al magistratului pârât. A crede că cineva poate scrie atâtea pagini de cod software astfel încât să reflecte imaginea paginilor proprietare Facebook este o dovadă clară cel puțin de necunoaștere a celor mai elementare noțiuni de operare PC, aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul declară cunoștințe de „sisteme de operare Windows șt Linux” și „Internet knowledge”.

Afirmația magistratului pârât potrivit căreia ar exista doar ”simpla menționare a numelui …alături de numele altor utilizatori” este contrazisă flagrant de miile de pagini de coduri sursă anterior precizate, aflate pe DVD-ul înaintat Inspecției, ce atestă din punct de vedere software atât contul Facebook al pârâtului cât și activitatea acestuia (inclusiv cu data și ora aprecierii prin apăsareal butonului Like).

Cu privire la chestiunile jurisprudențiale internaționale , se arată că a înaintat Inspecției Judiciare mai multe soluții jurisprudențiale europene și americane, aceasta a reținut în rezoluția contestată exclusiv cele referitoare la SUA.

Întreaga argumentație a inspectorilor judiciari se întemeiază pe faptul că „Reacțiile de pe rețelele de socializare nu au făcut niciodată obiectul unei jurisprudențe consacrate, în dreptul intern sau în sistemul Convenției Europene, din care să rezulte cu claritate și previzibilitate riscul aplicării unor sancțiuni disciplinare pentru acestea. ”

Afirmă pârâtul că „Nu cred că prezumțiile echivoce invocate de către petent legate de reacții pot constitui în general temei suficient pentru atragerea răspunderii disciplinare cu atât mai mult cu cât nu există precedente în această direcție în dreptul intern și în jurisprudența CEDO” iar inspectorii judiciari „lipsa unei jurisprudențe în acest domeniu sau a oricăror criterii sau linii directoare care să ilustreze un comportament virtual compatibil cu standardele de conduită impuse unui magistrat’ și „inexistența unei jurisprudențe interne sau în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la reacțiile de pe rețelele de socializare din care să rezulte previzibilitatea și claritatea în utilizarea acestora”.

Această chestiune prin intermediul căreia pârâtul și inspectorii judiciari încearcă a se deroba analiza conformă a abaterii disciplinare sesizate prin afirmarea unui așa-zis echivoc al semnificației și implicațiilor juridice ale apăsării butonului Like („îmi place”) vine în contradicție cu principiul statuat de art.5 NCPC potrivit căruia „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă”. Astfel, aceasta este o formă de denegare de dreptate, deoarece inspectorii judiciari se abțin de la a judeca întrucât apreciază că nu ar exista jurisprudență în acest sens.

Așadar, faptul că nu ar exista o jurisprudență națională ori a CEDO cu privire la implicațiile apăsării butonului Like nu ar fi trebuit să oprească inspectorii judiciari să analizeze în concret consecințele juridice ale unui astfel de gest.

Logica juridică firească, mai ales când sunt implicate entități de reglementare extrateritoriale, în situații în care lipsește reglementarea națională ne conduce la analiza de drept comparat.

Astfel, în momentul în care un utilizator apasă butonul Like („îmi place”) la postarea unui utilizator Facebook singurul care poate controla cine anume poate vizualiza persoanele care au dat Like este acel emitent al postării.

Faptul că magistratul pârât și-ar fi setat diferite opțiuni de confidențialitate privind contul său Facebook și vizibilitatea activității sale nu are absolut nicio relevanță cu privire la terții utilizatori Facebook, ale căror postări le-a apreciat prin Like. Cu alte cuvinte, atât timp cât magistratul pârât a dat Like unor postări setate de emitenții utilizatori Facebook ca fiind general accesibile publicului larg atunci acea activitate a magistratului a devenit implicit accesibilă public, indiferent de ceea ce susține magistratul pârât că și-ar fi setat pe contul său.

Astfel, din soluțiile instanțelor din Belgia, Elveția, Franța, Germania și SUA ce au fost puse la dispoziția Inspecției Judiciare rezultă cu prisosință semnificația apăsării butonului Like.

În primul rând, întrucât vorbim de un dezvoltator software cu rezidența în SUA ar trebui ca în principal să fi fost avute în vedere atât reglementările proprietarului rețelei de socializare (Facebook) cât și punctele sale de vedere asumate și susținute în instanțele de judecată.

Potrivit sentinței pronunțate de United States Court of Appeals for the Fourth Circuit, în cazul No.12-1671 la data de 18 septembrie 2013 privind pe B. Bland; D. Ray Carter, Jr.; D. W. Dixon; R.W. McCoy; J. C. Sandhofer; Debra H. Woodward, Plaintiffs – Appellants, v. B. J. Roberts, individuaily and in his official capacity as Sheriff of the City of Hampton, Virgin ia, Defendant – Appellee:

„La nivelul cel mai de bază, făcând clic pe butonul „îmi place” se face literalmente publicarea afirmației ca utilizatorul „îi place” ceva, care este ea însăși o declarație de susținere. În contextul unei pagini de pe Facebook de campanie politică, înțelesul că utilizatorul aprobă candidatura a cărei pagină îi este plăcută este inconfundabilă. Faptul că un utilizator poate folosi un singur clic al mouse-ului pentru a produce acel mesaj că îi place pagina, în loc să scrie același mesaj cu mai multe apăsări de taste individuale, nu are nicio semnificație constituțională”.

„În concluzie, a da like unei pagini de campanie a unui candidat politic comunică aprobarea de către utilizator a candidatului și susține campania prin asocierea utilizatorului cu acesta, în acest fel, aceasta este echivalentul de Internet al afișării unei pancarte politice în fața curții (…).”

Tribunalul districtual pentru conflicte de muncă Dessau-Roblau (Germania) a pronunțat la 21.03.2013 prin decizia ArbGlCal48/11 (pusă la dispoziția Inspecției Judiciare), în dosarul 0321.1CA148.11.0A, cu obiect „Concediere după ofense aduse angajatorului prin apăsarea butonului „Like” de pe contul de Facebook” prin care a reținut că rețelele sociale precum Facebook au devenit o platformă publică. Instanța a reținut și că membrii acestora trebuie să fie conștienți de faptul că anumite acțiuni pot avea repercusiuni din partea angajatorului lor iar consecințele comportamentului necorespunzător sau chiar insultele în detrimentul angajatorului sau altor persoane cum ar fi spre exemplu clienții etc. în cadrul unor astfel de rețele sociale pot conduce chiar la concediere fără preaviz. Judecătorii au decis că, prin faptul că un utilizator dă „Like” unui articol defăimător de pe Facebook, persoana care apasă butonul „îmi place” adoptă conținutul ca și cum ar fi al său propriu și este, prin urmare, răspunzător din punct de vedere juridic ca și când ar fi postat el însuși conținutul respectiv, considerând-o încălcare a obligației de loialitate.

Tribunalul Districtual Zurich (Elveția), prin decizia din 29.05.2017 în dosarul GG xxxxxx (pusă la dispoziția Inspecției Judiciare), a condamnat o persoană pentru mai multe calomnii, pentru că a apreciat, printre alții, comentarii defăimătoare ale unor terțe persoane de pe Facebook cu „îmi place” („Like”).

Instanța a constatat că persoana a reprodus indirect și a răspândit comentariile defăimătoare prin apăsarea butonului Like („îmi place”) cu un rating pozitiv. Tribunalul districtual din Zurich a decis că declarațiile menționate încalcă onoarea reclamantului privat. Postările pe care acuzatul le-a etichetat sau le-au „plăcut” cu „Like” nu provin de la el, ci de la o terță parte. Cu toate acestea, acest lucru nu este decisiv: făcând clic pe butonul „Like”, acuzatul a aprobat în mod clar conținutul defăimător și a făcut-o în nume propriu. Declarațiile sale au fost difuzate pe Facebook, fiind astfel puse la dispoziția unui număr mare de persoane.

Tribunalul corecțional din Meaux a condamnat o persoană în vârstă de 30 de ani la 3 luni de închisoare pentru faptul că a dat „Like” unei fotografii postate pe rețeaua Facebook de către Daesh (cunoscută și sub denumirea de Stat islamic) Publicația „plăcută” de către persoana în cauză prezenta o fotografie a unui membru Daesh ținând în mână capul unei femei decapitate. Pentru instanță, aprecierea unei astfel de imagini într-o rețea socială a fost considerată ca fiind suficientă pentru condamnare pentru apologia terorismului.

În această speță, Jean-Baptiste Bougerol adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Tribunalul corecțional Meaux, a declarat: „când dăm „Like” conținutului unei publicații, este pentru că noi considerăm că nu este șocant sau că noi aderăm la acesta.”

Avocatul inculpatului a învederat că clientul său folosea un cont privat și că avea „setări de confidențialitate activate”, susținere care nu a fost avută în vedere de instanța franceză.

Curtea pentru litigii de muncă Liege (Belgia) în dosarul nr. 2016/AL/94 a soluționat la 24.03.2017 o cauză în care un contabil al unei asociații non-profit a fost concediat pentru faptul că a dat „Like” unor postări de pe rețeaua de Facebook. Astfel cum rezultă din articolul publicat de ziarul belgian L’Echo, din 28.12.2017 (pus la dispoziția inspecției Judiciare), s-a apreciat că „Prin urmare, merită să ne amintim că este nevoie de prudență în rețelele sociale”. În acest caz, lucrătorul a abuzat astfel dreptul său și a riscat să submineze o instituție. În plus, faptul că lucrătorul a fost avertizat că nu își poate permite să transmită acest tip de umor antisemit și provocator și că aceasta este o circumstanță agravantă, a spus avocatul. Curtea a reținut că: „Fiecare lucrător are dreptul la libertatea de exprimare, dar această libertate de exprimare nu poate în nici un caz să afecteze imaginea asociației și a liderilor acesteia.”

Instanța a declarat, prin urmare, că există un temei serios pentru concedierea lucrătorului: „Domnul L. este acuzat că a „plăcut” (n.n. prin Like,), prin intermediul profilului sau de pe Facebook, legături cu mișcările „Quenelliers”, care au arătat în special considerente despre antisemitism, sionism, Israel și artistul Dieudonne. Aceste publicații urmăresc, cu un umor discutabil, poziția lui Israel, a străinilor și a artistului Dieudonne. Instanța consideră că aceste publicații nu pot fi decât controversate în ceea ce privește caracterul frecvent rasist și discriminatoriu al acestor publicații, în sensul că vizează populația evreiasca și străinii.

Curtea notează că „Like” este tradus în limba franceza și apare pe pagina Facebook a lui L. ca „îmi place” ceea ce poate fi înțeles de către toată lumea că nu numai că domnul L. este interesat de aceste publicații, dar și că le apreciază.

Domnul L. s-a angajat în noiembrie 2013, ferm și irevocabil, să nu mai publice în rețelele sale sociale umor care ar putea să jignească opinia publică sau să dea o imagine care nu ar trebui să fie, în orice caz, din celula L, dar mai ales din ierarhia sa. Este adevărat că menționarea „Like” sau „îmi place” unei publicații pe o pagină Facebook nu implică publicarea pe această pagină Facebook a publicației. Cu toate acestea, din momentul în care pe site-ui său facebook este publicat ca domnul L. se bucură de publicațiile pe care le-a apreciat, instanța consideră că domnul L. a publicat pe rețeaua lui Facebook indicații de publicații „pline de umor”, care ar putea să jignească opinia publică și publicațiile care dau cu siguranța o imagine care nu ar trebui sa fie cea a ASBL L. și ai ierarhiei sale.

Prin urmare, instanța consideră că domnul L. nu și-a respectat angajamentul.

Cu siguranță, domnul L. are dreptul la libertatea sa de exprimare. Aceasta libertate de exprimare nu poate în nici un fel să perturbe grav imaginea organizației non-profit ASBL L. și a managerilor acesteia.

În căzul de față, prin aprecierea publicațiilor discriminatorii cu conotații rasiste și antisemite, domnul L. a abuzat de dreptul sau și a riscat să dăuneze unei instituții, ASBL L., ASBL, care intenționează să aibă un obiect de integrare socială. Această organizație non-profit nu poate, prin urmare, să tolereze faptul că unul dintre agenții săi manifestă o postură intolerantă fie cu străini, fie cu oameni cu credințe religioase diferite.

Domnul L. a fost avertizat în mod corespunzător că nu și-ar putea permite vehicularea sau a face să se vehiculeze umor unei imagine cu conotații rasiste și/sau antisemite și importanța pe care o avea pentru ASBL L. că poziția acestuia ar trebui să denote o imagine departe de orice discriminare între oameni. Prin publicarea unor „Like-uri” cu privire la publicațiile sulfuroase, cu accente rasiste sau antisemite, nu numai că domnul L. nu și-a respectat angajamentul, dar a riscat să ofere ASBL L. o imagine trunchiată, având în vedere comportamentul adoptat de unul dintre lucrătorii lui pe Facebook.

Instanța consideră că vina comisa este gravă. Intr-adevăr, nu numai că domnul L. nu respectă instrucțiunile date de angajator și considerate ca rezonabile, dar prin comportamentul său riscă sa afecteze imaginea ASBL L

Această eroare este atât de gravă încât face de îndată și definitiv continuarea unor relații de lucru imposibile.”

Similar cu susținerile Inspecției Judiciare, acuzatul a susținut, între altele, că și-a respectat angajamentul, deoarece nu a publicat nimic pe pagina sa de Facebook și că „faptul de a da Like nu poate fi asimilat unei postări” și că “libertatea de exprimare trebuie păstrată”. Instanța nu a fost de acord cu aceste apărări și a considerat că „lucrătorului căruia îi plac publicațiile de pe site-uri cu umor scabros, care transmit idei cu accente rasiste, și-a însușit de fapt aceste idei”, a afirmat avocatul din cauză, domnul Cari Vander Espt. Desigur, susține curtea, „fiecare lucrător are dreptul la libertatea de exprimare, însă această libertate de exprimare nu poate în nici un caz să deranjeze imaginea ASBL și a liderilor săi”. în acest caz, lucrătorul și-a abuzat astfel dreptul și a riscat să submineze o instituție. în plus, faptul că lucrătorul a fost avertizat că nu își poate permite să transmită acest tip de umor antisemit și provocator este o circumstanță agravantă, a spus avocatul. Instanța a st abilit, prin urmare, că este un temei serios stabilit pentru concediere.

Din cele expuse mai sus rezultă cu puterea evidenței că „apărările” magistratului pârât nu ar fi trebuit primite de inspectorii judiciari, care ar fi trebui să deruleze o procedură disciplinară diligentă și nu coniventă cu magistratul pârât care a aflat așa cum chiar el susține în propria declarație de depunerea cu 4 ore înainte de începerea ședinței de judecată de sesizarea subsemnatului. Rezultă așadar indicii mai mult decât rezonabile cu privire la divulgarea rezultatelor cercetării disciplinare către persoane neautorizate în acest sens.

În plus, inspectorii judiciari afirmă o așa-zisă jurisprudență a CEDO cu aplicabilitate în materia semnificației și consecințelor apăsării butonului Like, prin invocarea unei cauze Albayrak c. Turciei: „relevantă este și jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului care prin deciziile pronunțate cu privire la acest aspect a statuat că reacțiile de genul „Like” specifice Facebook, pot avea semnificația simplă că utilizatorul „a citit”, „a văzut”, „a remarcat” postarea, nu pot avea consecința restrângerii „libertății de exprimare”, deoarece urmărirea anumitor subiecte cu grad mare de generalitate nu este, în sine, de natură a afecta activitatea unui judecător (cauza Albayrak c. Turciei).”

Din consultarea portalului Curții Europene a Drepturilor Omului a identificat cauza înregistrată sub numărul xxxxx/97, înaintată Curții la 15 septembrie 1997.

Față de acest aspect învedereză că rețeaua de socializare Facebook, în fapt compania Facebook Inc., a fost înființată în anul 2004.

Dincolo de faptul că în cauza Aibayrak c. Turciei nu este absolut nicio trimitere la utilizarea Like-urilor în rețelele sociale, invocarea de către inspectorii judiciari a unei așa-zise jurisprudențe CEDO, prin raportare la această cauză, în scopul argumentării respingerii sesizării formulate la adresa magistratului pârât, sunt false și de-a dreptul hilare, incompatibile cu rolul și poziția inspectorilor judiciari într-un stat de drept.

Și fiindcă a fost invocată jurisprudența CEDO învedereză câteva elemente cu adevărat reținute de Curtea de la Strasbourg :

„Curtea reiterează că obligația de loialitate și de discreție datorată de funcționarii publici, și în special de cei din sistemul judiciar, impune ca difuzarea de informații, chiar exacte, să fie făcută cu moderație și cu bună-cuviință (Kudeshkina c. Rusiei, cauza nr. ../05, par. 93)”

„Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale societății democratice, care exista nu numai pentru informațiile sau ideile primite favorabil ori considerate ca inofensive sau indiferente, dar și pentru cele care rănesc, șochează sau neliniștesc, potrivit pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere fără de care nu există o societate democratică. Aceste principii se aplică și membrilor funcției publice, ei beneficiind de libertatea de exprimare, chiar dacă statul îi poate supune, datorită statutului lor, unei obligații de rezervă. Este necesară respectarea unui just echilibru între dreptul fundamentai al omului la libertatea de exprimare și interesul legitim al unui stat democratic ca funcția publică să acționeze într-un scop legitim. Magistrații de rang înalt și, în general, funcționarii ordinului judiciar trebuie să utilizeze libertatea de exprimare cu reținere ori de câte ori autoritatea și imparțialitatea puterii judiciare sunt în joc. Aceasta nu le interzice însă magistraților să exprime opinii științifice în domeniul dreptului constituțional, chiar dacă această materie are automat implicații politice, mai ales dacă respectivul punct de vedere este împărtășit de un număr mare de persoane. Magistratul rămâne în limitele libertății de exprimare dacă nu sunt făcute comentarii asupra cauzelor aflate pe rol, dacă nu se critica sever persoane sau instituții, dacă nu sunt aduse injurii înalților funcționari, dacă nu se produc consecințe negative asupra mandatului de magistrat ori asupra procedurilor în curs sau iminente.” (Wille c. Lichtenstein, cauza nr. xxxxx/95).

„Curtea a recunoscut că este firesc să existe așteptări din partea oficialilor din sistemul judiciar să se folosească cu reținere de libertatea lor de exprimare ori de câte ori autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești ar putea fi puse în discuție” (Baka c. Ungariei, cauza nr. xxxxx/12, pag. 164).

Or, cât timp activitatea magistratului pârât pe rețeaua de socializare Facebook nu a avut ca obiect instanțele, față de cele sesizate, aspecte legate de funcționarea și reformarea sistemului judiciar, independența și inamovibilitatea judecătorilor ori alte aspecte care țin de interesul general al sistemului judiciar în ansamblul său, ci au vizat opțiuni și manifestări politice la adresa coaliției aflate la guvernare și însușirea unui mesaj și limbaj licențios, greu de reprodus chiar și în cuprinsul prezentei contestații, reclamantul considera că acesta a depășit cu mult limitele de protecție oferite de art. 10 din Convenție.

Libertatea de exprimare nu poate fi exercitată dincolo de orice limite de un magistrat, presupunând, ca orice altă libertate socială, luarea în considerare a unor interese de ordin general, precum și a unor interese de ordin personal, între acestea din urmă regăsindu-se reputația și drepturile ce aparțin altor persoane, dar și dreptul acestora la un proces echitabil.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat într-adevăr, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un ziarist, care-și exercită libertatea sa de expresie în condițiile recunoașterii fără nicio rezervă a rolului esențial ce revine presei într-o societate democratică, își asumă „îndatoriri și responsabilități” a căror întindere depinde de situația concretă în discuție și de procedeul tehnic utilizat, jurisdicția europeană reamintind că paragraful 2 al art. 10 din Convenție prevede limitele exercițiului libertății de exprimare, urmând a se determina dacă, în circumstanțele particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate trece înaintea „îndatoririlor și responsabilităților” de care sunt ținuți ziariștii în exercitarea activității lor.

S-a mai statuat că libertatea de exprimare este incidență și în cazul „informațiilor” ori „ideilor” care ofensează, șochează sau deranjează, iar pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenție (dreptul la reputație), un atac împotriva reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vieții private (cauza A.c. Norvegiei, 9 aprilie 2009, nr. xx/06, par. 64).

În cauza Ralu Filip Traian c. României (cauza nr. 46131/06, Decizia din 27 mai 2014) Curtea Europeană a reamintit criteriile care ar trebui aplicate pentru a analiza modul în care instanțele naționale pun în balanță dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la respectarea vieții private, și anume: „contribuția la o dezbatere de interes general; reputația persoanei și subiectul articolului în cauză; comportamentul anterior al reclamantului; modul de obținere a informațiilor și veridicitatea lor; conținutul, forma, impactul publicării, dar și gravitatea sancțiunii impuse” (Axel Springer AG c. Germaniei, [MC], nr. 39954/08, par. 90-95, 7 februarie 2012 și Tănăsoaica c. României, nr. 3490/03, par. 41,19 iunie 2012).

Mai recent, în cauza Palomo Sânchez ș.a. c. Spaniei ( Decizia din 12 septembrie 2011) CEDO a reținut că nici în chestiuni de interes general „nu se poate justifica folosirea unor caricaturi și expresii injurioase, nici măcar în cadrul raportului de muncă”. Cu privire la afișarea unor așa-zis caricaturi de către angajații concediați Curtea a arătat că acestea „nu constituiau o reacție instantanee și nechibzuită în cadrul unui schimb oral rapid și spontan, care se caracterizează prin excese verbale. Din contră, era vorba despre afirmații scrise, publicate în deplină luciditate și afișate public în interiorul societății”. În privința celor reținute de instanțele naționale cu privire la libertatea de exprimare „în opinia Curții, concluziile la care au ajuns acestea nu ar putea fi considerate nerezonabile. În această privință, Curtea subliniază astfel, pe lângă caracterul injurios al caricaturii și textelor în litigiu, faptul că acestea erau destinate mai mult să îi atace pe colegi pentru mărturia depusă în instanță decât să promoveze o acțiune sindicală în privința angajatorului.” învederând părților că „o atingere adusă onoarei persoanelor prin intermediul unor expresii grosolane care constituie insulte sau injurii într-un mediu profesional prezintă, din cauza efectelor perturbatoare, o gravitate deosebită, în măsură să justifice sancțiuni severe.” (par, 73-76)

Pe cale de consecință, chiar dacă și în jurisprudența CEDO s-a statuat că stilul jurnalistic, fie el întemeiat pe rațiuni stilistice, constituie o parte a comunicării ca formă de expresie, fiind astfel protejat, împreună cu conținutul expresiei, iar exprimarea jurnalistică poate fi asezonată cu percepții personal-subiective sau cu formule nu întotdeauna adecvate esențial este ca, pentru a rămâne sub protecția art. 10 din Convenție, limbajul utilizat să nu fie subordonat unicului scop de a insulta, nefiind permis ca satira să conducă la mesaje jignitoare, la atacuri personale și gratuite.

Altfel spus, satira se menține în limitele sferei licitului dacă respectă drepturile personalității și, ca atare, trebuie să păstreze o anumită măsură și mai ales, nu trebuie să se apeleze la această formă de exprimare cu intenția de a prejudicia, ceea ce nu este cazul în situația articolelor și postărilor expuse prin prezenta contestație.

Dreptul la liberă exprimare nu este absolut, exercițiul sau putând fi restrâns în măsura în care limitarea este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică {acestea fiind criteriile impuse de Curte EDO, în cauza Lingens c. Austriei). Libertatea de exprimare nu poate leza valori ocrotite de lege, cum ar fi demnitatea, onorarea, dreptul la propria imagine.

Referitor la jurisprudența națională cu privire la libertatea de exprimare se arată că potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 7025/2013) s-a statuat în același sens:

„Prin exprimarea de către magistrat a acelor opinii care, unui observator rezonabil, (persoana de buna-credință, dezinteresata și informată) îi pot crea îndoieli cu privire probitatea profesională și moralitatea unui coleg, Secția pentru judecători a apreciat că s-au depășit limitele libertății de exprimare în raport cu dreptul persoanei la propria imagine, la onoare și la reputație.

Este adevărat că dreptul la exprimare este garantat atât constituțional, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă acesta poate suferi anumite limitări și restrângeri determinate de necesitatea protejării reputației și drepturilor altei persoane (de exemplu, dreptul la un proces echitabil), în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului statuându-se că o persoană care îndeplinește o funcție publică a acceptat anumite restricții ale exercițiului libertății de exprimare, restricții ce sunt inerente acestei funcții.

De asemenea, Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară recomandă ca „judecătorul, ca orice cetățean, are dreptul la libertatea de exprimare, libertatea convingerilor, libertatea de asociere, de a forma grupuri, dar își va exercita aceste drepturi în așa fel încât să nu prejudicieze demnitatea funcției judecătorești sau imparțialitatea și independența puterii judecătorești” (Norma 4).

Astfel, expresiile de genul „un tovarăș procuror”, „toți acei tovarăși”, „uzurpatori ai lui Hristos și ai Legii Lui” și „ar fi păzit cu strășnicie temnița comunistă” folosite de recurentă, sunt de natură a crea unui observator rezonabil (persoană de buna-credință, dezinteresată și informată) îndoieli cu privire la probitatea profesională și moralitatea persoanei vizată de respectivul articol, fiind evidentă depășirea limitelor unei exprimări care trebuie să se raporteze la obligația de rezervă.

Astfel, din ansamblul reglementărilor și jurisprudenței menționate mai sus, se desprinde concluzia că libertatea de exprimare a magistraților se exercită cu precădere sub auspiciile Convenției Europene privind Drepturile și Libertățile Fundamentale și implicit, ale practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, atât în ceea ce privește îndatoririle și responsabilitățile specifice care le revin celor ce înfăptuiesc justiția, cât și în ceea ce privește restrângerea exercitării acestui drept, necesare garantării autorității și imparțialității puterii judecătorești.

Ca atare, nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că prezentarea într-o manieră eminamente beletristică a unor experiențe existențiale proprii nu îndeplinește exigența de încălcare a demnității funcției de judecător pe care o deține, precum și a independenței și imparțialității corpului judiciar.

Pe cale de consecință, față de toate cele antereferite, solicită admiterea prezentei contestații, desființarea rezoluției atacate și obligarea Inspecției Judiciare la continuarea procedurii disciplinare în această cauză.

De altfel, având în vedere că sesizarea adresată Inspecției Judiciare a avut în vedere și săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004, apreciaza că Inspecția a refuzat în mod nelegal să se pronunțe în privința acesteia.

La data de 19.06.2019 pârâta Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul Mihai Șova, ca neîntemeiată.

Pârâta arată că dosarul nr.1091/../2018 a fost înregistrat la Inspecția Judiciară –  Direcția de inspecție judiciare pentru judecători, la data de 09.02.2018, ca urmare a sesizării formulate de reclamantul Șova Mihai. O sesizare cu conținut identic a fost înaintată și Consiliului Superior al Magistraturii și înaintată cu adresa nr…. din data de 14.02.2018 Inspecției Judiciare, unde a fost înregistrată sub același număr.

Ulterior, la data de 27.02.2018, petentul a depus la Inspecția judiciară_ o notificare prin care a solicitat ca Inspecția Judiciară să-i ceară domnului judecător Militaru Ionuț să pună la dispoziția instituției o copie digitală nemodificată și needitată a întregului cont de Facebook, precum și o completare a sesizării.

Reclamntul Șova Mihai a sesizat activitatea de pe Facebook a domnului judecător Militam lonuț, afirmând că aceasta are o opinie politică bine conturată, dând Like-uri unor postări care se referă la ironizarea partidelor  la putere și a liderilor politici ai acestor partide, atât cei anteriori, cât și o prezenți, dar și prin like-uri unor pagini de facebook al unor oameni politici.

Totodată a mai susținut că prin promovarea în spațiul public  de imagini/video cu conținut licențios explicit, incită la extremism și la promovare publică a unor persoane care poartă responsabilitatea multor crime împotriva umanității și mai ales a ideologilor legionari.

În cuprinsul sesizării inițiale reclamantul a mai invocat și încălcarea de către același judecător a dispozițiilor referitoare la interdicții și incompatibilități arătând că acesta exercită concomitent cu funcția de judecător și funcția redactor șef al revistei „Forumul Judecătorilor”.

Prin rezoluția din data de 7 martie 2018, s-a dispus începerea cercetarii disciplinare față de domnul judecător Militaru Ionuț, magistrat în cadrul Curții de Apel București, cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare reglementată de art.99 lit.a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum si clasarea sesizării cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.b) din Legea nr. 303/2004.

Deși reclamantul nu aduce argumente care să probeze netemeinicia ori nelegalitatea rezoluției din data de 7 martie 2018, ci doar a celei privind respingerea sesizării, emisă la data de 3 aprilie 2018, arătă instanței ca rezoluția cuprinzând clasarea parțială, respectiv începerea cercetării disciplinare, îndeplinește condițiile cerute de lege referitoare la conținu forma emiterii sale.

Inspectorii judiciari au analizat și au expus, pentru fiecare faptă relatată, petiție, respectiv pentru fiecare presupusă abatere disciplinară, motivele pentru care au ajuns la concluzia că în speță nu sunt identificate indicii pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b din Legea nr. 303/2004, respectiv motivele pentru care s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de magistratul reclamat.

Cu privire la rezoluția de respingere nr.1091/…/2018, emisă la data de 3 aprilie 2018, reclamantul este nemulțumit de soluția respingerii sesizării, dispusă de inspectorii judiciari în urma cercetării disciplinare efectuate față de domnul judecător Mihai Șova și expune în mod detaliat elementele semnalate în sesizările adresate Inspecției Judiciare, prin care arată de ce consideră că magistratul reclamant a săvârșit abateri disciplinare.

În cuprinsul cererii introductive, reclamantul înțelege să răspundă de fapt apărărilor propuse de domnul judecător Ionuț Militaru, cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, oferă explicații referitoare la „apăsarea butonului Like ca formă de exprimare a opțiunii politice”, explică semnificația butonului Like, își exprimă opinia cu privire „la accesul public la aprecierile magistratului pârât”, cu privire la „API-urile Facebook din motorul de căutare” și alte elemente de natură tehnică, însă care nu reprezintă argumente potrivit cărora rezoluția contestată ar fi nelegală sau netemeinică.

Reclamantul arată instanței faptul că în cuprinsul rezoluției de respingere a sesizării, inspectorii judiciari, în mod eronat au invocat o cauză din jurisprudența CEDO (Albayrak c. Turciei), întrucât faptele analizate de instanța europeană s-au petrecut anterior creeării companiei Facebook Inc.

Față de aceste afirmații, precizează că inspectorii judiciari nu au redat conținutul sau parte a hotărârii invocate, ci au făcut analogie cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aplicabile și în situația de față, indiferent că în respectiva cauză nu a fost vorba de butonul Like.

Aprecierile Curții se refereau la consultarea mijloacelor media apropiate unui partid politic, care nu a afectat activitatea persoanei în cauză, ca judecător. Inspectorii judiciari au completat, tot referitor la decizia CEDO, că nu a existat nicio probă care să ateste „că el era asociat sau simpatizant al acestui partid sau că s-ar fi comportat de o manieră care putea aduce în discuție capacitatea sa de a fi imparțial în cauzele de acest fel pe care le avea de soluționat”.

În consecință, Curtea a conchis că, în sancționarea disciplinară a reclamantului, autoritățile au acordat o importanță deosebită faptului că a consultat media apropiată acelui partid politic. Prin urmare, decizia în această privință nu a fost întemeiată pe suficiente motive care să arate că interferența invocată a fost „necesară într-o societate democratică”.

Ulterior, inspectorii judiciari au precizat că „în susținerea semnificației celei anterior menționate, relevantă este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care prin deciziile pronunțate cu privire la acest aspect a statuat că reacțiile de genul „Like” specifice Facebook, pot avea semnificația simplă că utilizatorul „a citit”, „a văzut”, „a remarcat” postarea, nu pot avea consecința restrângerii „libertății de exprimare”,deoarece urmărirea anumitor subiecte cu grad mare de generalitate nu este, în sine, de natură a afecta activitatea unui judecător (cauza Albayrakc. Turciei)”.

Așa cum se poate observa, este folosit termenul „deciziile” pronunțate, deci nu doar a celei trecute în final (Albayrakc. Turciei), în fapt paragraful reprezintă o referire la mai multe cazuri, printre care se află și cel menționat, care are relevanță în ceea ce privește faptul că „urmărirea anumitor subiecte cu grad mare de generalitate nu este, în sine, de natură a afecta activitatea unui judecător”.

Așadar, aceste argumente nu sunt pertinente și nu reprezintă motive de anulare a rezoluției contestate. În partea finală a cererii de chemare în judecată, reclamantul critică faptul că inspectorii judiciari ar fi refuzat să se pronunțe asupra abaterii disciplina prevăzute de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecător și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare.

Se mai arată că analiza existenței/inexistenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării, ceea ce presupune, în prealabil, stabilirea situației de fapt și ulterior acesteia, o operațiune de încadrare juridică a faptelor reținute, vederea argumentării soluției date sesizării.

Așadar, dat fiind cadrul legal al verificărilor, este irelevantă indicarea sau nu de către petent în sesizare a anumitor abateri disciplinare, deoarece inspectorul judiciar este cel îndrituit de lege a proceda la calificarea juridică adecvată a stării de fapt rezultate din verificări, inclusiv în situația în care nu se constată indicii de săvârșire a vreunei abateri disciplinare, ori sunt constatate indicii parțial, astfel cum a fost cazul și în dosarul nr. 1091//2018, fața de care ulterior, în urma cercetării disciplinare, s-a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile necesare pentru a se constata existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr.303/2004.

Pentru toate aceste considerente, solicită instanței să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Șova Mihai.

(….)

Pe fondul cauzei, sub un prim aspect, este necesar a se stabili limitele in care instanta de judecata este chemata sa analizeze aspectele relevate de parti, raportat la obiectul cererii de chemare in judecata.

Potrivit art.47 din Legea 317/2004 (in forma in vigoare la data sesizarii instantei):

„(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2) , inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b) ; rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) , se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c) .

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.

Din interpretarea textului de lege enuntat rezulta ca instanta de judecata nu efectueaza ea insasi o procedura disciplinara, sub nici un aspect, neputand analiza daca faptele imputate atrag sau nu o raspundere disciplinara a magistratului. Instanta de judecata este chemata sa analizeze exclusiv legalitatea actului  administrativ contestat, in conditiile Legii 554/2004. Doar in masura constatarii unei incalcari a legii in emiterea actului, instanta de judecata, in aceasta etapa, poate desfiinta actul nelegal si trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”, iar conform art.8 alin.1 din Legea 554/2004 „Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.”

Sub acest aspect, se retine ca, in cauza, desi sesizarea facuta de reclamant judecatorului cercetat a venit in timpul solutionarii de catre judecator a unei cereri in justitie formulata de dl. Mihai Sova, acesta a contestat orice legatura cu soluționarea  acelei cereri si sesizarea facuta la Inspectia Judiciara cu privire la activitatea dlui judecator, considerata a incalca normele deontologice si obligatiile legale.

Cu toate acestea, in masura in care faptele imputate nu ar avea nici un fel de repercusiune asupra modului in care judecatorul isi desfasoara activitatea de judecata, intregul demers ar fi lipsit de un interes legitim. In conditiile in care exista institutii expres abilitate pentru a veghea la respectarea obligatiilor legale si profesionale ale magistratilor si a aplica sanctiunile legale in caz contrar, reclamantul nu se poate erija, invocand spiritul civic, in supraveghetor al comportamentelor judecatorilor din afara activitatii judiciare. Textul art.8 alin.1 din Legea 554/2004 permite invocarea interesului public doar in subsidiar, si doar in masura in care exista o legatura logica -cauzala între interesul legitim privat si cel public.

In realitate, insasi reclamantul considera ca judecatorul, prin anumite activitati si atitudini, ar da dovada de lipsa de obiectivitate si de imparțialitate si ca atitudinile sale fata de anumite aspecte sociale si politice sunt de natura a afecta imaginea functiei pe care o are, cu implicatii asupra increderii cetatenilor in actul de justitie.

Se constata astfel ca inspectorii judiciari au analizat corect faptele imputate sub aspectul influentei acestora asupra activitatii de judecata a judecatorului, asupra impartialitatii si independentei sale.

Sesizarea reclamantului a cuprins trei fapte prevazute de art.99 lit. a), b) si d) din Legea 303/2004:

„Constituie abateri disciplinare:

a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;

b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii;

(…)

d) desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu;”.

In mod temeinic si legal, inspectorii judiciar au calificat faptele imputate ca fiind circumscrise faptelor prevazute de art.99 lit.a) si d) din Legea 303/2004. In mod corect s-a apreciat ca singura institutie abilitata a califica juridic situatia de fapt expusa de petent este inspectia judiciara. Petentul nu ar putea stabili el insusi ce incalcari ale legii s-au produs, acesta fiind atributul exclusiv al inspectiei judiciare, care apreciaza situatia exibata sub toate aspectele, inclusiv cu privire la calificarea juridica a acesteia.

Din aceasta perspectiva, critica privind „nepronuntarea” asupra faptei prevazuta de litera b) a art.99 din Legea 303/2004 nu poate fi primita.

In ceea ce priveste probele analizate si modul de interpretare a acestora, nu se poate constata nici un fel de incalcare a dispozitiilor legale.

In mod pertinent, analizand toate sustinerile partilor, inspectorii judiciari au concluzionat ca exista un dubiu atat asupra activitatii in sine pe platforma de socializare Facebook, cat si cu privire la semnificatia butonului „like”.

Sub un prim aspect, retinandu-se in mod corect ca nu exista reglementari cu privire la caracteristicile, consecintele si semnificatia activitatii pe platformele de socializare, in mod legal s-au aplicat principiile generale ale dreptului, si nu „dreptul comparat”, asa cum pretinde reclamantul, in fapt analiza unor spete legate de activitatea pe Facebook.

Potrivit art.5 alin.3 C.pr.civ. „3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.”

In acest sens, chiar daca se accepta argumentul ca, datorita specificului si naturii formei de socializare pe platforma Facebook, un like dat unei persoane din cercul privat, restrans al celui care a dat like devine public prin faptul ca alte persoane, care sunt in grupul permis al persoanei care a postat, pot vedea „cine a dat like” unei anumite postari,  este de notorietate ca „butonul like” poate fi atins accidental, ca mai multe persoane, de regula din aceeasi familie, au acces la acelasi dispozitiv electronic si contul de Facebook al unuia dintre membrii familiei, ca pot exista simple erori de natură tehnică („bugs”, „glitch”)” care sa denatureze activitatea reala si ca mediul digital este vulnerabil la manifestări accidentale, involuntare sau chiar duplicitare (false „reacții”, false „prietenii”, conturi „clonă”), asa cum s-a sustinut in aparare.

Pe de alta parte, nu sensul cuvantului „like” a fost supus analizei, asa cum incearca sa induca ideea reclamantul, ci semnificatia specifica a aprecierii postarilor de pe Facebook, asa cum in mod temeinic se motiveaza in rezolutia atacata. Astfel, o persoana poate aprecia continutul propriu-zis al postarii, dar poate aprecia atitudinea, activitatea, creativitatea, curajul unei persoane sau chiar persoana respectiva, poate fi un act de curtoazie sau chiar de politete (din varii considerente).

Acesta este cazul aprecierii unor fotografii. Participante sau nu la concursuri de arta fotografica, o fotografie este apreciata in primul rand pentru modul de realizare, respectiv incadrarea, lumina, expunerea, etc. In multe cazuri este apreciat si curajul fotografului, care se apropie, extrem de riscant, de obiectul fotografiat, sau creativitatea si spirtul artistic al fotografului care a surprins aspecte ale realitatii care scapa celorlalti semeni. Concluzia ca apreciind o fotografie esti sustinatorul imaginilor socante, violente surprinse de aceasta este simplista si se indeparteaza de logica realitatii. Este nevoie de alte elemente pentru a trage concluzia ca persoana care a dat like unor fotografii cu continut violent este adepta a violentei. (Este ca si cum ai afirma ca daca admiri tabloul „Guernica” al lui Picasso esti nazist.)

Toata analiza faptelor imputate a fost facuta sub aspectul intrunirii elementelor constitutive ale interdictiilor prevazute de art.99 lit. a si d din Legea 303/2004, dar si a respectarii dreptului judecatorului la libertatea de exprimare si dreptul la viata privata.

In ciuda reprosurilor reclamantului pentru lipsa cunostintelor tehnice aprofundate in materie ale judecatorilor inspectori, in mod corect s-a apreciat, in temeiul drepturilor fundamentale ale omului, ca folosirea unui motor de cautare specific, pentru identificarea intregii activitati pe platforma de socializare Facebook a unei persoane, fara a fi motivat de apararea unui drept sau interes propriu, asa cum a sustinut reclamantul, pare, de departe, o intruziune in viata acelei persoane pentru a-i verifica aspecte ale vietii sale private.

Simplul fapt ca persoana detine o functie publica, care impune restrictii si limitari, inclusiv in ceea ce priveste libertatea de exprimare, nu poate justifica, in lipsa unei vatamari a drepturilor persoanei care apeleaza la un astfel de motor de cautare, asa cum se pretinde, interesul acordat intregii activitati pe Facebook al detinatorului functiei. Si nici specificul activitatii pe Facebook, mentionat mai sus, care face ca o activitate privata sa devina publica, nu constituie un argument suficient pentru folosirea unui astfel de motor de cautare, creat special pentru a identifica facil intreaga activitate a unei persoane, cu consecinte usor de banuit, investigate in prezent inclusiv in Uniunea Europeana.

Dand eficienta probelor pertinente administrate in cauza, inspectia judiciara a respectat drepurile procesuale ale tuturor partilor, analizand toate argumentele expuse, realizând o corecta apreciere atat a situatiei de fapt expuse, cat si a drepturilor si intereselor partilor, asa cum rezulta din lege si drepturile fundamentale, ținând cont de restricțiile si interdictiile carora le sunt supusi magistratii in balanta cu drepturile fundamentale de care se bucura orice persoana.

Se constata astfel ca rezolutia atacata a fost emisa cu respectarea tuturor dispozitiilor legale si respectarea tuturor garantiilor aferente acestei proceduri, motiv pentru care contestatia va fi respinsa ca nefondata.                                          

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina